Drumuri bune, matematică proastă

Deși programul „Drumuri Bune pentru Moldova” încă nu s-a încheiat, Vlad Plahotniuc anunță sequel-ul „Drumuri Bune pentru Moldova 2”. Suprinzătoare, însă, nu-i viteza de executare a lucrărilor, ci aritmetica democraților. După calculele partidului, media drumurilor reparate de guvernarea lui Filip ar fi de „12 ori mai mare” decît cea a guvernelor precedente din 2009-2016. Pe lîngă faptul că în acea perioadă PD făcea parte din guvernare, lucru aparent trecut cu vederea de democrați, cifrele nu corespund realității, scrie Mold-street. Conform raportului elaborat de Administrația de Stat a Drumurilor (ASD), numai în anul 2013 s-au reparat circa 7230 km de drumuri. O cifră de circa 7 ori mai mare decît estimările democraților, dar și de cinci ori mai mare decât performanța din 2018 a guvernării PD.

Ilan Șor, cu acoperire națională

Din noiembrie vom avea „Televiziune Centrală”, aceasta urmează să fie noua denumire a postului Euro TV achiziționat de Șor la pachet cu Alt Tv în 2014. Decizie aprobată, mai mult sau mai puțin problematic, de către CCA la începutul lunii septembrie. Dumitru Chitoroagă, directorul canalului, dar și mîna dreaptă a edilului de Orhei, ne promite „programe de natură economică și socială”, dar și o emisiune cu caracter didactic, intitulată „Viitorul nostru în Moldova”. Conducerea canalului promite că, „la moment”, se vor ține la distanță de politică. Mai ales că încă nu există o autorizație în acest sens. Cert este că la „Televiziunea Centrală” va avea acces întreagă țară, Euro TV avînd acoperire națională.

Totu-i clar, nu-i nevoie de investigație…

Parlamentul nu va porni nicio anchetă în privința legalității înstrăinării celor șapte cetățeni turci de către autoritățile moldovene. Proiectul liderului PL, Mihai Ghimpu, de a iniția o comisie de investigare a acestui caz, nu a întrunit votul majorității parlamentare. În cadrul aceleiași ședințe, deputații majoritari pediști au respins și inițiativa de a audia șefii SIS și a Biroului de Migrație și Azil. Nu a scăpat de critici nici președintele Igor Dodon, acesta fiind acuzat de fostul său lider de partid, Vladimir Voronin, de lipsă de acțiune. Tot Voronin infirmă spusele lui Candu că operațiunea ar fi făcut parte dintr-o investigație demarată de SIS deja de 20 de ani.

Ancheta din greșeală

Pe 4 octombrie, la sugestia deputaților socialiști, Parlamentul urmează să demareze un șir de audieri cu privire la investigația furtului bancar. O decizie în acest sens a fost sprijinită de votul deputaților PSRM, PL, PLDM și PPEM. Deși, matematic, un asemenea număr de voturi nu ar fi fost suficient pentru a se aproba o decizie, la inițiativa socialiștilor s-au alăturat 7 deputați democrați fictivi. Mai exact, Gheorghe Mocanu - unul din responsabilii de numărarea voturilor, a comis o greșeală și a inclus în lista votanților încă 7 deputați PD. După 30 de minute, numărătorul de serviciu s-a autosesizat și și-a recunoscut greșeala, însă pentru anularea deciziei nu s-au întrunit suficiente voturi.

După faptă și răsplată?

PPEM va participa de unul singur la alegerile parlamentare de anul viitor, a declarat Iurie Leancă. Cu toate acestea, Leancă dă de înțeles că poziția partidului este una flexibilă, iar dacă se va găsi vreo formațiune care să-i propună PPEM constituirea unei alianțe electorale, atunci oferta va fi acceptată. Experții IPN bănuiesc că președintele Popular Europenilor ar face aluzie la o eventuală alianță cu PDM, mai ales că partidul pe care îl conduce a oferit niște favoruri destul de prețioase pentru partidul lui Plahotniuc. De exemplu, susținerea Mixtului. PPEM a mai participat solitar la alegeri, când Iurie Leancă și-a propus candidatura la alegerile prezidențiale. Însă, fără succes, PPEM acumulînd doar 3% din sufragii. Întrebarea Experților IPN e: are nevoie PDM de un asemenea aliat?

Gambitul Polonez. Manipulare+Eliminare

Ceva timp în urmă, deputații PDM au cerut inițierea unei anchete parlamentare care să investigheze presupusa finanțare ilegală a partidelor de opoziție, în special PAS și PDA, de către Fundația Open Dialog. Cu toate că procesul de anchetare nu a fost demarat, democrații nu admit nici o prezumție a vinovăției. Despre cine este Kozlovska, motivele deportării activistei din Polonia, dar și despre relația acesteia cu PDM și partidele de opoziție, aflăm în articolul pe care l-am publicat pe sic.md: „PDM vs Kozlovska. Care e miza?”.