De bine sau de rău, banii și politica au mers mereu cot la cot. Partidele și politicienii au avut dintotdeauna nevoie de resurse pentru a-și forma echipe, a închiria oficii, a-și publica pliante electorale și a ajunge cu mesaje la cetățeni. Totuși, de unde, cum și cu ce consecințe primesc politicienii bani și cum ajung de fapt să îi cheltuie sînt întrebări care pot face diferența dintre democrație și oligarhie.

În Republica Moldova, politica a fost alimentată inclusiv din Laundromatul rusesc, din frauda bancară, din contrabandă, licitații trucate și alte scheme de corupție și crimă organizată. Avem o întreagă industrie de corupere a alegătorilor, din cauza căreia alegerile pot fi decise de tușoncă și concerte, nu de ideile, competența și integritatea candidaților.

Însă rolul banilor în politică nu trebuie să fie neapărat negativ. Cotizațiile de membru sau donațiile din partea cetățenilor sînt forme de participare politică, de rînd cu altele, și contribuie la responsabilizarea politicienilor față de oameni, de care aceștia depind deja nu doar pentru voturi.

Sub presiunea societății civile și a partenerilor străini, Moldova a încercat să rezolve problemele din domeniul finanțării politicului, cu mai mult sau mai puțin succes. Pe hîrtie, reglementările devin din ce în ce mai bune, dar problemele nu par să dispară. Pînă la urmă, cei care adoptă legile tot politicieni sînt și nu au niciun interes să-și lege propriile mîini, iar instituțiile care trebuie să aplice legea sînt adesea la cheremul celor de la putere.

Discutăm mai jos ce reguli avem în Moldova, ce șiretlicuri folosesc politicienii noștri pentru a îndoi legea și a-și face mendrele, dar și ce e de făcut pentru a limita influența banilor în politică.

Cum să interpretezi greșit legea

Una dintre reglementările bine-intenționate din Codul Electoral este plafonarea donațiilor, adică limitarea sumelor pe care tot felul de patroni le pot vărsa în haznaua partidelor și a candidaților. În ultimii 5 ani, plafonul donațiilor pentru campaniile electorale din partea persoanelor fizice a fost coborît de la 200 salarii medii la doar șase.[1] Pentru persoanele juridice, plafonul a fost scăzut de la 400 la 12 salarii medii. Ultima dată, limita pentru donații a fost coborîtă în vara lui 2019, la inițiativa deputatului PAS Sergiu Litvinenco.[2]

Plafonul anti-oligarhic: Amendamentul lui Litvinenco din 2019 limita sponsorizarea partidelor de către patroni prea generoși.

S-ar părea că Parlamentul și-a făcut treaba, iar autoritățile erau înarmate cu prevederi care să limiteze interesele private în alegeri. Surpriza s-a produs în septembrie 2020, în plină perioadă electorală, cînd Comisia Electorală Centrală a emis o circulară contestată aprig de opoziție.[3] Potrivit CEC, partidele nu ar fi concurenți electorali la prezidențiale și, din acest motiv, nu pot să-și susțină candidații decît în limitele legale prevăzute pentru donațiile din partea persoanelor juridice (adică 12 salarii medii, în jur de 95.000 de lei). Această regulă fusese introdusă pentru a tăia din influența oligarhilor și companiilor private, dar CEC a hotărît să limiteze… influența partidelor asupra propriilor candidați.

În esență, formațiunilor care au colectat legal fonduri pînă atunci li s-a spus că nu pot să le folosească pentru campaniile electorale ale candidaților lor. O astfel de interpretare a legii avantaja candidații independenți, cu ghilimele sau fără, și pe cei care au de unde își umple buzunarele rapid în defavoarea celor care mizează pe eforturile de colectare de fonduri și pe finanțarea din bugetul public.

Circul circularei: CEC a încercat să limiteze finanțarea candidaților de către propriile partide.

De fapt, prin circulara buclucașă, CEC își contrazice practicile și logica anterioară. Din 2016, partidele moldovenești primesc subvenții de la stat proporțional cu rezultatele obținute la alegeri, inclusiv prezidențiale, plus alte bonusuri după criterii precum ponderea femeilor printre candidații înaintați[4].

Paradoxal, din raționamentul CEC rezultă că partidele pot primi bani de la stat pentru participarea candidatului lor în alegerile prezidențiale, dar nu pot folosi acești bani pentru participarea în următoarele alegeri. Legătura dintre partid și candidat ba e recunoscută, ba e negată. Așa, de exemplu, PAS, care primește lunar jumate de milion de lei de la stat, inclusiv datorită scorului la prezidențialele din 2016, poate, potrivit CEC, să cheltuie doar o cincime din această sumă pe campania Maiei Sandu din 2020.[5]

Circulara a fost atacată în judecată, iar CSJ a constatat că aceasta are numai rol de „îndrumare”.[6] Chiar și așa, rămînem cu faptul că autoritatea electorală fie nu înțelege sensul reglementării finanțării partidelor, fie interpretează aceste reguli greșit în mod intenționat, ceea ce e și mai îngrijorător.

Reieșind din ultimele rapoarte financiare din campanie, la data de 9 octombrie, doar PAS a ieșit din vorba CEC-ului și a transferat în fondul electoral al campaniei candidatei sale 900 de mii de lei.[7] Ceilalți au preferat să joace după „recomandările” CEC, alegînd să fie mai precauți în fața autorității electorale.

Costurile cresc, plafoanele scad

Pentru a înțelege plafoanele pentru donații și circulara CEC în context, trebuie să aruncăm o privire asupra cifrelor – cît cheltuie oficial partidele moldovenești.

În ultimii 13 ani – din 2001 în 2014 – cheltuielile candidaților la alegerile parlamentare au crescut de 30 de ori, de la 3,7 milioane lei la mai mult de 116 milioane.[8] La prezidențialele din 2016, candidații au scos din buzunar 60 de milioane,[9] iar la parlamentarele din 2019 – 64 de milioane.[10]

Din acest punct de vedere, Moldova e în rînd cu restul țărilor. În ultimele decenii, veniturile și cheltuielile partidelor și candidaților au crescut vertiginos în întreaga lume, fapt care se datorează inclusiv profesionalizării campaniilor electorale și progresului în domeniul telecomunicațiilor. În Franța, de exemplu, din anii 1980 pînă în 2000 costul mediu al unei campanii electorale prezidențiale a crescut de patru ori. La fel și în Olanda între 1989 și 2012.[11]

Acest fenomen are consecințe serioase pentru democrație, or creșterea nelimitată a costurilor face din politică un club al milionarilor în care oamenii de rînd nu au acces. Iar cînd campaniile sînt costisitoare, partidele vor fi mai îngăduitoare cu donatorii generoși. De aceea, multe state au ales să impună un plafon maxim pentru veniturile și cheltuielile pe care și le pot permite partidele sau candidații într-o campanie

În Moldova, o limită pentru campanii a fost setată expres în lege abia în 2019, iar înainte de asta exista doar o prevedere care oferea CEC dreptul de a stabili limitele cheltuielilor reieșind din propriile criterii, lucru criticat de Comisia de la Veneția.[12]

Îndemnurile Comisiei nu au rămas fără urmări și Parlamentul a stabilit prin lege un plafon general pe țară pentru banii care pot fi vărsați în fondul electoral al concurentului – 0,05% din veniturile la bugetul de stat pentru anul respectiv.[13] La prezidențialele din 2016, plafonul stabilit de CEC era de aproape 66 milioane de lei, dar la alegerile de anul acesta prevederile legale instituie deja o limită de 19 milioane de lei.[14] Reducerea pare justificată – în 2016, chiar și cei mai cheltuitori candidați erau net sub limita permisă. Campania lui Marian Lupu a costat 24 de milioane de lei înainte ca PDM să-l retragă din cursă. Chiar și adunate la un loc, cheltuielile tuturor candidaților nu ajungeau la cele 66 milioane permise per concurent.[15]

Plafonul instituit pentru alegerile din 2020 pare mai mult decît confortabil pentru candidați. Favoriții Igor Dodon și Maia Sandu au cheltuit la alegerile precedente 8,7 și respectiv 1,5 milioane de lei. La trei săptămîni de campanie în 2020, doar cel mai risipitor candidat, Renato Usatîi, cu 7 milioane cheltuite, abia se apropia de jumătatea plafonului oficial.[16]

Din păcate, nu toți banii sînt reflectați în rapoartele oficiale. MoldStreet estima că, în 2014, cheltuielile reale ale partidelor în campanie ar fi fost de 3-4 ori mai mari decît cele raportate. Promo-Lex a documentat în același scrutin echivalentul al cel puțin 15% din cheltuielile candidaților ca fiind neraportate.[17] La prezidențialele din 2016, candidații au omis să raporteze un total de 7,7 milioane de lei, față de cele 60 de milioane raportate.[18]

Dacă mai trecem la catastif fundațiile de caritate, publicitatea ascunsă în buletinele de știri și utilizarea resurselor administrative, ajungem la concluzia că, cu plafon sau fără, partidele preferă să-și cheltuie grosul banilor neoficial, ceea ce zădărnicește orice bună intenție de a tăia din costurile campaniilor.

Cele două străinătăți

Firește, există autorități care trebuie să se asigure că partidele respectă aceste reguli. În practică, legile inițial bine-intenționate sînt folosite de instituțiile statului ca bîte împotriva candidaților din opoziție. Spre exemplu, legea interzice finanțarea din exterior a partidelor – o măsură menită să limiteze influențele externe asupra alegerilor din țară. Numai că această lege de bun-simț e uneori aplicată abuziv, alteori deloc.

În august 2020, CEDO a condamnat Moldova pentru scoaterea ilegală din cursa pentru parlamentarele din 2014 a partidului lui Renato Usatîi. Atunci instanțele moldovenești, la cererea CEC, cu minim de probe și ignorînd standardele procesuale au constatat că Usatîi și partidul său ar fi încălcat interdicția finanțării din străinătate a campaniilor electorale.

Descalificarea partidului reclamant din participarea la alegeri nu s-a bazat pe probe suficiente și relevate, procedurile comisiei electorale și ale instanțelor naționale nu au oferit […] suficiente garanții [...], iar deciziile acestora au fost lipsite de argumentare și în consecință sînt arbitrare.[19]

Pentru partidele puterii și prietenii lor, interpretarea legii e mai permisivă. Rămînînd la tema finanțării din străinătate, dosarul Bahamas care leagă bani veniți din ofșoruri tropicale de companiile și deputații PSRM și campania candidatului Dodon în 2016 nu a avut deocamdată consecințe juridice. Jurnaliștii de la RISE scriau despre echivalentul a 30 de milioane de lei, împrumutați de un offshore din Bahamas companiei media a deputatului Corneliu Furculiță, iar apoi dați împrumut donatorilor fideli ai PSRM.[20]

Standarde duble: În 2014, Renato Usatîîi a fost scos din cursă pentru folosirea banilor din străinătate, dar investigațiile privind finanțarea PSRM au rămas fără consecințe.

În septembrie 2020, procurorul general Stoianoglo declara că investighează acest caz ca pe unul de spălare de bani și că n-ar fi vorba despre finanțare ilegală. Banii veniți din Caraibe nu aveau cum să fie destinați pentru campania lui Dodon din 2016, spunea el, pentru că „toate aceste acțiuni s-au întîmplat în februarie-martie 2016, iar alegerile prezidențiale au fost în noiembrie”, de parcă în 8 luni banii puteau să se topească.[21]

Chiar dacă numim asta spălare de bani, faptul că beneficiarul împrumutului bahamez a fost Exclusiv Media SRL, deținut de actualul șef al fracțiunii parlamentare a PSRM, care la rîndul ei a împărțit împrumuturi altor actuali deputați și donatori ai partidului ar pune în gardă și cel mai apolitic procuror. De altfel, cronologia operațiunilor contează mai puțin, fiindcă regulile privind finanțarea partidelor nu se limitează la perioada electorală.

Donații limitate, interzise și nu prea

Nu doar banii de peste hotare sînt motiv de controversă. Înainte de parlamentarele din 2019, jurnaliștii de la RISE descoperiseră că trei sferturi dintre donatorii PDM erau angajați la stat, trezind suspiciuni că partidul de guvernămînt de atunci ar fi mascat astfel adevărata proveniență a banilor.[22] Aceste bănuieli erau întărite de faptul că, în multe cazuri, sumele vărsate partidului erau disproporționate față de veniturile declarate de donatori. Mai mult, unii dintre aceștia nici nu știau că ar fi donat bani sau că ar fi membri de partid.[23]

Vălul bugetarilor: Două treimi din donatorii PDM în 2019 erau angajați la stat.

Tot RISE aflase atunci că printre donatorii PDM și PSRM erau și afaceriști care cîștigaseră anterior contracte cu statul. Acestor patroni generoși li se alăturau întregi colective de angajați ai firmelor lor. Problema cu astfel de donații este că ele pot ușor acoperi scheme de corupție – donatorul promovează în funcție politicieni care să-i asigure viitoare venituri prin contracte de la stat, sau politicianul, din proprie inițiativă, influențează atribuirea licitațiilor pentru a primi apoi otkat-uri și donații la partid.

Anume pentru a preveni astfel de practici, legislația a fost modificată în 2019 pentru a reglementa modul și limitele în care funcționarii și angajații instituțiilor publice pot face donații politice. Tot atunci au fost interzise donațiile din partea persoanelor juridice care au încheiat contracte cu statul în ultimii 3 ani.[24]

Regulă în donații: Au fost interzise donațiile de peste hotare și cele din partea companiilor care au cîștigat contracte cu statul.

Totuși, în campania din 2020, anumite lucruri par să se repete. O investigație a portalului „Moldova Curată” a scos în evidență mai multe cazuri în care donatorii-funcționari ai grupurilor de inițiativă ale lui Igor Dodon și Renato Usatîi au făcut donații care le-ar mînca o bună parte din venitul declarat și i-ar împinge dincolo de plafonul impus de lege.[25] Potrivit Codului Electoral, funcționarii și angajații organizațiilor publice nu pot dona mai mult decît 10% din venitul lor anual.

Campania din afara campaniei

Totuși, cel mai ușor mod de a ocoli limitele impuse de lege este campania prin părți terțe. Atunci cînd statul îți pune limite la cît și cum poți să cheltui în cursa politică și îți numără fiecare bănuț, ești tentat să gîndești „în afara cutiei”. Politicienii moldoveni au o predilecție aparte pentru utilizarea fundațiilor de caritate, a televiziunilor de buzunar și a resurselor administrative, asumîndu-și meritele pentru lucrurile bune făcute din banii publici.

Potrivit raportului Promo-Lex despre finanțarea partidelor politice în prima jumătate a anului 2020, Fundația „Din Suflet”, asociată PSRM, Asociația „Pentru Orhei”, asociată Partidului Șor, și Fundația „Renato Usatîi” ar fi făcut publicitate indirectă pentru partidele asociate. Raportul estima cheltuieli de peste 1,5 milioane de lei. În 2019, această sumă a fost de cel puțin 2,7 milioane lei. Potrivit Promo-Lex, niciun partid asociat acestor fundații nu a raportat costuri legate de promovare prin intermediul acțiunilor de caritate.[26]

Problema nu e doar faptul că aceste cheltuieli nu sînt raportate. Însăși folosirea carității ca agitație electorală încalcă un întreg buchet de articole din legislația despre finanțarea partidelor. De-o vorbă, Igor Dodon, care este principalul beneficiar al PR-ului făcut de fundația primei doamne, a recunoscut în repetate rînduri că fundația lucrează „la inițiativa” sa și că e finanțată inclusiv de donatori de peste hotare. Or, după cum am văzut, legea interzice folosirea banilor de peste hotare în politică. Șlefuirea imaginii președintelui-candidat din banii unor lideri și politicieni străini este un risc de securitate națională.[27]

PR din suflet: Igor Dodon a recunoscut că fundația primei doamne acționează la inițiativa sa și e finanțată din străinătate.

Legislația mai interzice și cumpărarea voturilor, inclusiv prin acțiuni de binefacere. Cînd Fundația „Din Suflet” donează case și produse familiilor vulnerabile [28] sau echipamente pentru persoanele cu dizabilități,[29] iar numele Dodon vine la pachet cu toate aceste acțiuni și știri despre ele, transferul de imagine în favoarea soțului primei doamne e limpede.

Aceeași observație e valabilă și pentru cantinele sociale organizate de fundația lui Usatîi sau pentru loteriile de dat televizoare și laptopuri ale fundației „Miron Șor”.[30]

Scriam într-un articol precedent că, în occident, politicienii își folosesc numele și reputația ca să ajute oamenii sau să sprijine anumite cauze. În Moldova, politicienii se fac că ajută oamenii pentru a-și curăți numele și reputația. Nu întîmplător, politicienii din vest aleg adesea să facă caritate după ce își încheie cariera politică. La noi e invers: odată cu Vladimir Plahotniuc a dispărut și fundația sa Edelweiss. Ultimele postări de pe pagina de Facebook a fundației sînt din vara lui 2019, la aproximativ o lună după ce binefăcătorul-șef a părăsit țara. Simbolic, de atunci, atît site-ul oficial al lui Plahotniuc, cît și cel al fundației sale au devenit inactive.

Floarea a dat colțul: Fundația lui Vlad Plahotniuc a dispărut din spațiul public odată cu oligarhul.

O formă și mai perversă de binefacere politică este rețeaua de magazine sociale a Partidului Șor. Oamenii din păturile cele mai vulnerabile social sînt îndemnați să cumpere produse ieftine și să fie recunoscători pentru asta uneia dintre grupările responsabile pentru furtul miliardului. Chiar în această campanie, Violeta Ivanov, candidata la președinție din partea PȘ, a promis deschiderea magazinelor sociale în toată țara, „unde prețurile la produsele de primă necesitate să fie mai mici cu pînă la 50%”, amintind că echipa lui Ilan Șor, din care face parte, a deschis deja peste 130 de magazine MeriȘor.[31] Acestea apar alături de Orheiland și în ultimul spot video al formațiunii.[32] În practică, astfel de proiecte funcționează ca o campanie electorală continuă, iar beneficiarii plusurilor de imagine nici nu se gîndesc să le menționeze la capitolul „cheltuieli electorale”.

Problema e că, într-o astfel de conjunctură, problemele sociale, sărăcia și disperarea sînt pentru politicieni o oportunitate de a cîștiga voturi prin acțiuni de caritate. Cu cît e mai sărac alegătorul, cu atît e mai ieftin votul, iar politicienii nu sînt interesați să combată sărăcia așa cum trebuie – prin politici sociale și economice cu cap.

Buzunarele corecte

Cum scriam la început, politicienii, chiar și cei corecți, au totuși nevoie de bani: pentru sediu, pentru materiale electorale, pentru spoturi, pentru transport, pentru a angaja specialiști, etc. O sursă bună de bani curați pot fi cotizațiile de membru. Această practică are multiple efecte benefice, dincolo de finanțare. Pe de o parte, partidul e mai responsabil în fața membrilor săi fiindcă depinde de cotizațiile lor. Pe de altă parte, unele studii confirmă că membrii care plătesc cotizații tind să fie mai activi în cadrul partidului. Dezavantajul e că astfel de costuri, de obicei, reduc numărul doritorilor de a se înscrie în partide. Dilema e una de calitate vs cantitate.[33]

Partidele mai noi, care vor să crească repede, să-și facă loc pe scena politică cu ajutorul alegătorilor dezamăgiți de partidele tradiționale, oferă gratuit calitatea de membru tuturor doritorilor. Printre cele mai bine-cunoscute exemple recente din Europa se numără La Republique en Marche în Franța și Movimento 5 Stelle în Italia.[34]

Această logică predomină și în Republica Moldova, unde partidele cresc și descresc pe bandă rulantă. Afaceriști precum Vlad Filat, Vlad Plahotniuc și Ilan Șor au pompat bani în partide pentru a le umfla artificial numărul de membri și susținători, dar fără a crea formațiuni durabile. După congrese spectaculoase, cu sute de oameni aduși de prin raioane să umple locurile de la Palatul Național sau Palatul Republicii și să voteze unanim decizii anunțate de conducerea partidului, astfel de formațiuni se ofilesc de îndată ce-și pierd finanțatorul. PLDM nici nu a mai intrat în Parlament, PDM s-a rupt în două, iar Partidul Șor pare să fie o formațiune a cărei longevitate depinde de tergiversarea dosarelor în care e vizat oligarhul fugar.

Cotizațiile de membru filtrează votanții de moment ai partidelor și oferă în schimb un peisaj mai realist despre nucleul real de susținători. Această legătură financiară dintre membru și partid stimulează participarea și democrația internă în cadrul formațiunilor politice, ceea ce sporește și durabilitatea partidelor.

În Moldova, partidele au fost fie grupări de interes de moment, fie vehicule pentru lideri cu buzunare largi și ambiții mari, și rareori și-au îndeplinit funcția de liant dintre guvernați și guvernanți. Cotizațiile de membru de partid ar putea ajuta și în această privință, contribuind în același timp la curățarea politicii de bani murdari.

În loc de concluzie: despre reguli și soluții

În ultimii ani, reglementarea finanțării partidelor în Moldova s-a îmbunătățit după toate normele internaționale: limitarea donațiilor, reguli despre felul în care pot fi cheltuiți banii, transparența finanțării și susținerea din partea statului a activității partidelor și politicienilor.[35] Totuși, după cum am văzut, mai avem probleme în fiecare din aceste domenii, iar regulile sînt fie abuzate, fie ocolite.

Soluția de bun-simț: Regulile trebui să fi aceleași pentru toți.

De altfel, o cercetare a nivelului de reglementare a domeniului finanțării partidelor în lume arată că cel mai înalt nivel de reglementare îl găsim anume în statele ex-socialiste, adică cele pentru care marea corupție politică este aproape o tradiție națională. Pe de altă parte, statele europene cu tradiții democratice au concepții mai liberale despre rolul partidelor – Suedia, de exemplu, nu a avut pînă în 2014 vreo lege care ar reglementa activitatea partidelor, inclusiv cea financiară.[36] Asta demonstrează că reglementarea în sine nu este o panacee și trebuie complementată de existența unor instituții democratice funcționale, de aplicarea corectă a legislației și de voința diferitor actori de a respecta regulile.

Construirea unor tradiții democratice cu instituții de încredere durează și presupune și o anumită adaptare la specificul local. În cazul Moldovei, un prim pas ar putea fi monitorizarea mai riguroasă a felului în care partidele și concurenții respectă legea. Încălcările trebuie să atragă pedepse pe măsură, spre exemplu reducerea sau lipsirea de subvenții de la bugetul public – un fel de morcov care e totodată și băț.

Întrucît concurenții sînt inegali în resurse, inclusiv pentru că unii nu se dau în lături de la bani ilegali, mecanismele de reglementare pot fi ajustate pentru a egala terenul de joc. Plafonul general de finanțare a partidelor și campaniilor poate fi coborît și mai jos, pentru a mai tăia din cheful de a arunca cu bani și publicitate, motivînd în același timp concurenții, de exemplu, să participe la dezbateri. Finanțarea din bugetul de stat a campaniilor poate fi și ea distribuită mai echitabil între concurenți: de exemplu, o formulă în care toate campaniile care corespund criteriilor legale să fie finanțate egal din bugetul public, astfel încît să cîștige cei care utilizează mai abil resursele, nu cei care au mai multe.

Pe lîngă reguli, e la fel de necesară o înțelegere mai clară a felului cum acestea se aplică. Autoritățile ar putea merge în anticiparea partidelor, prevăzînd situații concrete de potențial abuz, fie chiar în lege, fie în instrucțiuni și ghiduri. Ar mai fi bine ca elaborarea acestora să se facă împreună cu partidele, experții și cetățenii, și să țină cont de scopul și însemnătatea reglementărilor (ca să nu repetăm scenariul circularei bizare din septembrie).

Cea mai importantă și necesară schimbare, desigur, rămîne asigurarea independenței și profesionalismului instituțiilor care trebuie să asigure respectarea legilor, de la CEC și ANI pînă la procuratură și instanțele de judecată. Așa cum această sarcină s-a dovedit a fi o luptă sisifică în ultimii ani, nu trebuie subestimat și, cu atît mai puțin, subminat rolul organizațiilor societății civile și mass-media. În Moldova, acestea trebuie să facă deseori munca instituțiilor publice enumerate mai sus.

Epopeea banilor în politica moldovenească continuă. Partea bună e că, periodic, din spectatori putem deveni actori și le putem cere celor care ne guvernează: ori faceți schimbări, ori vă schimbăm.

Acest articol poate fi preluat în întregime, cu menționarea sursei, iar în cazul republicării pe web, și cu însoțirea unui link activ spre articolul original.

Abonați-vă la articolele noastre și pe Telegram.


  1. DOC/ Circulara care a stârnit multe semne de întrebare. Cum interpetarea legii de către CEC a creat o mini-criză electorală și de ce sînt revoltate partidele din opoziție, zdg.md ↩︎

  2. Codul Electoral al Republicii Moldova, art. 41, lit.e) , legis.md ↩︎

  3. Circulară despre modalitatea de primire a donațiilor și de efectuare a cheltuielilor de către concurenții electorali la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020) , cec.md ↩︎

  4. Legea privind partidele politice, art. 27) , legis.md ↩︎

  5. Raport: Finanțarea partidelor politice în Republica Moldova, semestrul I 2020) , promolex.md ↩︎

  6. Decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 3 octombrie 2020, csj.md ↩︎

  7. Raportul nr. 4. Misiunea de observare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, promolex.md ↩︎

  8. În 13 ani costul campaniilor electorale pentru parlamentare s-a majorat de 30 de ori, mold-street.md ↩︎

  9. Finanţarea campaniilor electorale ale concurenţilor electorali (Prezidențiale 2016), e-democracy.md ↩︎

  10. Fluxul mijloacelor bănești (Parlamentare 2019), alegeri.md ↩︎

  11. Funding of Political Parties and Election Campaigns: A Handbook on Political Finance, p. 230, idea.int ↩︎

  12. Republic of Moldova - Joint Opinion on the legal framework governing the funding of political parties and electoral campaigns (Venice, 7 December 2017), alin. 39, venice.coe.int ↩︎

  13. Codul Electoral al Republicii Moldova, art. 41, lit.d) , legis.md ↩︎

  14. [Hotărîre cu privire la stabilirea plafonului general al mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul „Fond electoral” al concurentului electoral la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020)]https://a.cec.md/ro/cu-privire-la-stabilirea-plafonului-general-al-mijloacelor-financiare-ce-pot-fi--2751_97543.html), cec.md ↩︎

  15. Finanţarea campaniilor electorale ale concurenţilor electorali (Prezidențiale 2016), e-democracy.md ↩︎

  16. Raportul nr. 4. Misiunea de observare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, promolex.md ↩︎

  17. RAPORT FINAL Monitorizarea Alegerilor Parlamentare din 30 noiembrie 2014, promolex.md ↩︎

  18. RAPORT FINAL Misiunea de Observare a Alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016, promolex.md ↩︎

  19. CASE OF POLITICAL PARTY “PATRIA” AND OTHERS v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA, alin. 38, hudoc.echr.coe.int ↩︎

  20. Banii lui Dodon din Bahamas, rise.md ↩︎

  21. PG: Dosarul finanțării PSRM sau dosarul Bahamas este, de fapt, un dosar pe spălare de bani și nu are legătură cu alegerile din 2016, unimedia.md ↩︎

  22. Donatorii partidelor [III]: Interese pecuniare, rise.md ↩︎

  23. Numărătoarea, rise.md ↩︎

  24. Codul Electoral al Republicii Moldova, art. 41, alin.2, lit.e) și alin. 3, lit.e și Legea privind partidele politice, art. 27, alin.4 și alin. 6, lit.e1, legis.md ↩︎

  25. Donatori pe listele grupurilor de inițiativă: unii au donat mai mult decât au câștigat, moldovacurata.md ↩︎

  26. Raport: Finanțarea partidelor politice în Republica Moldova, semestrul I 2020) , promolex.md ↩︎

  27. Fundația „Din Suflet” a Primei Doamne, sponsorizată de fiul procurorului general al Rusiei. Reacția Președinției, zdg.md ↩︎

  28. Postare de Igor Dodon, 25.04.2019 , facebook.com ↩︎

  29. Postare de Igor Dodon, 18.02.2020 , facebook.com ↩︎

  30. Raport: Finanțarea partidelor politice în Republica Moldova, semestrul I 2020, promolex.md ↩︎

  31. Violeta Ivanov propune deschiderea magazinelor sociale în toate orașele și comunele din ţară, canal2.md ↩︎

  32. Выбирай порядок и развитие Голосуй за Виолетту Иванов!, youtube.com ↩︎

  33. Rules of Engagement? Party Membership Costs, New Forms of Party Affiliation, and Partisan Participation, researchgate.net ↩︎

  34. New Forms of Political Party Membership, idea.int ↩︎

  35. IDEA Political Finance Database: Moldova, idea.int ↩︎

  36. Funding of Political Parties and Election Campaigns: A Handbook on Political Finance, p. 3, idea.int ↩︎