Perdeaua de fum

Ședința de azi a Parlamentului s-a remarcat prin votarea-fulger în două lecturi a pachetului de modificări fiscale anunțate de la tribuna PD abia marțea asta și aprobate de Guvern abia ieri. Deputații PSRM, PL și PLDM au condamnat graba (și încălcările de procedură legate de ea) și au ales să părăsească ședința în semn de protest (PCRM a și dubitat că în sală au rămas deputați destui). Speakerul Andrian Candu a declarat că scopul principal al reformei e creșterea salariilor prin reducerea impozitului pe venit și dublarea reducerii personale. Mai mulți politicieni și membri ai societății civile însă avertizează că aceste prevederi sunt o perdea de fum pentru alte amendamente din pachet, în special cele privind declararea voluntară și decriminalizarea unor infracțiuni economice. Astfel, zic ei, se încearcă legalizarea și repatrierea din off-shore-uri a miliardului furat, tabloul fiind completat de programul „cetățenie contra investiții”. „Revenirea cu insistență la regimul de amnistiere a capitalurilor acumulate și nedeclarate, în pofida calificării negative din partea organismelor internaționale, reprezintă un indicator al promovării unor interese de grup infiltrate în mediul politic”, se spune într-o declarație comună a organizațiilor din domeniul drepturilor omului.

Mai mult, Transparency International Moldova a făcut rost de un proiect de lege, ținut ascuns, din care reiese că angajații BNM vor fi absolviți de urmărire penală și administrativă pentru anumite acțiuni sau inacțiuni. La fel, proiectul prevede anumite compensații bănești angajaților BNM, pe care TI-M le consideră a fi bani pentru a le cumpăra tăcerea.

Cît privește impozitul unic de 12%, economistul Veaceslav Ioniță a remarcat că acesta va avantaja într-o măsură mai mică pe cei cu salarii mai mici și mai mare pe cei cu salarii mai mari. Dacă nu se vor realiza așteptările Guvernului că reducerea impozitului va stimula angajatorii să iasă din zona gri, expertul estimează că bugetul va pierde anual peste un miliard din 3.8 miliarde de lei cît se colectează din impozitele pe venit. Cel mai mare perdant ar fi Chișinăul, care ar pierde 350 de milioane de lei, sau 10% din bugetul municipal.

Ce se vede, ce se-aude?

Majoritatea parlamentară a mai votat azi în lectură finală și un nou Cod al audiovizualului, redenumit al „serviciilor media audiovizuale”. Deputații s-au mulțumit să afle că actul are avize de la CoE și OSCE și l-au adoptat fără dezbateri. IPN a aflat de la Vladimir Hotineanu, unul din autori, că noul cod încurajează radiodifuzorii să realizeze produs autohton în proporție de 80%. Pentru cei care nu sunt în măsură să asigure produs autohton în volumul necesar și recurg la achiziții de programe, este prevăzută o cotă obligatorie de cel puțin 50% de programe achiziționate din statele membre ale UE și din state participante la Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră. Cota este obligatorie și în cazul programelor retransmise. Totodată, este prevăzută o cotă obligatorie de 10% pentru operele create de producători independenți din Moldova. O altă prevedere impune obligația ca serviciile de televiziune în limba română și serviciile de televiziune cu subtitrare/dublare în limba română să constituie cel puțin 50% din volumul de servicii distribuite.

Cine s-ar opune?

Deputații PLDM și cîțiva neafiliați au înregistrat în Parlament un proiect de lege, supranumită Legea Magnitsky, care ar interzice, între altele, accesul în Moldova al persoanelor vinovate de infracțiuni financiare, spălări de bani și încălcări ale drepturilor omului. Unul din scopuri e de a proteja sistemul bancar, în condițiile în care acesta a fost folosit în ultimii ani pentru tranzacții suspecte în proporții deosebit de mari, a explicat Tudor Deliu, unul din autori. Deputatul PLDM speră că nu va exista nicio fracțiune care s-ar opune direct acestor măsuri de prevenire a corupției.

Fără limite concrete

Din februarie, de cînd dosarul de condamnare a ex-președintelui BEM Ilan Șor a fost transferat la Curtea de Apel Cahul, au avut loc doar două ședințe de judecată. IPN a aflat de la instanță că acum dosarul se află „la etapa cercetării judecătorești”, pentru care legea „nu prevede limite concrete” de timp. Următoarea ședință e programată pe 8 august. De la condamnarea lui Șor la 7½ ani de închisoare au trecut 13 luni. Primarul de Orhei a fost eliberat sub cotrol judiciar în aceeași zi. Sentința primei instanțe a fost atacată atît de procurori, cît și de apărare, dar procesul nu a putut continua din cauza traducerii dosarului, care a durat jumătate de an. La Chișinău dosarul nu a putut fi judecat în apel, pentru a nu trezi „suspiciuni de parțialitate”.

Turbulențe financiare

Compania de stat Air Moldova e scoasă la vînzare pentru prima dată. Agenția Proprietății Publice zice că transportatorul național are nevoie de bani pentru modernizarea flotei și serviciilor. Prețul nu a fost anunțat, dar întreprinderea are un capital social de peste 300 de milioane de lei și deține o cotă de 43% din numărul total de pasageri transportați. Air Moldova pare să se confrunte cu grave probleme financiare, înregistrînd anul trecut pierderi nete de 111,5 milioane lei și datorii de 1,1 miliard de lei.

Bonus

„Apropierea alegerilor, care încă nu se știe dacă vor avea loc, a declanșat un val de inițiative și reforme, care săptămână după săptămână se revarsă asupra noastră ca din cornul abundenței: maturizarea economiei; reforma migrației muncii; cetățenie vs. investiții; proprietăți legalizate vs. 3% din cost; reforma fiscală, reducerea impozitelor și contribuțiilor sociale; majorarea pensiilor, salariilor primarilor, profesorilor, etc.; Prima Casă I, II și III; tichete de masă; magazine sociale în varianta „Merișor”; reforma reformei educației; uniforme școlare; reforma instituției medicilor de familie; armată profesionistă; izgonirea armatei ruse din Transnistria; Arena Chișinău. Să avem pardon, dacă am omis ceva. Cine poate rezista necopleșit de avalanșa acestor inițiative inovatoare? Și toate acestea după furtul doar a unui singur miliard!” (Moldova în epoca post-adevăr, Experții IPN)