Unde-i miliardul? Iacată-l-îi!

Igor Dodon vrea să scoată $1 mlrd din rezervele valutare ale BNM pentru a le „vîrî” în economie, de-o pildă, în construcția drumurilor. Potrivit șefului statului, BNM are cam $3 mlrd puse deoparte în bănci americane, suma fiind mai mare decît ar fi nevoie. „Noi avem banii noștri,” a declarat Dodon.

Pe de altă parte, economistul Veaceslav Negruță spune că asta ar fi cea mai masivă retragere din rezervele BNM din istoria RM, care ar duce la o depreciere drastică a leului dacă ar fi să se întîmple. Negruță mai spune că anunțul președintelui atentează la independența băncii centrale. Și economistul Adrian Lupușor critică ideea, punctînd că volumul datoriei externă a RM îl depăștește pe cel al rezervelor valutare. Expertul mai spune că piața valutară în Moldova e volatilă, iar BNM are nevoie de suficiente rezerve pentru a atenua fluctuațiile. Nici guvernatorul BNM Octavian Armașu nu-i încîntat de idee, remarcînd că de nivelul rezervelor depinde capacitatea țării noastre de a lua împrumuturi externe și subliniind faptul că o asemenea măsură ar „prejudicia considerabil obiectivul fundamental al BNM”, cel de a ține inflația sub control. Mai mult, ar fi ilegal ca BNM să acorde asistență financiară guvernului, spune Armașu.

Costul confortului de bază

Tarifele în transportul interurban se vor majora, din 1 ianuarie, de la 48 la 60 sau 70 de bani per km, în funcție de cele două categorii de confort – de bază și sporit. Decizia a fost luată de Ministerul Economiei și Infrastructurii după negocieri cu transportatorii, care au organizat mai multe proteste în ultima vreme. Clasificarea unităților de transport pe categorii de confort se va efectua în cadrul unei testări, iar vehiculele ce vor pica testarea nu vor fi lăsate să transporte pasageri. „Problema a fost neglijată pe parcursul mai multor ani. Acum ne aflăm în situația de a alege să avem sau nu transport în general,” astfel a explicat Iulian Postică, secretar de stat MEI, decizia de majorare anunțată în toiul sărbătorilor de iarnă. Tot mold-street
scrie că în prezent doar o treime din autobuzele înregistrate în RM transportă legal pasageri.

Apă cu gaz

Apropo de tarife, ANRE a aprobat majorarea temporară cerută de Moldovatransgaz pentru transportarea gazului. Compania a solicitat majorarea tarifului de 8 ori în legătură cu faptul că volumele de gaze rusești tranzitate prin Moldova se așteaptă să scadă semnificativ. Totodată, Moldovatransgaz a dat asigurări că majorarea nu se va reflecta în facturile consumatorilor finali.

ANRE a mai comunicat că practica de a repartiza între locatari diferența dintre volumele de apă înregistrate de contoarele individuale și contorul comun este ilegală. În legătură cu această practică, ANRE îi solicită CNA să examineze acțiunile gestionarilor fondului locativ.

Am plecat să colectăm... cînd boierii nu-s acasă

Fracțiunea PDA colectează semnături printre deputați pentru a convoca o ședință extraordinară a Parlamentului – care se află acum în vacanță – pe subiectul Aeroportului Chișinău. Deputatul Alexandru Slusari spune că pentru moment sunt 26 de semnături din cele 34 necesare. La ședință ar urma să fie chemați la raport prim-ministrul, șefii SIS, CNA, procurorul general și ministrul justiției. Slusari insistă că trebuie clarificat statutul juridic al Aeroportului și că nu există o altă soluție decît anularea concesiunii.

Între timp, o nouă investigație Rise Moldova arată conexiunile dintre noul beneficiar al concesiunii, miliardarul rus Andrei Goncearenko, și fostul lider PDM Vlad Plahotniuc. Proiectul de ivestigație a mai găsit potențiale urme ale lui Goncearenko și în privatizarea Air Moldova.

Fără violență

Guvernul a aprobat în sfîrșit ratificarea Convenției de la Istanbul. Convenția cere statelor să sancționeze violența domestică, violenţa sexuală, inclusiv violul și hărțuirea sexuală, căsătoria forțată, avortul forțat și sterilizarea forțată. Urmează ca ratificarea Convenției să fie discutată în Parlament.

Citiți mai multe despre importanța Convenției și despre obstacolele în calea ratificării sale în materialul nostru de luni: Tot ce trebuie să știi despre Convenția de la Istanbul și de ce Moldova încă n-a ratificat-o.

Altele, într-o frază

◾ Guvernul estimează că salariul mediu pe economie va crește în anul viitor cu aproape o mie de lei pînă la 7953 lei; indicele e utilizat la stabilirea unor indemnizații, care în consecință vor crește și ele.

◾ Președintele Dodon a declarat că structura actuală a Guvernului e nefuncțională, astfel că în martie-aprilie unele ministere ar putea fi divizate în două, acțiune urmată de o remaniere.

◾ Președintele Dodon a propus ca alegerile prezidențiale să aibă loc pe 8 noiembrie.

◾ CEC a anunțat că alegerile parlamentare noi în circumscripția nr.38/Hîncești va avea loc pe 15 martie, iar exercițiul electoral va costa 4,2 mln lei.

◾ Curtea de Apel Chișinău va examina pe 29 ianuarie contestația deciziei de a-l elibera condiționat pe ex-premierul Vlad Filat, contestație depusă practic de aceleași autorități care au aprobat inițial eliberarea.

Vă puteți abona la articolele noastre și pe Telegram.