Un american la Chișinău

Noul ambasador SUA în Moldova, Dereck J. Hogan, a sosit la Chișinău și a publicat un mesaj video în care vorbește în română și în rusă. Hogan are peste 20 de ani de experiență în diplomație și a avut misiuni în Azerbaijan, Rusia, Belarus, Nicaragua, Afghanistan și alte țări. Mandatul lui James D. Pettit, numit în 2014 de Barack Obama, a expirat luna trecută.

Dosarul mitei continuă

Medicul Vadim Scarlat și avocata Nadejda Agatii, acuzați în dosarul mitei pentru judecători, au primit cîte 30 de arest preventiv. Potrivit procurorilor, medicul ar fi mituit judecătorii într-un caz de malpraxis, în care era învinuit de neglijență care a dus la moartea unui nou-născut. Obstetricianul, de altfel cunoscut drept un bun doctor în domeniu, insistă pe nevinovăția sa. În același dosar au fost arestați cinci judecători. Ținînd cont că unii dintre aceștia au judecat cazuri în care erau vizați Vlad Filat sau Veaceslav Platon, unii avocați și magistrați au sugerat că arestarea lor ar putea fi un fel de epurare sau sacrificiu înainte de alegeri.

Toamna patriarhului

Președintele Dodon a anunțat că vizitat patriarhului Kirill al Rusiei în Moldova a fost amînată pe termen nedefinit. Anterior, patriarhul trebuia să vină la Chișinău în septembrie, pentru a participa la Congresul Mondial al Familiei. Vizita a fost amînată însă pentru 25-28 octombrie, apoi a fost scurtată la doar două zile, iar acum din nou amînată. Patriarhia Rusă este acum implicată într-un conflict bisericesc cu Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, care a încuviințat ruperea Bisericii Ortodoxe Ucrainene de cea Rusă.

Inspectorat pentru carabinieri

Parlamentul a votat pentru crearea Inspectoratului General al Carabinierilor. Pe timp de pace, IGC se va ocupa de chestii polițienești precum asigurarea ordinii publice, protejarea obiectivelor de importanță deosebită, prevenirea și constatarea infracțiunilor, iar pe timp de asediu sau război, carabinierii se vor alătura Forțelor Armate.

Cetățenia lui Traian

Curtea Supremă de Justiție a admis recursul avocaților lui Traian Băsescu în dosarul cetățeniei sale moldovenești, care i-a fost acordată de Nicolae Timofti și retrasă de către Igor Dodon. Băsescu a atacat decizia noului președinte însă nu a avut noroc nici în primă instanță, nici la Curtea de Apel. CSJ menține în vigoare hotărîrea Curții de Apel, poate trimite dosarul spre rejudecare sau poate anula decretul lui Igor Dodon.

Cetățenie de vînzare

Newsmaker a publicat un material despre programele de cetățenie contra investiții în UE. Doar patru țări oferă cetățenie, iar altele zece oferă permis de ședere pe lungă durată. În majoritatea țărilor, în jur de 90% din candidați primesc cetățenie sau rezidență. Controalele sunt scurte și mai mult formale, iar beneficiarii programului rămîn secreți. Cînd The Guardian a obținut o listă a candidaților la cetățenia Ciprului în 2017, printre aceștia se aflau oligarhi din Ucraina, Rusia, Arabia Saudită sau Iran. Aceștia folosesc astfel de programe pentru a fugi din țară sau pentru a-și spăla banii murdari.