Convenția de la Istanbul – pe numele ei lung Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice – a fost semnată de Republica Moldova încă la 6 februarie 2017. Autoritățile într-o voce au promis ratificarea Convenției pînă la sfîrșitul anului 2019.[1] Proiectul de ratificare chiar urma să fie discutat la ședința Guvernului din 11 decembrie,[2] însă subiectul a dispărut subit de pe ordinea de zi chiar înaintea ședinței. De unde această nouă amînare? De ce se tem autoritățile?

Pe scurt despre Convenția de la Istanbul

Convenția de la Istanbul ridică violența împotriva femeilor și violența domestică la rangul de încălcare a drepturilor omului și instituie mecanisme puternice pentru a combate aceste fenomene.[3] De la apariția sa în 2012, Convenția a fost semnată de 46 din 47 de state-membre ale Consiliului Europei, inclusiv UE, iar 34 de țări au și ratificat-o. Convenția a fost ratificată atît de state cu valori patriarhale și religioase pronunțate, precum Turcia, Georgia, Spania, Slovenia, România, Polonia, Grecia sau Croația; de state cu societăți multiculturale și multietnice, precum Franța sau Germania; cît și de state campioane în combaterea violenței, cum ar fi Suedia, Finlanda, Danemarca, Austria sau Belgia.

Ce trebuie să facă fiecare stat care ratifică Convenția de la Istanbul?

Convenția de la Istanbul solicită guvernelor să adopte un set complet de măsuri pentru a combate toate formele de violență împotriva femeilor și violența domestică.

În primul rînd, Convenția insistă pe măsuri de prevenire, cum ar fi schimbarea atitudinilor și stereotipurilor care fac ca violența împotriva femeilor să fie acceptată, sau includerea de material didactic privind tematica egalității în programele școlare, între altele. Apoi, Convenția vrea mai multă protecție pentru victime, de exemplu, să se înființeze suficiente adăposturi și linii de încredere, precum și suficiente servicii de consiliere psihologică și asistență medicală pentru victime și copii acestora, dar și servicii sociale, acces la locuințe, educație și ajutor în găsirea unui loc de muncă. La capitolul pedepsire, Convenția cere ca rațiunile de cultură, tradiție, religie sau așa-zisă „onoare” să nu mai fie acceptate drept scuze pentru netragere la răspundere a făptașilor. Tot aici, organele de drept trebuie să intervină imediat și să ia în serios cazurile de violență domestică și împotriva femeilor. În sfîrșit, statul trebuie să integreze toate politicile din acest domeniu într-un sistem cuprinzător și coordonat.

Totodată, statele semnatare trebuie să incrimineze toate tipurile de violență domestică, inclusiv cea sexuală, psihică ori economică, dar și hărțuirea sexuală sau avortul forțat, între altele.

Prevederile discordiei

Există însă un șir de grupuri din zona conservatoare și religioase care se opun ratificării Convenției, inclusiv în Moldova.[4] Ele au răspîndit în ultimii ani afirmații false despre convenție, în special despre conceptul de „gen” inclus în text. Haideți să le examinăm pe scurt.

De ce apare termenul „gen” în Convenția de la Istanbul?

Convenția este primul tratat internațional care conține o definiție a genului. În convenție, termenul de „gen” este definit drept „construcții sociale, care includ roluri, comportamente, activități și caracteristici pe care o anumită societate le consideră adecvate pentru femei și bărbați.” Scopul acestui termen nu este de a înlocui definiția biologică a cuvîntului „sex”, și nici termenii „femeie” și „bărbat.” Scopul este de a accentua că inegalitățile, stereotipurile și – în consecință – violența nu își au originea în diferențele biologice, ci mai degrabă într-o construcție socială, adică în atitudinile și percepțiile despre cum femeile și bărbații sunt și trebuie să fie într-o societate.

Convenția de la Istanbul vs orientarea sexuală și identitatea de gen

Un mit promovat de cei care sunt împotriva ratificării Convenției este că ea reprezintă primul pas înspre recunoașterea căsătoriilor între persoanele de același sex.

Nu este adevărat. Convenția de la Istanbul nu stabilește noi standarde[5] privind identitatea de gen și orientarea sexuală și nu zice nimic despre căsătoriile între persoane de același sex. Da, Convenția de la Istanbul interzice discriminarea pe mai multe considerente, inclusiv identitatea de gen și orientarea sexuală, iar scopul este de a asigura protecție și sprijin pentru toate victimele violenței.

În schimb, Convenția spune că orice căsătorie trebuie să fie benevolă, condamnînd căsătoriile forțate. De exemplu, atunci cînd femeile sunt căsătorite cu violatorul pentru a-l absolvi pe acesta de pedeapsă.

Impune sau nu Convenția statelor semnatare să redefinească „familia”?

Convenția de la Istanbul nu definește conceptul de „familie” și nu impune statelor părți să redefinească „familia” într-un anumit mod sau să oblige femeile și bărbații să trăiască într-un anumit fel. Convenția nu impune reguli care ar interzice femeilor ce doresc să fie mame și casnice sau bărbaților să se ocupe de creșterea și educația copiilor. Dimpotrivă, oferă spațiu prin reducerea stereotipurilor rigide despre cum ar trebuie să fie și să se poarte bărbații și femeile.

Convenția de la Istanbul promovează avortul?

În Convenție se recunoaște doar că sterilizarea forțată și avortul forțat sunt acte specifice de violență împotriva femeilor care trebuie condamnate. Altminteri, Convenția de la Istanbul nu abordează problema avortului și politicile conexe.

Convenția de la Istanbul și educația

Un alt mit este legat de reforma sistemului educațional prin a introduce principiul egalității în programele școlare. Criticii Convenției spun că acest lucru va distruge tradițiile și valorile creștine.

De fapt, scopul este ca prin sectorul educațional să fie promovate principiile egalității, respect reciproc și non-violență, înlăturarea stereotipurilor și rolurilor de gen stereotipe, dreptul la integritatea personală și conștientizarea cu privire la violența bazată pe gen și despre necesitatea de a o combate.

Acest lucru nu înseamnă înlăturarea tuturor tradițiilor și obiceiurilor. Transmiterea obiceiurilor și credințelor din generație în generație este un lucru important. Totuși, unele tradiții și obiceiuri sunt dăunătoare pentru femei și fete și le pot expune pericolului violenței. Am moștenit din străbuni proverbe de genul „femeia nebătută e ca și casa nemăturată,” dar e bine ca acestea să rămînă doar în colecțiile de folclor. Nimic din ceea ce se predă în școli nu trebuie să influențeze tînăra generație în sensul acceptării discriminării bazate pe gen și violența împotriva femeilor.

În loc de concluzie

Realitatea din Republica Moldova privind violența față de femei și violența în familie – iar noi știm cu toții că statisticile nu reflectă nici pe departe întregul tablou – arată că statul nu face suficiente eforturi pentru a combate aceste fenomene. Abordările de pînă acum au eșuat, e clar. Autoritățile ezită să ratifice Convenția, aparent ascultînd de grupurile care zic „nu schimbați nimic.” Dacă ăsta e adevăratul motiv din care Moldova e lipsită de un important instrument internațional îmbrățișat de multe state europene, atunci e păcat. Adevăratul păcat.

Acest articol poate fi preluat în întregime, cu menționarea sursei, iar în cazul republicării pe web, și cu însoțirea unui link activ spre articolul original.


  1. R. Moldova și-a asumat obligația de a ratifica Convenția de la Istanbul prin mai multe documente de politici. De exemplu, Agenda de asociere din Planul de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE prevede expres ratificarea Convenției de la Istanbul. La fel, Planul național de acțiuni în domeniul drepturilor omului 2018–2022, Strategia națională de prevenire și combatere a violenței față de femei și a violenței în familie pe anii 2018–2023 și Planul de acțiuni 2018 (Hotărârea Guvernului nr. 281 din 03.04.2018) ↩︎

  2. Azi guvernul a amânat aprobarea Convenției de la Istanbul..., fb.com/DoinaGherman.MD ↩︎

  3. Convention on preventing and combating violence against women and domestic violence, wikipedia.org ↩︎

  4. 5 mii de semnături împotriva Convenției de la Istanbul, youtube.com ↩︎

  5. Principiul nediscriminării pe motiv de identitate de gen sau orientare sexuală este prevăzut în alte documente juridice internaționale precum: Convenția europeană pentru drepturile omului (Articolul 14: interzicerea discriminării; Protocolul nr. 12) și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (vezi de ex. Oliari v. Italia, 2015, Ratzenböck și Seydl v. Austria, 2017) cît și Recomandarea Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei (2010)5 către statele membre privind măsurile de combatere a discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen. ↩︎