De-or trece ANI

Procuratura Generală nu va examina denunțul lui Andrei Năstase cu privire la „veniturile nejustificate și cheltuielile enorme” făcute de Igor Dodon pentru că nu ar avea competențele necesare. Prin urmare, documentul va fi transmis către Autoritatea Națională de Integritate (ANI) – „unica instituție responsabilă de realizarea controlului averii și al intereselor personale” – și doar apoi, în caz că se depistează abateri de la lege, Procuratura sau Fiscul se vor apuca de caz.

Deputatul PPDA Alexandru Slusari speră că reacția procuraturii nu este o tentativă de tergiversare a investigației. Acesta mai crede că urmărirea penală a președintelui Dodon este o chestiune de timp și că se va întîmpla „mai devreme sau mai tîrziu, fie pe îmbogățire ilicită fie pe finanțare externă”.

Dodon, AP CE?

O Europă unită de la Lisabona la Vladivostok, reforma justiției și continuarea parcursului european – acestea sunt prioritățile Republicii Moldova conform discursului președintelui Igor Dodon de la APCE. Șeful statului a condamnat jocurile geopolitice și a precizat că spre deosebire de predecesorii săi, el va lupta cu răul din interior – corupția. Totodată, a ținut să felicite Adunarea Parlamentară cu ocazia aniversării eliberării evreilor de sub jugul nazist de către Armata Roșie. De asemenea, acesta a ținut să precizeze că pentru a dezvolta unitatea națională și a împăca pe toată lumea, va organiza o paradă de 9 mai.

Aviz ignorat

Recomandările Comisiei de la Veneția în cazul Legii cu privire la CSM au fost ignorate, crede șeful Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea. Expertul a enumerat trei concluzii importante care se regăsesc în aviz:

„1. Mărirea numărului judecătorilor din CSM nu a fost criticată, chiar dacă ponderea judecătorilor în CSM scade. Comisia a văzut măsura ca un mijloc de combatere a intereselor de grup ale judecătorilor.

  1. A fost criticat modul de alegere a membrilor nejudecători din CSM. Votul a 51 de deputați pentru alegere a fost considerat insuficient, recomandând 2/3 din voturi sau preselectarea candidaților de către o comisie independentă de experți.

  2. Alegerea președintelui CSM doar din rândul judecătorilor nu a fost lăudată! Modul cum e scrisă opinia sugerează de fapt că această inițiativă nu ar fi încurajată”.

De asemenea, în compartimentul „Concluzii”, Comisia de la Veneția și-a exprimat regretul față de graba legislatorilor moldoveni de a aproba noua lege fără a aștepta avizul.

Recurs cu cusur

Curtea de Apel a examinat miercuri recursul depus de noua administrație a Penitenciarului nr.13 împotriva eliberării premature a lui Vlad Filat. Fostul lider PLDM rămîne în libertate, iar decizia este irevocabilă.

Angajare expres

Alexandru Pînzari, fostul șef al IGP a fost restabilit în funcție, iar apoi demis în baza cererii pe care a depus-o. Iar pentru „absența forțată de la muncă”, IGP va fi nevoit să-i achite salariu pentru perioada 11 iunie 2019 – 29 ianuarie 2020, precum și 5000 de lei cu titlu de asistență juridică. Alexandru Pînzari a fost demis în iunie de către Guvernul Sandu la solicitarea Ministrului Afacerilor Interne de atunci, Andrei Năstase. Motivele invocate de liderul PPDA au fost „moralitatea precară, implicarea în evenimentele din 7 aprilie și încălcarea disciplinei de serviciu”. Fostul șef IGP a atacat această hotărîre, iar Judecătoria Rîșcani i-a dat dreptate.