Automobilizarea

După ce majoritatea parlamentară a respins propunerea de a-l audia în plen pe șeful ANRE în privința majorărilor prețurilor-plafon la carburanți, premierul Pavel Filip a decis că va fi el cel care va pune întrebări lui Tudor Copaci. Într-o solicitare, premierul roagă agenția de reglementare să considere suspendarea majorărilor și să explice de ce acestea s-au produs. ANRE revizuiește maximele o dată la două săptămîni și în ultimul timp acestea au tot crescut. Pe sîmbătă la Chișinău (PMAN) se anunță un marș de protest al automobiliștilor în legătură cu aceste evoluții.

Biserica vs Unesco

Un grup de preoți și enoriași au protestat azi în fața Parlamentului și Guvernului, cerînd sancțiuni contravenționale pentru „propagarea” altor relații de căsnicie decît cele dintre un bărbat și o femeie. O altă revendicare e să nu se introducă disciplina „educația sexuală” în programul școlar. Argumentul pentru prima revendicare e că familia dintre un bărbat și o femeie e consfințită în Constituție. Pentru a doua – că „educația sexuală” sporește, chipurile conform statisticilor din alte state, numărul de avorturi și boli cu transmitere sexuală. Un fact check rapid: într-un ghid UNESCO din 2018 se arată că programele de educație sexuală continuă să dea rezultate bune printre adolescenți și au drept efect: începerea mai tîrzie a rapoartelor sexuale, frecvență scăzută a rapoartelor sexuale, un număr mai mic de parteneri, scăderea comportamentelor sexuale riscante, sporirea utilizării prezervativelor și altor contraceptive.

See you later alegator

CEC a anunțat că moldovenii din diaspora și stînga Nistrului se pot înregistra prealabil pe www.alegator.md pentru parlamentarele de la sfîrșitul anului. Aceasta va permite stabilirea numărului estimativ al alegătorilor care vor vota peste hotare și al celor din stînga Nistrului care vor vota pe malul drept.

Implementarea scuzei proaste

Vorbind la „Fabrika” despre reforma justiției, secretarul de stat Nicolae Eșanu a repetat o formulă vehiculată încă de prin 2005: în Moldova se adoptă legi bune, care se implementează prost. Experții IPN remarcă însă că reforma din 2011-2016 a eșuat, iar cea nouă, supranumită „mica reformă a justiției”, nu a fost consultată cum se cuvine. „Dacă rapoartele partenerilor de dezvoltare ajung la astfel de constatări, atunci cine totuși se face vinovat de acest lucru și de ce dezbaterile publice la anumite posturi TV trec cu vederea lucrurile respective? [...] Concluzionând, am putea afirma că justiția în Moldova funcționează după faimoasa formulă: prietenilor – totul, inamicilor – legea!. De fapt, așa se face justiția selectivă despre care se menționează în rapoartele partenerilor de dezvoltare.” Citiți mai multe în articolul Legile sunt bune, iar justiția e strâmbă! Cine-i de vină?

10 ani sub pielea mea

CSJ a pus în sfîrșit punct în dosarul „Heroina”, 10 ani de la momentul cînd în centrul Chișinăului doi polițiști au oprit din întîmplare un microbuz încărcat cu 200 kg de narcotic. Totuși nimeni nu se mai află azi după gratii, inclusiv pentru că șoferul, cetățeanul turc Murat Karalar, a fugit în 2014 și se află pînă acum în căutare. Presa scria că în spatele afacerii au stat mai mulți foști demnitari. Curios e că agenții care au tras microbuzul pe dreapta au fost rugați să plece, dar au fost ulterior restabiliți.

Integrare neachitată

Potrivit unui post TV afiliat grupului Sheriff, 40 de companii de construcții din Transnistria nu au primit $2 mln pentru lucrările efectuate în cadrul unui program de construire a unor școli, grădinițe și spitale. Finanțarea fusese promisă de o organizație rusă, numită „Integrarea Eurasiatică”, afiliată ex-vicepremierului Dmitri Rogozin și fondată de un deputat rus ce susține separatiștii din fostul spațiu sovietic.

Marea săpuneală

Azi în toate școlile din țară a răsunat ultimul sunet, iar mîine, de ziua copiilor, un grup de părinți activiști cheamă la un marș pentru o mai bună igienă în școli. „Astăzi, în școlile din întreaga țară, nu există uscătoare, apă potabilă sau pur și simplu toalete cu uși și separatoare”, spun organizatorii „Marii Săpuneli”. Rapoartele spun că 10% dintre școli nu corespund standardelor minime de igienă, iar 60% dintre elevi apreciază cu o notă de la 1 la 4 starea igienică din școli.