Rezumat

10 lucruri pe care trebuie să le știți despre propaganda rusă pe Odnoklassniki, conform IPP

Din Washington și Londra pînă la Kiev și Chișinău, propaganda rusă e o problemă reală. Chiar dacă majoritatea parlamentară a interzis retransmiterea programelor informative rusești în Moldova, măsură a cărei eficiență a fost deja pusă la îndoială, utilizatorii de rețele sociale rămîn la fel de vulnerabili ca și înainte. Institutul de Politici Publice a studiat cum funcționează propaganda rusă în comunitățile de moldoveni de pe Odnoklassniki (OK), iar noi vă prezentăm principalele concluzii din studiu. OK are peste un milion de vizitatori unici din Moldova în fiecare lună. Cu alte cuvinte, este o rețea care permite difuzarea unor mesaje către o audiență care rivalizează cu cea a televiziunilor cu acoperire națională. Există 170 de grupuri cu peste 1000 de membri, 35 cu peste 10,000 de membri și trei care trec pragul de 100,000. Comunitățile pro-ruse nu sunt doar mai numeroase, ci și mai active. Totodată, ele conțin link-uri