Majoritatea parlamentară i-a refuzat lui Igor Grosu șansa de a-și prezenta echipa de miniștri și programul de guvernare. Deputații PSRM și cei ai Partidului Șor + Pentru Moldova au părăsit ședința, iar spichera Zinaida Greceanîi a declarat subiectul „consumat” și „epuizat”. Socialiștii vor din nou consultări cu Președinția, în timp ce suporterii Maiei Sandu spun că Parlamentul poate fi deja dizolvat.

Consumat sau eșuat?

Formularea folosită de spichera Greceanîi e ambiguă: dacă Guvernul Grosu nici nu a reușit să ceară votul de încredere al Parlamentului, în lipsa cvorumului, se consideră că a fost respins sau nu?

Dacă da, asta ar fi a doua tentativă eșuată de numire a Guvernului, ceea ce ar satisface una din condițiile necesare pentru dizolvarea Legislativului: „(2) Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură”.

Prima solicitare a fost a Nataliei Gavriliță, pe 11 februarie, iar termenul de 45 de zile expiră duminică, 28 martie.

E clar că deputații au respins de facto Guvernul Grosu, dar fapta și procedura nu coincid mereu. O situația asemănătoare a avut loc în 2016, cînd premierul desemnat Ion Sturza a cerut vot de încredere pentru cabinetul său de miniștri, dar Parlamentul nu a avut cvorum.

Curtea Constituțională a decis atunci că „în cadrul procedurilor de formare a Guvernului, neacordarea votului de încredere de către Parlament în interiorul termenului de 15 zile de la desemnare, indiferent de motivele pentru care nu s-a produs, are semnificația eșuării tentativei de formare a Guvernului”.[1]

Atunci, tot socialiștii au fost cei care au părăsit sala, iar CC remarca: „neîntrunirea cerinței de cvorum în ședința Parlamentului din 4 ianuarie 2016 s-a produs anume datorită blocării deliberate a ședinței de către fracțiunea PSRM, prin absența deputaților acestei fracțiuni, fiind astfel rezultatul exclusiv al acțiunilor sale”.

Astfel, conform jurisprudenței constituționale în vigoare, ședința de azi a Parlamentului se socoate o tentativă eșuată de formare a Guvernului – a doua. Cele 45 de zile de la respingerea Cabinetului Gavriliță expiră duminică, așa că luni vor fi îndeplinite circumstanțele necesare pentru dizolvarea Parlamentului.

Dar cele trei luni de la demisia lui Ion Chicu?

Un alt argument pentru anticipate ține de împlinirea a trei luni de la demisia Guvernului Chicu. Constituția spune că „(1) În cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul”.[2]

Acest alineat poate fi interpretat în două feluri: că termenul de trei luni se referă doar la blocarea procesului legislativ sau și la imposibilitatea formării Guvernului.

CC sub conducerea lui Alexandru Tănase, adică aceeași componență care a luat hotărîrea citată mai sus, a preferat a doua interpretare: „Termenul de trei luni începe să curgă de la data apariției circumstanțelor ce au determinat necesitatea formării unui nou Guvern, curge indiferent de declanșarea procedurilor de formare a noului Guvern sau/și de efectuarea procedurilor prevăzute de alineatul (2) al articolului 85 din Constituție, include perioadele de consultare a fracțiunilor parlamentare și a altor proceduri legale și constituie termenul limită pentru formarea noului Guvern”.[3]

Actuala componență a Curții ar putea însă revizui această interpretare, după cum am mai scris. Cînd a respins sesizarea PAS privind posibilitatea de autodizolvare a Parlamentului, judecătorii CC au remarcat „că articolul 85 din Constituție reglementează explicit dizolvarea ca sancțiune pentru un Parlament inactiv, sub aspectul imposibilității formării Guvernului și sub aspectul blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni. Dizolvarea poate opera doar dacă inactivitatea îi este imputabilă Parlamentului, nu și dacă îi este imputabilă altor autorități publice și actori politici (e.g. lipsa desemnării unui candidat la funcția de Prim-ministru de către Președintele Republicii, omisiunea candidatului la funcția de Prim-ministru de a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate și întregii liste a Guvernului, omisiunea Președintelui Republicii de a promulga legile votate de Parlament)”.[4]

Respectiv, putem anticipa că CC nu ar permite dizolvarea Parlamentului dacă motivul invocat de Președinție ar fi doar cele trei luni fără Guvern. Acestea pot fi cel mult o circumstanță care să întărească validitatea argumentului principal – cele două tentative eșuate și expirarea a 45 de zile de la prima.

Ultima contestație a PSRM

Socialiștii au contestat acum și decretul din 27 ianuarie al Președintei Sandu prin care era înaintată Natalia Gavriliță pentru funcția de prim-ministră. EI spun că „publicarea Decretului criticat în Monitorul Oficial a avut loc post factum, fapt care afectează a priori constituționalitatea acestuia”.[5]

Întortocheatul argument ignoră faptul că Parlamentul nu a avut nicio problemă atunci. Forul legislativ suprem, organul reprezentativ al poporului a primit-o pe Natalia Gavriliță, i-a ascultat și dezbătut programul – adică a confirmat drept legitimă desemnarea ei.

De asemenea, Constituția menționează în cazul legilor (art. 76) și a actelor Guvernului (art. 102(4)) că nepublicarea lor în MO „atrage inexistența” lor. Legea Supremă însă nu include o astfel de condiție pentru decretele prezidențiale.

Însuși Igor Dodon, cînd era președinte și i-a desemnat pe Maia Sandu, apoi pe Ion Chicu drept candidați la șefia Guvernului, scria că „Prezentul decret intră în vigoare la data semnării”.[6][7]

Nici autoriii sesizării, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolskii, nu insistă prea mult pe argumentul cu MO și, pe parcursul sesizării, schimbă unghiul de atac. În a doua parte, ei îi cer Curții Constituționale să interpreteze dorința Nataliei Gavriliță de a nu fi votată drept o renunțare la calitatea de premier desemnat.

Principalul pretext invocat e o comparație cu retragerea Marianei Durleșteanu: dacă CC a considerat în acel caz un status pe FB suficient, atunci poate să considere și apelul „nu mă votați” al lui Gavriliță drept o renunțare de a mai candida. Socialiștii trec peste faptul că anunțul lui Durleșteanu nu trebuia interpretat, fosta candidată a scris explicit că se retrage, iar judecătorii CC nu au trebuit să ghicească intenția sau sensul cuvintelor ei.

Putem anticipa că și această sesizare a PSRM va fi respinsă de Curte.

Ce se va întîmpla mai departe?

Sînt cîteva date care contează. Pe 23 martie s-au împlinit trei luni de la demisia lui Ion Chicu. Pe 28 martie se împlinesc 45 de zile de la prima tentativă eșuată de formare a Guvernului. Pe 31 martie expiră sorocul de 15 zile al candidatului Igor Grosu de a obține votul de încredere al Parlamentului.

Dacă lipsa cvorumului de azi se socoate respingerea candidaturii lui Grosu, Președinta Sandu poate iniția procedura de dizolvare a Parlamentului de luni. Scenariul în care ședința de azi a Legislativului nu se socoate respingerea candidatului la premier ar contraveni hotărîrilor anterioare ale CC, dar chiar și așa, de dragul ipotezei: dacă Igor Grosu nu a fost respins, înseamnă că el rămîne candidatul desemnat, iar pe 31 martie expiră termenul pentru învestire, după care tentativa de formare a Guvernului se socoate eșuată și iarăși vor fi împlinite condițiile pentru dizolvarea Parlamentului.

Unica șansă a majorității parlamentare de a evita anticipatele sînt consultările pe care Președinta Sandu e obligată să le poarte cu fracțiunile înainte de a dizolva Legislativul. În Comentariul Constituției, citim că „circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului urmează să fie constatate de Curtea Constituțională. Rațiunea acestui control al Curții este de a nu admite un eventual abuz al Președintelui față de Parlament în cadrul acestei proceduri”.[8]

De asemenea, în hotărîrea privind constituționalitatea desemnării lui Igor Grosu, CC scrie că „majoritatea parlamentară absolută va avea posibilitatea să abordeze problema învestirii Guvernului în cadrul consultărilor obligatorii cu Președintele Republicii, care trebuie să aibă loc, conform articolului 85 alin. (1) din Constituție, în cazul dizolvării Parlamentului”. Formularea e vagă – nu-i clar dacă „abordarea posibilității” înseamnă oportunitatea de a propune un candidat și, dacă da, este sau nu Președinta Sandu obligată să-l accepte?

Pe scurt, săptămîna viitoare vor fi îndeplinite toate condițiile pentru ca Maia Sandu să inițieze dizolvarea Parlamentului. E deja la discreția Curții Constituționale dacă va da undă verde procesului sau nu.

Acest articol poate fi preluat în întregime, cu menționarea sursei, iar în cazul republicării pe web, și cu însoțirea unui link activ spre articolul original.


  1. DECIZIE DE INADMISIBILITATE a sesizării nr. 1a/2016, constcourt.md ↩︎

  2. CRM01/1994 , legis.md ↩︎

  3. Dizolvarea Parlamentului în cazul imposibilității formării Guvernului timp de cel mult trei luni, constcourt.md ↩︎

  4. DECIZIE DE INADMISIBILITATE a sesizării nr. 226b/2020, constcourt.md ↩︎

  5. SESIZARE, constcourt.md ↩︎

  6. PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA DECRET Nr. 1171 din 08-06-2019 privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru, legis.md ↩︎

  7. PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA DECRET Nr. 1317 din 13-11-2019 privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru, legis.md ↩︎

  8. Constitutia Republicii Moldova Comentariu, constcourt.md ↩︎