Scrutinul din Belarus și protestele ce i-au urmat sînt prilej de dezbateri și în Moldova. În discuțiile despre cine și cu cît a cîștigat, fraudarea alegerilor și suprimarea brutală a protestelor, se aud și voci care zic că regimul autoritar a lui Lukașenka este justificat fiindcă asigură prosperitate, stabilitate și ordine. Cu alte cuvinte rău sau bun, sub batika belarușii trăiesc bine și poate ne-ar trebui și nouă un Lukașenka.

Cel mai important adept al acestei păreri este Igor Dodon, care în repetate rînduri a spus că Moldova are nevoie de un președinte dur, așa ca Putin sau Lukașenka, și că își dorește o republică prezidențială în stil Belarus unde „dacă a spus președintele – s-a terminat discuția”. Chiar vineri, după o săptămînă în care ne-am indignat de violența miliției, acesta a reluat același refren[1]:
„...atunci când eu îmi amintesc despre Belarus, și compar cu țara noastră, ceea ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani după destrămarea URSS, mie mi-i jale de Republica Moldova și de cetățenii noștri.”

Totuși, după cum vom vedea, prosperitatea Belarusului lui Lukașenka este relativă și e mai degrabă un mit, stabilitatea – stagnare, iar ordinea un alt nume pentru tiranie.

Prosperitatea fără perspective

Bunăstarea relativă a belarușilor, la care jinduiau și moldovenii împotmoliți în tranziție, se datorează în mare parte unui punct de pornire mai avantajos. Spre deosebire de Moldova, Belarus a ieșit din URSS urbanizată, relativ industrializată, cu o populație calificată și compactă din punct de vedere etnic, fără a fi marcată de conflicte naționaliste, lingvistice sau geopolitice.[2] Mai important, aceasta dispunea și de o infrastructură energetică (conducte și rafinării) care, dată fiind poziționarea strategică la poarta Europei și prietenia cu Rusia, a pompat petrol ieftin care se transforma în bani de împărțit partenerilor, elitelor și maselor.[3]

Așadar e adevărat, dar și firesc că, în comparație cu Moldova, Belarusul o duce mai bine, doar că acest mai bine nu este prea promițător. Odată atins în 2010, salariul mediu de 500$ (apr. 430$ în Moldova) promis prin sloganele din anii ‘90, a rămas același în următorii 10 ani.[4] Cu o creștere economică medie de 1% pentru acest deceniu, țara stagnează. Între timp, vecinele din fostul bloc socialist înaintează fără oprire, devin atractive pentru specialiștii belaruși și aceștia aleg să emigreze[5]

De altfel, Financial Times scria că anume mărirea salariilor înainte de alegerile din 2010 pentru a atinge cifra magică de 500$ ar fi cauzat criza din 2011, cînd rubla belarusă s-a prăbușit, iar prețurile pentru consumatori s-au dublat. Criza a fost depășită doar cu ajutorul împrumuturilor rusești și vînzarea Beltransgaz, care deține 50% din conductele de gaz din țară.[6] Sub stabilitatea cîrpită a Belarusului se ascund, de fapt, mai multe crize decît vede ochiul amorezat de totalitarism al președintelui moldovean.

70% din economie e în mîinile statului, iar acesta ezită să facă reformele necesare pentru a îmbunătăți gestionarea companiilor publice, a reduce corupția și alte costuri administrative, și a spori competiția, nemaivorbind de schimbări structurale în economie.[7] Belarusul are una din cele mai mari rate de ocupare a forței de muncă, dar este cotată extrem de prost la capitolul drepturilor muncitorilor. Drepturile celor 60%+ de oameni care lucrează la stat sînt la cheremul autorităților, iar cei ce nu au locuri de muncă oficiale sînt persecutați. În 2015 un decret controversat împotriva „parazitismului social” impunea persoanele neangajate să plătească statului un impozit special. În esență, decretul criminaliza șomajul, ceea ce a stîrnit proteste care au fost înăbușite violent. Grevele din aceste zile de la marile întreprinderi naționale dezmint afirmațiile că muncitorii sînt mulțumiți cu regimul și că numai șomerii și criminalii protestează.[8]

Cu alte cuvinte, regimul Lukașenka nu este atît un model de prosperitate, cît un sat poteomkian cu un lider care împiedică dezvoltarea reală.

Fratele mai mare, bun și rău

Prosperitatea fragilă a Belarusului se datorează mai ales relațiilor cu Rusia, țară cu care era cît pe ce să creeze o uniune. Regimul lui Lukașenka a fost sprijinit mult timp de proviziile energetice subsidiate de Moscova, iar reducerea acestora în ultima perioadă a însemnat găuri de sute de milioane la buget.

Timp de mulți ani, Belarusul importa petrol rusesc la prețuri mult sub cele de piață, îl transforma în combustibil prin rafinării și îl vindea peste hotare, inclusiv înapoi Rusiei. Potrivit unor estimări, această schemă a însemnat un ajutor din partea Rusiei în valoare de aproape 100 miliarde de dolari între 2005 și 2015.[9]

Dar această dependență a adus și vulnerabilitate. După ce, anul trecut, Rusia a adoptat așa-zisa manevră fiscală - reducerea graduală a taxelor de export și mărirea poverii fiscale asupra companiilor extractoare - Belarusul așteaptă pierderi de 11 mlrd $ pentru următorii 6 ani. Pornind de la această estimare, Lukașenka a încercat să ceară compensare de la ruși. Din cauza neînțelegerilor dintre parteneri asupra noilor prețuri la petrol, livrările practic s-au întrerupt, tăind accesul la robinetul cu bani. În condițiile crizei economice legate de pandemie, manevra rusească poate împinge economia vecinului mai mic în hău.

Tot Moscova deține aproape jumătate din datoria externă a Minskului, îi oferă credite preferențiale (de ex. 10 mlrd $ pentru construcția controversatei prime centrale atomoelectrice)[10] și absoarbe 40% din exporturi (proporția e și mai mare dacă includem contrabanda)[11]. De la Rusia regimul lui Lukașenka a beneficiat și de gaz natural la preț redus: chiar și după renegocierea din 2019, care nu-i convine acum[12], Belarusul plătea cu 53$ mai puțin pentru 1000m3 decît Moldova.

Cu alte cuvinte bunăstarea aparentă a belarușilor nu e opera unui președinte dur, dar abil, ci rezultatul unei relații inegale cu un partener generos, dar care poate să-și schimbe macazul în orice moment. Pe lîngă aceasta, relația în termeni preferențiali cu Rusia și statutul de „ultimă dictatură a Europei” reduce spațiul de manevră pe plan internațional și taie din parteneri, ceea ce e o pierdere mare pentru un stat cu o poziție geografică strategică și potențial de creștere.

„Ordinea” din dictatură

Am văzut că guvernarea „cu pumnul în masă”[13] nu face din Belarus un stat prosper, ci unul care bate pasul pe loc și e dependent de bunăvoința Kremlinului. Un alt argument al moldovenilor pro-Lukașenka e că acesta e președintele ordinii.

Însă istoria „ordinii” lui Lukașenka e pe cît de lungă, pe atît de întunecată, iar brutalitatea milițienilor și tortura din comisariate de săptămîna trecută sînt doar ultima pagină a acestei istorii.

Din primii ani de mandat, Lukașenka a fost acuzat în repetate rînduri că și-a „dispărut” rivalii politici pentru a-și supune toată puterea în stat și a scăpa de opoziție.[14] Sînt mărturii că pentru asta, la sfîrșitul anilor ‘90 exista un „detașament al morții” format din oamenii legii.[15] Printre cei dispăruți în 1999 se numără fostul ministru de interne Iuri Zaharenko, devenit lider al opoziției, Viktor Goncear vicepremier și șef al CEC-ului, și businessmanul Anatoli Krasovski care susținea opoziția. Goncear a fost eliberat din funcția de șef al CEC-ului atunci cînd a vorbit despre ilegalitățile în organizarea referendumului din 1996, prin care Lukașenka și-a arogat puterea în stat și și-a extins mandatul cu doi ani.[16] Atunci cînd s-a angajat să probeze încălcările și să demonstreze că Lukașenka a uzurpat puterea în stat, acesta pur și simplu a dispărut. Prin coincidență, s-a aflat că în zilele disparițiilor MAI-ul belarus elibera pistoale cu amortizor anumitor angajați.[17]

Anume din cauza iregularităților de la referendumul din 1996 Consiliul Europei a refuzat Minskului statutul de membru, iar asta înseamnă, printre altele, că CEDO nu-i protejează pe belaruși. Într-o țară membră a CE nu poți tortura oameni sau să-i faci să dispară fără consecințe.

Belarusul este unicul stat din Europa care mai practică pedeapsa cu moartea și, potrivit organizațiilor de apărare a drepturilor omului, anual execută prin împușcare 3-4 persoane.[18] Acest fapt este și mai înfiorător în condițiile unei justiții corupte și aservite politic.

Niciunul dintre scrutinele electorale care au urmat primei alegeri a lui Lukașenka nu a fost recunoscut de OSCE sau UE ca fiind liber și corect, contracandidații președintelui au fost supuși represiunilor sau scoși din cursă, iar protestele care au urmat au fost suprimate violent. Despre atitudinea liderului belarus față de alegeri cel mai bine a spus chiar el în 2006: „Da, am falsificat alegerile. Le-am spus ăstora din vest: pentru Lukașenka au votat 93,5%. Ei spun că nu e un indicator „european”. Am făcut să fie 86%”.[19]

Cea mai recentă ilustrație a „ordinii” lui Lukașenka sînt chiar evenimentele din aceste zile din orașele Belarusului. Intervențiile brutale ale poliției asupra manifestanților pașnici, dar și a presei, arestările masive și multiplele mărturii despre tortura din comisariate sînt exact expresia lipsei statului de drept și oricăror garanții constituționale. Adică a lipsei ordinei. Mai mult, pentru un stat care nu are prea multe alte motive de conflicte interne, anume dictatura este elementul destabilizator care duce la violențe.

Lukașenka a rămas tot acest timp la putere nu doar și nu atît prin adorația maselor, cît mai ales prin reprimarea violentă a opoziției, în afara oricăror limite legale.

Concluzie

Cei care, ca Igor Dodon, cred că țara noastră are nevoie de o mînă de fier ca să trăiască bine și arată la Belarusul lui Lukașenka ca model ar trebui să caute în altă parte. Avantajul economic și social comparativ pe care îl are Belarusul față de noi vine încă din Uniunea Sovietică și se ține pe dividendele unei șubrede relații cu Rusia. În orice caz, întrebarea nu este dacă în Belarus sub Lukașenka e mai bine decît în Moldova, ci dacă într-un Belarus democratic lucrurile vor sta mai bine decît în prezent. Starea de acum - stagnarea economică de un deceniu și iminența unei crize economice profunde pe fondul înrăutățirii relațiilor cu Rusia și a pandemiei - le dă belarușilor motive cu duiumul să ceară schimbarea. Sau cel puțin să aibă posibilitatea de a o face - prin alegeri libere și corecte.

În orice caz, mitul unui președinte autoritar, dar respectat pentru ordine, este și el dezmințit de fapte. Cariera de dictator al lui Lukașenka nu s-a ținut doar pe susținerea oamenilor, cărora le-a asigurat o oarecare prosperitate cu banii din petrol. Pentru a rămîne la putere acesta a falsificat și manipulat alegeri, a suprimat opoziția și a schimbat regulile de joc de cîte ori a fost nevoie, ajungînd pînă la eliminarea fizică a oponenților. Asta ne propune Igor Dodon sub eticheta de republică prezidențială?

Acest articol poate fi preluat în întregime, cu menționarea sursei, iar în cazul republicării pe web, și cu însoțirea unui link activ spre articolul original.

Abonați-vă la articolele noastre și pe Telegram.


  1. PREȘEDINTELE RĂSPUNDE din 14 august 2020, youtube.com ↩︎

  2. Lucan Way, Pluralism by Default: Weak Autocrats and the Rise of Competitive Politics, 2015, p. 122-123 ↩︎

  3. Margarita M. Balmaceda, Energy policy in Belarus: authoritarian resilience, social contracts, and patronage in a post-Soviet environment. Eurasian Geography and Economics, 55(5), 514–536 ↩︎

  4. '$500 for everyone': Belarus leader's Soviet-style economy wears thin for some voters, reuters.com ↩︎

  5. Польша вынуждает Лукашенко потратиться, ng.ru ↩︎

  6. Belarus’s salary dilemma, ft.com ↩︎

  7. BTI Transformation Index: Belarus Country Report 2020, bti-project.org ↩︎

  8. Belarusian workers support protesters with growing strikes, globalvoices.org ↩︎

  9. Отношениям Москвы и Минска назначили цену, kommersant.ru ↩︎

  10. Белорусская АЭС, wikipedia.org ↩︎

  11. Vezi nota 9 . ↩︎

  12. Belarus Seeks Lower Gas Price From Russia Amid Negotiations, caspiannews.com ↩︎

  13. Igor Dodon se vrea ca Lukașenko: „Aș fi dat cu pumnul în masă și ar fi fost Kuzkina mati cu ei”, unimedia.md ↩︎

  14. Как исчезали оппоненты Лукашенко, Новое Время, youtube.com ↩︎

  15. Belarus: How death squads targeted opposition politicians, dw.com ↩︎

  16. Комментарий: Как Лукашенко осуществил госпереворот, dw.com ↩︎

  17. Тайна «расстрельного» пистолета, novayagazeta.ru ↩︎

  18. Смертная казнь в Белоруссии, wikipedia.org ↩︎

  19. Лукашенко признался в фальсификации итогов президентских выборов, iz.ru ↩︎