ORACOLUL DIN VENEȚIA

S-au adeverit avertizările Comisiei de la Veneția?

Sistemul mixt, criticat cu înverșunare de opoziție și apărat cu îndîrjire de guvernare, a fost aplicat pe viu pe 24 februarie. După atîtea analize, opinii și dezbateri, putem în sfîrșit să discutăm cum funcționează sistemul în practică. Noi, la sic!, am publicat mai multe materiale despre mixt, referindu-ne adesea la opiniile Comisiei de la Veneția. Mai jos vom încerca să vedem cum s-au adeverit avertizările Comisiei. Influența business-ului Experții din Veneția au spus că sistemul mixt în Republica Moldova va crește riscul influențării candidaților din circumscripții de către oameni de afaceri sau alte părți terțe. Merită de reținut că riscul e legat de „the present Moldovan context”[1]. Adică contextul în care două cele mai importante partide care au fost la guvernare în ultimii zece ani au fost create de afaceriști: PDM-ul lui Vlad Plahtoniuc și PLDM-ul lui Vlad Filat. Biznesul și politica în Moldova merg mînă-n mînă, iar dacă