Sentința secretă în cazul răpirii cu mîinile autorităților moldovenești a celor șapte cetățeni turci, angajați ai rețelei de licee Orizont, ne-a lăsat cu mai multe întrebări decît ne-a oferit răspunsuri. De ce a fost tras la răspundere un singur acuzat, ex-șeful SIS Botnari? De ce acesta s-a ales doar cu o amendă? De ce procurorul nu a contestat sentința în apel? De unde are Botnari bani să plătească o sută și ceva de mii de euro despăgubiri?

Într-un interviu recent oferit portalului Newsmaker[1], procurorul general a zis că nu putem afla multe lucruri pentru că materialele dosarului, inclusiv hotărîrea, sunt secrete. Totuși procurorul-șef spune că a dispus o investigație internă despre acțiunile anchetatorului responsabil de acest caz, deși însuși Stoianoglo nu crede că procurorul a acționat cu rea intenție.

Alexandr Stoianoglo ne-a mai dat și o lecție de filosofie a dreptului, spunînd că trebuie să facem diferența dintre lege și dreptate. El, personal, e de acord că profesorii au fost tratați inuman și că sentința trebuia să fie mai dură, dar, „ne place ea sau nu, hotărîrea adoptată e legală”. Mai mult, zice el, poate e mai bine că lui Botnari i s-a aplicat o amendă și nu o pedeapsă de cîțiva ani de închisoare, cum a cerut procurorul, pentru că aceasta, spre deosebire de lovitura la buzunar, poate fi suspendată.

Despre cît de șubrede sunt argumentele pentru secretizare am scris într-un articol anterior. De data asta ne-am propus să vedem dacă, așa cum face aluzie procurorul, în legea penală a țării noastre nu încape și nițică dreptate, iar dacă încape - unde anume.

Practica moldovenească și articolul escrocilor

Vasile Botnari a fost condamnat în baza articolului 327, alineat (2), adică pentru abuz de putere sau abuz de serviciu.[2] Definiția legală a acestei infracțiuni este foarte generală - folosirea situației de serviciu într-o manieră care provoacă daune mari intereselor publice sau drepturilor și intereselor altor persoane.

Pentru a ne face o închipuire despre cum este aplicat acest articol în practică, ne-am uitat peste unele hotărîri recente de pe portalul Judecătoriei Chișinău.

Acolo vedem, într-o hotărîre, că un businessman a fost condamnat pentru că ar fi livrat mărfuri mai ieftine decît suma contractului unei Comisii Electorale, pentru a împărți apoi diferența cu o șefă de acolo.[3] În alt caz, un funcționar de la secția de calificare a conducătorilor auto a simulat examenele sau le-a șoptit viitorilor șoferi răspunsurile, pentru a-și ridica performanța și a primi cîteva zeci de mii de lei ca bonusuri de la ASP. Primul infractor a fost amendat cu 60.000 lei, al doilea cu 70.000.[4]

Botnari a primit o amendă de 80.000 de lei pentru răpirea și trimiterea a șapte oameni în mîna unui regim care i-a băgat la închisoare pe motive politice, fără șansa unui proces echitabil. În raportul pentru 2019, Amnesty International constata că există acuzații credibile că Turcia practică tortura și alte rele tratamente asupra deținuților săi, de aceea costul uman al faptelor imputate lui Botnari ar putea fi și mai mare.[5]

E drept că șoferii promovați cu ajutorul sufleurului de la ASP mai pot încă face victime omenești, dar oare sunt aceste situații comparabile cu cazul profesorilor turci?

De fapt, putem găsi în Codul Penal articole mai „concrete”, care s-ar aplica mai bine puținelor fapte pe care le cunoaștem în acest caz. Le vom lua pe rînd.

Articolul 164: Răpirea unei persoane

Pe 6 septembrie 2018, dimineața, șapte oameni sunt luați pe sus de acasă de mascați, suiți într-un avion și duși într-o altă țară. Vara următoare, CEDO condamnă Moldova pentru încălcarea articolului 5 din Convenția Europeană - dreptul la libertate și siguranță - și constată că a avut loc un transfer „extra-legal” de persoane, prin care au fost ocolite toate garanțiile de care trebuiau să se bucure în baza dreptului național și internațional.[6] Cel mai apropiat sinonim din legea noastră pentru această descriere făcută de CEDO este „răpire” și nu „abuz de serviciu”.

Peste aproape doi ani, un singur om este tras la răspundere pentru această operațiune și își recunoaște vina. În mod normal, pentru infracțiunea de răpire a două sau mai multe persoane, acesta ar fi trebuit să se aleagă cu de la 6 la 10 ani de închisoare.

Chiar dacă am admite că, în pofida celor constatate de CEDO, cetățenii turci erau urmăriți de ani de zile și pe numele lor existau dosare penale, așa cum pretindeau în 2018 autoritățile,[7] ar fi și în acest caz aplicabil un articol ce prevede pedeapsa cu închisoarea:

Articolul 308. Reținerea sau arestarea ilegală

Acest articol vorbește despre reținerea ilegală a cuiva cu bună-știință de către persoana care efectuează urmărirea penală. Pedeapsa e închisoare de pînă la 2 ani sau de la 3 la 7 ani dacă infracțiunea a avut urmări grave. Deși ofițerii SIS nu efectuează urmărirea penală, potrivit Codului de Procedură Penală, ei constată infracțiunile și au atribuții de reținere a persoanelor suspectate. Dacă e să-l credem credem pe Andrian Candu, care în 2018 spunea că „toate acțiunile SIS-ului au fost desfășurate sub supravegherea unor procurori”,[8] atunci poate, într-adevăr, judecătorilor le-ar fi căzut bine și acest articol, cel puțin în cazul procurorilor implicați.

De altfel, dacă ne gîndim cine pînă la urmă a executat această operațiune, sub direcția și în interesul cui, apar opțiuni și mai interesante.

Articolul 337: Trădarea de Patrie

Chiar în ziua răpirii, canalele media turcești spuneau că anume serviciile secrete ale țării lor - MİT - desfășoară operațiunea de reținere[9]: „MIT, care mai devreme a dat o lovitură majoră ramuriii FETÖ din Balcani (Kosovo) … acum desfășoară o operațiune în Moldova”, spunea o publicație turcească.[10] Chiar din hotărîrea CEDO aflăm că profesorii „au fost transferați din Moldova în Turcia …de membrii serviciilor secrete ale Turciei și Moldovei”[11] și că „implicarea serviciilor secrete turcești nu a fost negată de Guvern (cel al Moldovei - n.n.) în observațiile sale pentru Curte”.[12]

Justiția din Moldova, în schimb, constată că Botnari nu avea complici în Moldova pe care să-i tragă la răspundere, iar procurorul general mai adaugă că „[Botnari] a recunoscut că a luat de unul singur decizia de a transmite profesorii în Turcia, în pofida deciziilor celorlalte organe”.[13]

Dacă aceștia ar fi fost pur și simplu expulzați, spune Stoianoglo, ar fi avut opțiunea de a merge în alte state sau să conteste decizia. „Și asta a făcut-o un singur om”, zice procurorul - domnul Botnari. Adică șeful SIS nu doar ar fi mers peste capul autorităților moldovenești, dar și împotriva deciziilor acestora. În condițiile în care operațiunea pe care a coordonat-o a fost asumată de servicii de securitate dintr-o țară străină, „abuzul de serviciu” pare o acuzație cel puțin modestă.

Codul Penal definește trădarea de patrie ca faptă săvîrșită intenționat de un cetățean în dauna suveranității, inviolabilității teritoriale sau a securității de stat, prin, de exemplu, trecerea de partea dușmanului, spionaj sau acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activității dușmănoase împotriva Republicii Moldova. Această crimă se pedepsește cu închisoare de la 12 la 20 de ani.

Am mai scris anterior că acțiunile serviciilor secrete ale unui stat pe teritoriul altui stat, mai ales atunci cînd acestea încalcă drepturile omului, sunt o gravă amenințare la adresa suveranității.

Într-o operațiune izbitor de asemănătoare cu cele întîmplate la noi, în vara aceluiași 2018 serviciile secrete turcești au încercat răpirea directorului unei școli turcești din Ulaanbaatar, doar că autoritățile mongole nu au permis avionului să decoleze. Atunci viceministrul de externe al Mongoliei declara că „orice tentativă de a răpi o persoană de pe teritoriul Mongoliei ar constitui o violare gravă a independenței și suveranității statului”.[14]

Faptul că după o intervenție aproape identică, autoritățile moldovenești, chiar și găsind țapul ispășitor, îi impută doar o crimă minoră dă de gîndit.

Unul pentru toți

Bănuiții din acest dosar au dispărut unul cîte unul, cel mai probabil fiind absolviți în baza articolului 401 din Codul Penal, care spune că nu este infracțiune fapta comisă întru executatarea ordinului superiorului.[15] Problema e că, potrivit aceluiași articol, executarea ordinelor „vădit ilegale” se pedepsește, dar și că nu toți bănuiții din acest dosar erau subalternii lui Botnari.

Bunăoară Olga Poalelungi, șefa Biroului Migrație și Azil, care era inițial în lista celor învinuiți de procurori, nu ar fi putut fi absolvită în același fel pentru rolul ei în acoperirea juridică a răpirii. Ea nu era subordonata lui Botnari și nu era obligată să-i execute ordinele. Dacă Poalelungi a fost constrînsă în alt fel să comită ilegalități, acest lucru ar fi trebuit să fie un alt capăt de acuzare împotriva lui Botnari - fie că e vorba că e vorba de șantaj (articolul 189 CP) sau amenințare (articolul 349).

Amintim că deciziile Biroului Migrație și Azil prin care profesorii erau notificați că li se refuză azilul politic și că li se cere să părăsească Republica Moldova au ajuns la familiile profesorilor deja cînd aceștia erau în Turcia și erau antedatate. Acestea au fost recunoscute chiar și de CEDO ca fiind mai mult decît suspicioase.[16] Dincolo de faptul că Botnari nu are cum să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lui Poalelungi, dacă totuși judecătorii au decis să accepte concentrarea întregii vini pe umerii lui Botnari, atunci la pachet trebuia să vină și pedeapsa pentru fals în acte publice (articolul 332 din Codul Penal).

Aceeași logică se răsfrînge și asupra acțiunilor celorlalți oficiali implicați - subalterni, grăniceri și lucrători ai ambasadei turcești care au produs pașapoarte pentru trecerea frontierei.

În mod normal, buchetului de articole care s-ar aduna pentru un geniu malefic capabil să desfășoare o astfel de operațiune i s-ar aplica regulile din Codul Penal despre concursul de infracțiuni cu stabilirea unei pedepse definitive prin cumul.[17] În acest caz închisoarea cu executare ar fi inevitabilă.

Concluzie

Oamenii nu trebuie condamnați penal pentru ca să ne simțim mai bine și pentru că din punct de vedere uman așa e „corect”. Normele internaționale privind drepturilor omului cer ca atunci cînd statul comite abuzuri grave, acesta, pe lîngă reabilitarea și repararea prejudiciului adus victimelor, să mai garanteze că astfel de abuzuri nu se vor repeta. Un fel de a aduce astfel de garanții este aplicarea legii împotriva celora care au încălcat-o.

De aceea, cînd procurorul general spune că dreptatea și legea sunt lucruri diferite - acesta este o dilemă falsă care scuză inacțiunea procurorilor. Articolul pentru care a fost condamnat Botnari nu protejează oamenii, ci autoritatea statului și integritatea funcției - și e destinat corupților și escrocilor, nu celor care răpesc persoane. Din faptele pe care le cunoaștem, alte categorii de crime, mai grave, sunt mai potrivite - de la cele despre încălcarea gravă a drepturilor omului pînă la cele ce atentează la suveranitatea statului.

Chiar procurorul general admite că Botnari a acționat în baza indicațiilor „de sus”, iar societatea vorbește de mult timp de un tîrg dintre conducerea Moldovei și cea a Turciei, în care oamenii sunt schimbați pe clădiri și relații economice. E clar că o simplă amendă pentru o singură persoană nu este o pedeapsă proporțională cu amploarea crimei.

Stoianoglo spune că o astfel sentință e mai bună decît nimic. Adevărul e că autoritățile nu pot pune capac subiectului cu această condamnare: dacă Botnari a acționat de unul singur, faptele acestuia ar fi suficiente pentru o sentință de zeci de ani în închisoare, dacă a fost ghidat de sus-puși, atunci procurorii nu au dus investigația pînă la capăt. Și într-un caz, și în altul suferința celor șapte oameni a rămas nepedepsită.

Acest articol poate fi preluat în întregime, cu menționarea sursei, iar în cazul republicării pe web, și cu însoțirea unui link activ spre articolul original.

Abonați-vă la articolele noastre și pe Telegram.


  1. Большое интервью генпрокурора Стояногло о деле турецких учителей. Эксклюзив NM, newsmaker.md ↩︎ ↩︎

  2. Extrasul din sentința din 15.07.2020, jc.instante.justice.md ↩︎

  3. Hotărîre în cauza penală nr. 2018970793, jc.instante.justice.md ↩︎

  4. Hotărîre în dosarul 12-1-68843-19102018, jc.instante.justice.md ↩︎

  5. 2019 Amnesty International Country Report: Turkey, amnesty.org ↩︎

  6. CASE OF OZDIL AND OTHERS v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA, para. 57, hudoc.echr.coe.int ↩︎ ↩︎ ↩︎

  7. Andrian Candu, despre expulzarea cetățenilor turci din Moldova: Autoritățile au respectat procedurile legale, iar unele persoane au fost monitorizate de SIS timp de 20 de ani, primelestiri.md ↩︎

  8. ibid. ↩︎

  9. MİT yine sahneye çıktı! Moldova'da 6 FETÖ'cü böyle paketlendi DÜNYA Haberi, gunes.com ↩︎

  10. Turkish Secret Services Nab Six 'Gulenists' in Moldova, balkaninsight.com ↩︎

  11. vezi [6:1], para. 39 ↩︎

  12. ibid., para. 52 ↩︎

  13. vezi [1:1] ↩︎

  14. Mongolia grounds Turkish plane after suspected kidnap attempt, france24.com ↩︎

  15. Codul Penal al Republicii Moldova, legis.md ↩︎ ↩︎

  16. vezi [6:2], para. 56 ↩︎

  17. vezi [15:1], articolul 84. ↩︎