Justiție pentru Braguța

Judecătoria Centru începe azi examinarea cauzei Braguța, iar cu această ocazie Newsmaker.md publică un articol-sinteză despre cazul tînărului de 32 de ani care a decedat tragic în custodia statului după o serie de acțiuni și inacțiuni ale poliției.

Recapitulînd ororile prin care a trecut victima—de la snopeala luată de la colegii de celulă în timp ce gardienii urmăreau scena cu nepăsare; la aruncarea lui în detenție solitară, unde Andrei era nevoit să doarmă gol pe podeaua de beton și să bea apă din vasul de veceu; la încercarea de a-l discredita mediatic prin secvențe video cu mesajul sugerat că „a meritat-o” etc.—publicația remarcă cine va fi judecătorul pe caz. Ghenadie Pavliuc e magistratul care l-a eliberat pe Șor din arest în timpul examinării dosarului „miliardului”, l-a întemnițat pe Filat și i-a dat fostului deputat democrat Guma sentință cu suspendare după ce acesta fusese condamnat la închisoare pentru corupție.

Mascaradă sau spectacol?

Consilierul socialist Ion Ceban susține că neadmiterea primarului Dorin Chirtoacă în calitate de participant la referendumul pentru propria demitere ar fi un „spectacol regizat” de democrați și liberali pentru a asigura eșecul plebiscitului, prin neatingerea pragului. Scopul ar fi dublu: victimizarea lui Chirtoacă, ceea ce i-ar aduce un plus de solidaritate din partea orășenilor; și evitarea dezbaterilor electorale, care ar fi scos în evidență „în mod repetat incompetența” primarului suspendat. Ceban a acuzat și celelate partide care au ales să boicoteze referendumul inițiat de socialiști de complicitate „la păstrarea situației urîte din capitală”.

Liberalii au răspuns prin a-i acuza pe socialiști de răspîndirea minciunilor: „Neînregistrarea lui Dorin Chirtoacă [...] este responsabilitatea directă a PSRM și a funcționarilor pe care i-a delegat în componența CEC Chișinău”. Potrivit PL, din cei zece membri ai CEC Chișinău, patru sunt de la PSRM și doi de la PCRM, anume acești membri ai CEC Chișinău au votat împotriva înregistrării lui Chirtoacă.

Toți oamenii președintelui

Igor Dodon a anunțat că va crea în curînd un Sfat al Specialiștilor pe lîngă președinte, activitatea căruia va ține de elaborarea politicilor de guvernare pentru următorii ani. În componența organului ar urma să intre profesioniști de la cele mai importante instituții.

De asemenea, Sfatul va căuta soluții cum să fie restabiliți în funcție cei concediați în urma reformelor din administrația publică. „Reforma Guvernului lovește în mii de profesioniști. Aceștia sunt nevoiți să părăsească locul de muncă pentru a fi înlocuiți de persoane fără experiență, multe dintre ele afiliate Partidului Democrat” a declarat Igor Dodon. Sfatul va fi finanțat din surse extrabugetare neprecizate.

Discursuri de moment

Comitetului parlamentar de asociere UE-Moldova a aprobat un set de recomandări care solicită Moldovei, între altele, să evite polarizarea societății în timpul unui an electoral cheie, în 2018. Reforma sistemului electoral a fost una dintre cele mai sensibile chestiuni din dezbatere, subliniindu-se importanța asigurării imparțialității în definirea circumscripțiilor. Copreședintele Comitetului din partea Parlamentului European, Andi Cristea, a spus că e important ca R. Moldova să-și vadă de reforme „dincolo de discursurile înflăcărate, de moment, [...] privind suspendarea finanțării europene”, adăugînd că este optimist privind acordarea asistenței macrofinanciare.

În mai, eurodeputatul a asigurat că asistența macrofinanciară va veni „neîntîrziat”.

Tot azi, premierul Pavel Filip a asigurat Delegația UE de la Chișinău că guvernul va îndeplini condițiile pentru acordarea asistenței macrofinanciare pînă la sfîrșitul anului.

Cincisprezece în parc

Cincisprezece companii IT din Moldova vor deveni rezidenții primului parc IT din țară. Unul din avantajele principale ale statutului de rezident în „Moldova IT Park” e impozitul unic de 7%.

Coliba unchiului Tudor

Tudor Pînzari se mută în casă „nouă”, după ce timp de 15 ani a bătut pragul autorităților, iar șapte ani a protestat într-o colibă din lemn în fața Palatului Republicii, transmite TV8. Protestatarul a primit o casă în Căușeni de la stat, plus $7000 din donații, bani pe care îi va folosi pentru reparații și întremarea sănătății. În 2002, fiind internat în spital, Tudor Pînzari s-a pomenit cu casa demolată ilegal de autoritățile din Căușeni.