În pandemie, guvernele au trebuit să limiteze o seamă de drepturi ale cetățenilor – libertatea circulației și întrunirilor, dreptul la educație sau viața privată și de familie, de exemplu – pentru a asigura alte drepturi importante – la viață și la sănătate. În ce măsură se pot asigura drepturile omului pe timp de criză, cît de justificată este limitarea unor drepturi de dragul altora?

Victoria Coroban și Andrei Lutenco au vorbit în acest episod cu Ian Feldman, președintele Consiliului Nedescriminare. Consiliul este una din cele două instituții naționale din domeniu drepturilor omului, fiind un organ cvasijudiciar, adică primește plîngeri de la cetățeni și emite decizii ce pot deveni obligatorii. Iată un rezumat al episodului:

Restricții, justificate și nu prea

Restricțiile antipandemice au însemnat limitarea drepturilor civile și politice – la libera circulație și întruniri, de exemplu. Acestea sînt cele mai evidente limitări și au fost luate pretutindeni în lume.

Mai puteți asculta podcastul pe Google Podcasts, Apple Podcasts, Facebook, Youtube, Spotify, Pocket Cast, Breaker, și RadioPublic.

Ian Feldman spune că instituția pe care o conduce a primit mai multe plîngeri de la cetățeni, prin care aceștia contestau obligativitatea purtării măștilor sau interzicerea anumitor întruniri. „Aici, poziția Consiliului era clară clară: drepturile omului pot fi limitate dacă această limitare e proporțională, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică și este pentru a proteja siguranța”, explică Ian Feldman. În înțelegerea Consiliului, condiția purtării măștii pentru accesul într-un supermarket, de exemplu, este o restricție proporțională.

Cu alte cuvinte, limitarea drepturilor omului este acceptabilă dacă satisface anumite condiții. Majoritatea drepturilor nu sînt absolute. Ele pot fi limitate cînd anumite interese ale societății, cum ar fi sănătatea publică, sau drepturile altora, o cer. În cazul pandemiei, practic limităm drepturile a mii și milioane de oameni la libertatea circulației pentru a proteja dreptul zecilor de mii la viață. Întrebarea este dacă aceste restricții sînt rezonabile, justificate și necesare în situația dată, iar să determinăm acest lucru ne ajută știința. Dacă există suficiente dovezi că o măsură care restrînge anumite drepturi într-adevăr ne ajută să salvăm vieți, acestea nu constituie încălcări.

Dar Consiliul a avut și decizii care contraziceau autoritățile. Într-un aviz consultativ, instituția a criticat condiția procurării obligatorii a polițelor de asigurare medicală pentru cei care se întorceau din străinătate. Consiliul a mai constatat discriminare, de exemplu, în practica de a înmormînta persoanele decedate de Covid la marginea cimitirelor, sau în felul în care erau tratate cadavrele celor decedați de Covid și restricționarea accesului rudelor pentru a-și lua rămas bun. Instituția a constatat că aceste practici nu erau justificate din punct de vedere medical și de aceea constituiau încălcări.

Cu stîngul în drepturi

După cum spune Victoria, drepturile omului reflectă necesitățile umane și într-un fel reproduc piramida nevoilor umane a lui Maslow. Drepturile economice sînt cele care răspund necesităților de la baza piramidei – dreptul la muncă, la un standard adecvat de viață, inclusiv hrană și adăpost. Zeci de mii de salariați și-au pierdut locurile de muncă în pandemie, fără a se bucura de vreun fel de susținere din partea statului. Despre acești oameni se poate spune că le-a fost încălcat dreptul la muncă și la un nivel de trai decent. Am putea presupune, zice Victoria, că din cauza șomajului, numărul persoanelor vulnerabile a crescut.

În general, criza a afectat majoritatea drepturilor din categoria celor economice, sociale și culturale. În condițiile în care s-a redus semnificativ accesul la instituțiile și serviciile medicale, putem vorbi de limitarea dreptului la sănătate. „Dreptul la educație, un drept fundamental, a fost perturbat tot timpul. Chiar cultura era unul dintre sectoarele care au avut de suferit foarte mult”, punctează Ian Feldman. Unii pot să spună că dreptul la cultură nu e important, spune expertul, însă asta nu e chiar așa, or „sîntem oameni anume în virtutea unor necesități culturale și spirituale pe care le avem”. Despre asta am vorbit și în episodul despre cultură.

Vulnerabili în pandemie

Ian Feldman spune că în pandemie situația grupurilor vulnerabile s-a agravat și mai mult, iar inegalitățile s-au aprofundat. De exemplu, dreptul la educație. „Dacă luăm o familie cu venituri mult peste medie, în care fiecare copil are cîte o cameră cu cîte un calculator... și o familie vulnerabilă, care nu are niciun calculator, în care 5 oameni trăiesc într-o cameră, sau luăm copiii de etnie romă care trăiesc în sat… Vedem că îs încă mai vulnerabil decît cei vulnerabili”.

Regulile aparent neutre au afectat astfel inegal diferite grupuri de persoane. Poate cel mai ilustrativ exemplu este cel al persoanelor fără adăpost. La începutul pandemiei autoritățile ne încurajau să „stăm acasă” și reglementau strict aflarea oamenilor în spațiile publice, pedepsind cu amenzi aspre pe cei care încălcau restricțiile. Aceste reguli nu țineau cont de persoanele fără adăpost, care nu numai că nu aveau un loc în care să se izoleze de pericol, dar li s-au și limitat drastic sursele de supraviețuire. „Problemele acestor oameni nu au fost abordate deloc”, spune Ian Feldman. Acesta era cazul și înainte de pandemie „dar în situație de criză, despre ei în general toți au uitat”.

Cît de mult țin cont autoritățile de drepturile omului în pandemie?

Se pare că nu prea mult. Ian Feldman precizează că nici instituția pe care o conduce și nici Avocatul Poporului – cealaltă instituție de protecție a drepturilor omului din țară – nu au fost incluși în componența celor două comisii care adoptau restricții și nici nu au fost consultați despre acestea. „Și asta ceva ne spune despre cum sistemul nostru statal, executivul, percepe în general drepturile omului și ce atitudine are față de instituțiile independente care protejează drepturile omului”, conclude Ian.

Acest lucru e cu atît mai paradoxal cu cît în componența Comisiei pentru Situații Excepționale se regăseau directorul Moldsilva sau președintele Moldovagaz, observă Andrei. Această atitudine, spune Victoria, e cel mai bun argument că drepturile omului sînt încă utlizate mai mult la nivel de retorică decît ca instrument practic.

În loc de concluzie

Pandemia a demonstrat cît de importante sînt drepturile economice și sociale. „Noi trebuie odată și odată să înțelegem că sistemul de sănătate publică așa și se numește, de sănătate publică, fiindcă trebuie să fie public, disponibil pentru toți în măsură egală”, subliniază Ian Feldman.

Cu toată sărăcia ei, la un moment dat în pandemie, Moldova avea un număr mai mare de sisteme de respirație artificială pe cap de locuitor decît Italia sau metropola New York. „În general, faptul că în țările bogate sistemul de sănătate public că nu era pregătit pentru o criză masivă e strigător la cer. Asta este o chestie care trebuie regîndită. Să fie ridicat standardul de a asistență medicală generală. Sănătatea publică trebuie să fie publică”, conchide Ian.

Proiectul este finanțat din sursele grantului oferit de Fundația Soros Moldova din Fondul de Rezervă "Phase II COVID-19 response" pentru susținerea Republicii Moldova în combaterea răspândirii coronavirusului de tip nou.

V-ați abonat cu succes la sic!
Bine ați revenit! V-ați logat cu succes.
V-ați logat cu succes.
Adresa aceasta a expirat
Succes! Contul Dumneavoastră a fost activat, Acum aveți acces la tot conținutul.