Sindromul Chișinău

Cu toate voturile numărate, socialistul Ion Ceban (40,19%) și candidatul blocului ACUM Andrei Năstase (31,08%) se vor revedea în turul doi al luptei pentru primăria capitalei. Intriga e cum se vor împărți voturile celorlalți candidați. De la înălțimea locului trei, fostul primar Dorin Chirtoacă (10,15%) și-a îndemnat alegătorii să voteze nu atît pentru Năstase, cît contra lui Ceban. Iar Octavian Țîcu (4.76%), căruia i s-a propus deja șefia Partidului Unității Naționale, și-a condiționat sprijinul: ACUM va trebui să refuze o coaliție cu PSRM în Consiliul Municipal.

Or candidatul socialist tocmai asta propune. În Consiliu, PSRM va avea 22 de mandate, din 26 necesare pentru o majoritate, iar ACUM și-a rezervat 19 fotolii. Pe lîngă coaliție, Ceban făgăduiește blocului două posturi de viceprimari din patru, două de vicepretori din cinci și postul de președinte al CMC. Dacă devine primar, Ceban spune că va crea două departamente noi: unul de planificare urbană, să fie condus de fostul/viitorul consilier Victor Chironda (2,73%) și altul special pentru Țîcu, pentru relații și atragere de fonduri din România. Deocamdată Țîcu, care a cîștigat pentru PUN un mandat în CMC, intenționează să rămînă în Parlament și să creeze, condiționat, un bloc unionist cu PL pentru parlamentare. Oferind o replică indirectă la propunerea lui Ceban, Năstase a spus: „nu poți împărți ceva ce nu ai și nu-ți va aparține niciodată. Nu prin partajare se adună oamenii serioși laolaltă”.

Anticipînd tensiunile din turul doi, președintele Igor Dodon a declarat că „greul pentru coaliția majoritară abia începe,” îndemnînd candidații nu doar din capitală, ci și din întreaga țara, să manifeste maturitate politică.

Urzeala mandatelor

La nivel de consilii raionale, socialiștii au luat majoritatea absolută în 4 consilii și cele mai multe mandate de consilieri alte 11 raioane. Președinta PSRM a invitat ACUM să se coalizeze și la acest nivel.

La nivel de primării, PDM a luat 192 de mandate de primar din primul tur (circa 20% din numărul total), un rezultat mai bun decît în 2015. Alți 175 de candidați pediști rămîn în joc pentru turul doi. Președintele PDM Pavel Filip a blagoslovit aleșii să formeze alianțe cu cine consideră de cuviință.

Din primul tur a fost luat și Bălțiul, unde liderul „Partidului Nostru” Renato Usatîi a luat ~62%. Municipiile găgăuze Comrat și Ceadîr-Lunga și-au reconfirmat vechii primari Serghei Anastasov și, respectiv, Anatoli Topal, cu scoruri halucinante de ~95%; ambii au reprezentat PSRM în acest scrutin. La Cahul, independentul Nicolae Dandiș a obținut ~82%. Alți doi independenți, Valentina Casian și Alexandru Ambros, au luat Stărșeniul și Ungheniul cu ~80% și, respectiv ~56%. Orheiul rămîne fieful Partidului Șor, dîndu-și 80% din voturi pentru Pavel Verejanu.

În cele patru circumscripții uninominale unde s-au desfășurat alegeri parlamentare noi în baza vechiului sistem mixt, au cîștigat Ghenadie Verdeș (PDM) la Nisporeni, Vasile Năstase (ACUM) într-o circumscripție suburbană a capitalei, Galina Sajin (ACUM) în Europa și Vitali Evtodiev (PSRM) în Transnistria Sud. Acesta din urmă a cîștigat cu mai puțin de o mie de voturi, remarcă moldova.org. În total, cei patru au acumulat aproape 32 de mii de voturi.

Diluarea procurorilor

Ministerul Justiției a publicat lista celor 20 de pretendenți la postul de Procuror General. În listă se regăsesc 5 din cei 7 candidați înscriși în concursul anunțat în septembrie de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) conform regulilor vechi, sfidînd îndemnul MJ de a aștepta reforma anunțată. De data asta lipsește fostul procuror-șef interimar Igor Popa, bănuit de legături cu oligarhul Plahotniuc. În schimb, noile reguli permit și participarea unor profesioniști din afara sistemului procuraturii. De exemplu, găsim în listă cel puțin doi reprezentanți de marcă ai societății civile – avocații Ștefan Gligor (Centrul de Politici și Reforme) și Veaceslav Gribincea (Centrul de Resurse Juridice). Ministerul îi va evalua pe cei 20 de candidați, după care va propune CSP cel puțin 2 finaliști din care să aleagă PG.

Cel mai prim Pervîi

Consiliul Audiovizualului a permis canalului pro-PSRM „Accent TV” să-și schimbe denumirea pe „Primul în Moldova”, în legătură cu faptul că postul a obținut licența de a retransmite „Pervîi Kanal” de la Moscova. Membra CA Lidia Viziru s-a interesat cum „Primul” se va conforma cu cerința ca cel puțin 50% din conținutul TV procurat de peste hotare să fie „euro-conform.” Administratorul Stanislav Vîjga a răspuns că postul negociază cu agenții din statele europene, iar „Pervîi Kanal” deja are propriile contracte încheiate în acest sens. Mai rămîne întrebarea cum același conținut va fi retransmis concomitent de două canale, avînd în vedere că și „Prime”-ul lui Vlad Plahotniuc avea contract cu postul moscovit. Conducerea „Prime”-ului fusese întrebată dacă contractul mai e valabil, însă aceasta n-a răspuns încă. În orice caz, Consiliul s-a mulțumit să constate că ambele contracte sunt ne-exclusive, votînd unanim pentru încă un Prim.

Vă puteți abona la articolele noastre și pe Telegram.