Campania pentru alegerile locale de duminică a fost cam anemică pînă acum. În parte e fiindcă Marele Rău în persoana lui Vlad Plahotniuc nu mai e prin țară, în parte e pentru că ACUM și PSRM trebuie să conviețuiască cumva împreună, dacă vor să rămînă la guvernare. Explicăm mai jos aceste și alte diferențe dintre alegerile din 2018 și cele de duminică.

1. Blatul favoriților

Fiind aliați la guvernare, blocul ACUM și PSRM au o atitudine mai domoală unii față de alții și în campania pentru alegerile locale. Andrei Năstase și Ion Ceban au evitat să se atace în presă, deși își mai dau frîu liber pe la întîlnirile cu alegătorii. Totodată, știindu-se favoriți să ajungă în turul II, nu au participat la dezbateri electorale cu alți concurenți. Ceban și Năstase nu vor să-și împartă popularitatea și atenția publică cu rivalii lor mai prost cotați. În acest fel, ei nu riscă să alieneze alegători care vor vota pe altcineva în primul tur sau să fie bătuți la dezbateri de candidați mai pricepuți. Înțelegerea dintre Ceban și Năstase poate fi rezumată astfel: să-i lăsăm pe ăștia fără șanse să se lupte între ei, noi ne vedem în turul II.

2. Lipsa lui Plahotniuc

Plecarea democraților de la guvernare și fuga lui Plahotniuc din țară a lăsat politica moldovenească fără principalul său antagonist. Guvernul ne asigură că alegerile vor fi mai libere și corecte. Într-adevăr, fără bețe-n roate de la autorități controlate de PDM, alegerile pot fi ceva mai libere. La capitolul corectitudine, ultimul raport Promo-LEX arată însă că o parte din vechile probleme persistă: atît PSRM, cît și ACUM se fac vinovați de folosirea resurselor administrative și finanțarea netransparentă a campaniei, iar cazul neînregistrării lui Ruslan Codreanu e cea mai mare pată pe aceste alegeri (pînă acum).

În Chișinău, un PDM slăbit nu a putut să înainteze un candidat care să spargă duopolul Năstase-Ceban, așa cum a încercat s-o facă la alegerile trecute cu Silvia Radu. Andrei Năstase nu se mai putea baza în aceeași măsură pe discursul „jos Plahotniuc!”. Fiind la guvernare, trebuie să renunțe la postura de candidat anti-sistem. Din lupta pentru libertate și împotriva corupției rămîne doar a doua.

3. Antipolitica

Fără Plahotniuc și cu batista pe țambalul geopolitic, candidații au găsit în această campanie mai mult timp pentru problemele orașului: transportul public, drumurile, parcările, stația de epurare, etc. E drept că cei de la blocul ACUM insistă și pe contextul politic general, iar unioniști precum Valeriu Munteanu spun că alegerile municipale trebuie să fie geopolitice. Dar față de alegerile trecute problemele concrete ale urbei au cîștigat în importanță și atenție.

Pe de altă parte, mai mulți candidați promit să nu facă politică sau se prezintă drept apartinici/neafiliați. Ion Ceban și-a pus panouri fără sigla partidului, Victor Chironda și echipa sa candidează „pe platforma” unui partid, fără a fi membri, Dumitru Țîra, Ivan Diacov și alții tot candidează fără a fi membri ai partidelor care i-au înaintat. Ironic, Ruslan Codreanu, candidatul care a încercat să se înregistreze ca independent, fără partid, a fost scos din cursă de CEC.

4. Proliferarea unionistă

Dacă la alegerile trecute majoritatea unioniștilor puteau fi separați în două tabere – care erau cu Plahotniuc și care nu, de data asta unioniștii profită de libertate și candidează fiecare cu partidul lui. Valeriu Munteanu și Vlad Țurcanu conduc două partide noi. Octavian Țîcu candidează din partea PUN. Pînă și Dorin Chirtoacă cu PL-ul său au reapărut în peisaj. PNL a înaintat-o pe Lilia Ranogaeț. Ce a mai rămas din PLDM s-a reprofilat în partid unionist, iar candidatul lor este Alexandru Fetescu.

Niciunul dintre ei nu va ajunge în turul II, așa că cel mai probabil miza reală e să ajungă în CMC sau să remorcheze pe altcineva în Consiliu. Octavian Țîcu, spre exemplu, a spus că se va întoarce în Parlament. El, alături de Chirtoacă și Munteanu, e printre cei care au șanse să bage cîte un om-doi în CMC.

5. Se alege Consiliul Municipal Chișinău

La ultimele alegeri locale din capitală, chișinăuienii au ales doar primarul general, din cauza demisiei lui Dorin Chirtoacă. Duminică însă vor vota și pentru Consiliul Municipal Chișinău, organul unde s-au făcut pînă acum cele mai multe mișmașuri cu terenuri și au fost îngropate o droaie de inițiative precum bilete electronice pentru transportul public. Viitorul primar nu-și va putea face treaba fără un Consiliu cît de cît decent.

Din păcate, cursa pentru fotoliul de primar umbrește competiția pentru CMC și există riscul ca locomotivele de partid să tragă în Consiliu persoane mai interesate de împărțeala patrimoniului municipiului decît de buna guvernare a orașului.

Sfatul redacției

În ajun de ziua alegerilor, vă îndemnăm să votați atent. Uitați-vă și la listele pentru CMC. Dacă nu vă place cineva din lista candidatului preferat, puteți vota un candidat pentru Primărie și alt partid pentru Consiliu. În turul I, că tot aveți de unde alege, puteți vota pe cine-i mai bun, indiferent de șanse. Alegerea vă va fi constrînsă în turul II. Oricare vă sunt preferințele, cel mai important îndemn e să mergeți la vot. Cu cît mai mulți vom ieși la vot și cu cît mai sincer vom vota, cu atît mai mari sunt șansele să avem un primar și un CMC de treabă.