Acordul prin care România oferea Moldovei 100 de milioane de euro de ajutor nerambursabil nu a mai fost prelungit, deși în pușculiță mai erau vreo 60 de milioane necheltuite. Președinta Sandu nu a ratat ocazia să-l probozească din nou pe fostul premier Ion Chicu, iar Ministerele de Externe de la București și Chișinău au făcut un schimb diplomatic de comunicate.

Potrivit Guvernului interimar moldovean[1], România a propus o variantă a Protocolului 6, de extindere a Acordului, în decembrie 2018, dar din toamna lui 2019 a tergiversat semnarea lui. În noiembrie 2020, statul vecin a venit deja cu un proiect nou, cu „condiționalități politice, care nu se regăsesc în nici un tratat bilateral încheiat de Republica Moldova” și ar fi respins apoi un text de compromis propus de Chișinău în februarie 2021. Bucureștiul spune însă că e vina autorităților moldovene, care ar fi răspuns tîrziu și n-au vrut să accepte condițiile suplimentare.[2]

Care au fost aceste condiții? Cine este totuși de vină pentru ratarea celor 60 de milioane? Și cum de nu am reușit să valorificăm, timp de 10 ani, nici jumătate din banii promiși inițial? Pentru a face o autopsie a acestui Acord am vorbit cu Armand Goșu, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, și Angela Grămadă, președintă ESGA.

Epoca marilor speranțe

Acordul de ajutor nerambursabil din partea României pentru Moldova a fost semnat pe 27 aprilie 2010, la aproximativ un an după ce regimul Voronin a fost înlocuit de Alianța pentru Integrare Europeană.

Armand Goșu amintește că, între timp, „la București, prezidențialele fuseseră cîștigate de Băsescu, care avea sus pe agenda politică a celui de-al doilea mandat Republica Moldova. La Ministerul de Externe, venise în decembrie 2009 Teodor Baconschi, ai cărui înaintași vreme de mai multe generații fuseseră preoți la biserici din Chișinău, deci era foarte atașat de Basarabia”.

„După 7 aprilie 2009, a apărut o fereastră de oportunitate pe care Bucureștiul era decis să n-o rateze. Obiectul strategic era apropierea Moldovei de UE și de România. Pașii tactici țineau de gestionarea unei asistențe financiare nerambursabile de 100 de milioane Euro, pe care autoritățile de la București o puteau pilota în funcție de agenda lor”, explică istoricul.

În acel moment, era o agendă destul de ambițioasă. Potrivit Angelei Grămadă, „Bucureștiul arăta, astfel, că putea să definească obiective de politică externă față de Republica Moldova, că investește în bunăstare, în proiecte de infrastructură, că are intenții serioase pentru investiții ulterioare. În plus, cred că Acordul era și o oportunitate pentru România de a-și accepta rolul de contribuitor, ca țară membră a UE, la transferul de bunăstare, stabilitate, securitate în regiune”.

Testul realității

Acordul inițial a fost semnat pentru doar 6 ani, însă aflăm dintr-o notă informativă a Guvernului de la Chișinău că doar 31,65 de milioane fuseseră valorificate pînă în 2015.[3]

„A decolat greu proiectul. În 2010-2011, se pare că guvernul Emil Boc nu avea banii prevăzuți în buget pentru a finanța proiectul. Nu uitați că România era atunci într-o perioadă de maximă austeritate, s-au tăiat salarii, pensii, s-au redus investițiile”, observă Armand Goșu.

Istoricul mai atrage atenția și la dificultățile administrative: „Și pentru București era ceva nou, nu s-a mai acordat o astfel de asistență financiară nerambursabilă. Și pentru Chișinău, era un examen complicat de demonstrare a capacității de absorbție a acestor bani. Nu venea nimeni de la București cu sacoșe de bani să le împartă prin satele Moldovei, cum poate că unii s-au așteptat să se întîmple.”

Și Angela Grămadă a identificat capacitatea slabă de absorbție a banilor de către autoritățile moldovenești drept unul din obstacolele valorificării Acordului. „Multe proiecte au avut probleme la scriere, în care nu s-a ținut cont de standardele de proiectare și asupra cărora s-a revenit ani la rînd. Unele lucrări au fost reluate, respectiv a fost nevoie să se revină la sumele de bani necesare pentru finalizarea acestora. La alte proiecte licitațiile au fost mai puțin corecte”.

Firește, instabilitatea politică de la Chișinău nu a fost nici ea prielnică implementării Acordului. „Să nu uităm că nu am avut președinte pînă în martie 2012 și au existat foarte multe dificultăți după demiterea lui Vlad Filat. Am avut o traiectorie bună pînă prin 2013, după care lucrurile s-au desfășurat mai mult din inerția dată de măsurile adoptate în 2010”, remarcă președinta ESGA.

Cei doi premieri

După entuziasmul inițial din 2009-2010, ajutorul românesc pentru Moldova e resuscitat în perioada 2014-2015. „Cred că cel mai activ în relația cu Moldova a fost guvernul Victor Ponta, cu Titus Corlățean la Externe. Amîndoi erau foarte dedicați subiectului Republica Moldova”, afirmă Armand Goșu.

Premierul român s-a înțeles de minune cu omologul său moldovean Iurie Leancă și cei doi au legat o prietenie care continuă pînă azi – la ultimele alegeri parlamentare din România, Leancă a candidat la Iași pe listele partidului lui Victor Ponta, Pro România.

Angela Gramadă crede însă că relația celor doi șefi de guvern avea și o motivație pragmatică: „ambii premieri erau în campanie electorală și au mizat la maxim pe acțiuni bilaterale. Nu țin minte să fi existat vreo discuție sau vreo chestie fără poză sau TV prin preajmă atunci... . De aceea și a existat acea îndîrjire atunci, între 2014 și 2015 – erau alegeri și sufletele alegătorilor trebuiau să fie cîștigate”.

Anume în această perioadă s-au reparat numeroase școli, grădinițe, spitale, drumuri și au avansat proiectele de interconectare energetică.

Turbulențe și acalmie

2015 e un an turbulent la Chișinău – e arestat Vlad Filat, ia amploare scandalul despre furtul miliardului, se schimbă cîteva Guverne și, într-un final, PDM-ul lui Vlad Plahotniuc preia puterea și-l numește premier pe Pavel Filip la începutului lui 2016.

Și la București se schimbă Guvernul în 2015, iar prim-ministru devine Dacian Cioloș, care deja pune cîteva condiționalități pentru un alt pachet de ajutor pentru Moldova – un împrumut rambursabil de 150 de milioane de euro.

„Nu au fost niște condiționalități puse de cineva care dă cuiva care cere. Au fost niște măsuri care au rezultat și din problemele ridicate chiar de oamenii care erau în stradă acum cîteva luni la Chișinău și au rezultat din nevoia de a progresa pe diferite domenii importante, economic, bancar, financiar, reforma justiției în Republica Moldova”, explica atunci premierul român.[4]

Cît despre ajutorul nerambursabil din cele 100 de milioane, Cioloș dădea asigurări că banii vor fi cheltuiți corect fiindcă „există și o implicare directă a structurilor administrative românești în utilizarea acelor fonduri. Ne asigurăm că acele lucrări la grădinițe chiar sînt realizate și vedem rezultatele concrete. Licitația pentru acele microbuze e organizată în România, deci vom aduce direct microbuzele, pentru a simplifica lucrurile. Pentru acele proiecte de investiții, împreună cu autoritățile publice locale, la fel, vor fi instrumente transparente pentru a ne asigura că banii sînt utilizați acolo unde am decis împreună că îi vom utiliza”.

Guvernele PSD care au urmat după Cabinetul Cioloș au fost tolerante față de regimul lui Vlad Plahotniuc la Chișinău – o situație propice prelungirii acordului, crede Armand Goșu. „În decembrie 2018, cînd s-a aprobat la Chișinău Protocolul 6, Plahotniuc avea toate ușile cancelariilor lumii închise. Nu mai primea nici un euro de la Bruxelles. Doar Bucureștiul îl mai susținea. Era normal ca regimul Plahotniuc să se agațe de Acordul de finanțare nerambursabilă cu România.”

Protocolul 6

Acest protocol adițional urma să prelungească durata Acordului, dar și să introducă anumite condiții suplimentare. În principiu, Angela Grămadă crede că niște condiționalități politice nu sînt ceva anormal: „Ca să decizi să faci investiții ai nevoie de niște garanții. Gîndind pragmatic, ai nevoie să știi că va fi respectat dreptul la proprietate privată, interesele beneficiarilor, iar aici vorbim despre cetățeni, cu drept de vot în ambele state, că poți să fii sigur că investiția în bunăstare și stabilitate poate fi valorificată și poate să producă și mai departe premize pentru alte investiții”.

„După fuga lui Plahotniuc, Bucureștiul a încercat să adauge ‘elemente suplimentare’ – spune comunicatul MAE – legate de reforma în Justiție, protejarea investițiilor românești, susținerea comunității de limbă, istorie, cultură… Curios, oare de ce abia după iunie 2019 au devenit necesare aceste precizări?”, se întreabă Armand Goșu.

Protejarea investițiilor românești și consolidarea comunității de limbă, cultură și istorie sînt două dintre condițiile care nu au o legătură evidentă cu promovarea reformelor. Putem doar ghici dacă acestea sînt inacceptabilele „condiționalități politice, care nu se regăsesc în nici un tratat bilateral încheiat de Republica Moldova”, invocate de MAEIE.

Cine are dreptate?

„Vom afla adevărul peste 30 de ani cînd se vor desecretiza arhivele diplomatice americane și germane”, zice Armand Goșu.

Oricum, „în ultimii ani nu s-au mai finanțat proiecte din acele 100 de milioane. Acordul de finanțare nerambursabilă era un instrument de soft power al României în Republica Moldova. Nu cred că în contextul crizei COVID, cu uriașul deficit pe care-l are bugetul României, se grăbea cineva la București să trimită la Chișinău cîteva zeci de milioane de euro”, spune istoricul.

Cît despre reacția Chișinăului, Armand Goșu e convins că „declarația MAEIE a fost citită de cîteva ori cu pixul în mînă de premierul Ciocoi, care e și ministru de Externe. Mai știu că domnul Ciocoi nu e un simplu ex-consilier prezidențial al lui Dodon și ministru în slujba socialiștilor, ci un diplomat bine conectat, cu relații în cîteva capitale importante. El a fost apreciat pentru atitudinea demnă și profesionistă din vremea lui Plahotniuc, cînd după cîteva săptămîni a fost rechemat de oligarh de la Washington, unde fusese numit ambasador.”

De cealaltă parte, Angela Grămadă crede că textul publicat de MAEIE „demonstrează incapacitatea de a gestiona afacerile externe ale țării, indiferent de interesele politice ale unor actori particulari. Nu poți să ratezi asemenea oportunități financiare, mai ales cînd știi că nu ai alte opțiuni, că există pandemie, că resursele au scăzut, că programele de finanțare sînt condiționate cu rezultate, cînd ai un Acord de Asociere cu UE și obligații asumate”.

Ce-i drept, președinta ESGA crede că și anunțul Bucureștiului despre expirarea Acordului nu a fost cea mai reușită modalitate de a-și exprima dezacordul față de ce se întîmplă în Moldova: „Comunicatul MAE al României pare să sugereze ceva de genul ‘mi-am luat jucăriile și am plecat’, cînd de fapt mesajul este altul: ‘Cît mai așteptăm să decideți cum vă vedeți în viitorul apropiat?’ [..] Bucureștiul de multe ori sugerează în comunicate că se simte subapreciat, exclus din jocurile de putere, dar nici nu întreprinde prea multe chestii pentru a fi cu adevărat relevant. De foarte multe ori ai impresia că așteaptă să i se lanseze invitația de a redeveni relevant”.

Ce va fi mai departe?

Angela Grămadă speră „să nu asistăm la un ‘război al comunicatelor de presă’ în perioada următoare. Din ce îmi dau seama, din punct de vedere legal au cam fost epuizate opțiunile de a remedia situația”.

Ambele comunicate, pe cît de tare nu se contrazic, se încheie totuși pe o notă pozitivă și notează disponibilitatea României de a negocia un nou acord care să-l înlocuiască pe cel expirat.

Consecințele imediate ale acestei dispute diplomatice au fost diferite pe cele două maluri ale Prutului. La Chișinău, Armand Goșu e de părere că „Maia Sandu a punctat politic cu acel comunicat în care a criticat guvernul pentru suspendarea acordului cu România. Nu putea rata o minge ridicată la fileu. E om politic. De urmărit dacă această minge la fileu o să fie prinsă în nota de plată din relația cu România”.

În spațiul public din România, istoricul spune că incidentul a trecut mai degrabă neobservat, iar reacția Chișinăului nici nu a fost mediatizată.

Indiferent dacă acordul cu România va fi sau nu resuscitat, Armand Goșu crede că dizolvarea Parlamentului actual se poate dovedi benefică pentru vistieria Moldovei: „După victoria Maiei Sandu, ușile principalelor cancelarii ale Occidentului s-au deschis pentru Moldova. După alegerile anticipate din acest an și formarea unui nou guvern, șansele Moldovei ca să obțină finanțări externe în condițiile bune o să crească exponențial.”

Acest articol poate fi preluat în întregime, cu menționarea sursei, iar în cazul republicării pe web, și cu însoțirea unui link activ spre articolul original.

Abonați-vă la articolele noastre și pe Telegram.


  1. Precizări de presă referitoare la ieșirea din vigoare a Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind programul de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro, mfa.gov.md ↩︎

  2. Ieșirea din vigoare a Acordului privind programul de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, mae.ro ↩︎

  3. Nota informativă cu privire la cooperarea cu Guvernul României, mei.gov.md ↩︎

  4. Vizita premierului Dacian Cioloș în Republica Moldova, gov.ro. ↩︎