Cine-i șefa

Primărița interimară Silvia Radu i-a demis pe șeful Direcției transporturi Oleg Poiată și pe șeful Direcției educație Alexandru Fleaș, care fusesere numiți în funcții prin dispoziția primarului Dorin Chirtoacă. Radu s-a arătat nemulțumită de „managementul defectuos” practicat de cei doi. Interimatul funcțiilor va fi asigurat de adjuncți pînă vor fi angajați alți șefi prin concurs public.

Conflictul dintre Oleg Poiată și primăriță a devenit public la ședința operativă de luni, cînd Radu nu l-a lăsat pe Poiată să vorbească și a amenințat că-l va da afară, amintindu-i că ea e „șeful”.

Avîntul referendumului

Grupul de inițiativă pentru pentru anularea sistemului mixt de vot va fi constituit în jurul dății de 17 decembrie. Grupul va trebui să adune cel puțin 200,000 de semnături în 2-3 luni.

Diateza pasivă

Lidera PAS Maia Sandu a explicat de ce formațiunea ei nu se va implica în organizarea referendumului pentru anularea sistemului electoral mixt. Politiciana a salutat inițiativa, însă a spus că nu vrea să o politizeze. „Este inițiativa societății civile și cred că așa trebuie să rămînă”, a declarat Sandu.

Pe de altă parte, Andrei Năstase și PPDA, comuniștii lui Vladimir Voronin, dar și PN-ul lui Renato Usatîi și-au anunțat deja sprijinul pentru referendum, deci nu prea are cum să rămînă doar al societății civile.

Cadouri de la vecini

Ucraina va oferi Moldovei, pînă la sfîrșitul anului, o cotă suplimentară de 5000 de autorizații pentru transportul internațional de mărfuri. Totodată, Kievul și Chișinăul s-au înțeles ca în 2018 să crească numărul autorizațiilor de la 43,000 la 60,000. Potrivit aceleiași înțelegeri, șoferii moldoveni vor putea să se afle în Ucraina mai mult de 90 de zile. Acordurile finale urmează a fi semnate pînă la sfîrșit de an.

Sprijin indirect

UE va oferi Moldovei 79 de milioane de euro în 2017 prin Cadrul Unic de Suport. Banii oferiți nu vor ajunge direct la autorități, ci vor fi alocați pentru diverse proiecte, achiziții, asistență tehnică, echipamente etc., și vor fi gestionați de UE prin BERD, BEI și alte structuri.

Noua strategie BERD

BERD și-a anunțat noua strategie pentru Republica Moldova. Prioritățile BERD vor fi restructurarea sectorului bancar, promovarea transparenței și îmbunătățirea infrastructurii, sprijinirea afacerilor locale și consolidarea securității energetice. BERD este principalul investitor străin în Moldova și a investit pînă acum peste 1 miliard de euro în 117 proiecte. Recent a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni la Victoriabank.

Bancherul universal

Bancherul rus Gherman Gorbunțov a venit la Chișinău, unde a fost audiat de procurori și a dat un interviu pentru Publika. Acesta a declarat că tentativa de asasinat căreia i-a supraviețuit în 2012 a fost comandată de Renato Usatîi. Gorbunțov îl contrazice astfel pe însuși asasinul Vitalie Proca, care a dat un interviu din închisoare, în care spune că omorul a fost comandat de Vlad Plahotniuc.

Potrivit bancherului, Proca și Usatîi încă lucrează împreună. Pe de altă parte, Usatîi l-a numit pe Gorbunțov „bancherul negru” și afirmă că acesta face jocul lui Plahotniuc. Conflictul dintre Usatîi și Gorbunțov a început după ce primul a cumpărat în 2011 acțiunile celui de-al doilea de la Universalbank.

Crește bugetul

Bugetul public național pentru 2018 prevede venituri de 57 miliarde de lei (+7,8% față de 2017) și cheltuieli de 61 de miliarde (+8,2%). După cum s-a discutat azi în Parlament, Guvernul planifică să primească granturi în valoare de 2,8 miliarde de lei.

Potrivit prognozei bugetare, exporturile vor crește pînă la 2,5 miliarde de dolari (+8%), importurile pînă la 5 miliarde (+6%), iar salariul mediu lunar pînă la 6150 lei (+7.9%).