Pronosticuri roz

Doar trei partide ar trece pragul electoral de 6%, potrivit unui sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova: PSRM cu 35,3% din preferințele respondenților, PAS cu 16,9% și PDM cu 7,4%. Peste o treime de respondenți nu au răspuns sau nu sunt deciși.

Sondajul nu ține cont de schimbarea sistemului electoral într-unul mixt. În noul sistem, un partid sau candidat poate ajunge în Parlament chiar dacă nu ia 6% la nivel național, dar cîștigă cel puțin într-o circumscripție.

Curtea Veche

Premierul Pavel Filip a anunțat că va avea trei „noi” consilieri - fostul ministru de externe Andrei Galbur, fostul ministru al economiei Octavian Calmîc și ex-vicepremierul pentru reintegrare Gheorghe Bălan. Tustrei revin la guvern după ce și-au pierdut fotoliile acum cîteva săptămîni, în urma unei remanieri guvernamentale inițiate de democrați.

Curtea Nouă

După ce Vlad Plahotniuc a prezentat ieri noul sediu al PDM, Mold-Street amintește de o investigație RISE care arată că proprietarul clădirii este un offshore reprezentat de Serghei Noscov. Numele acestuia figurează în mai multe afaceri ale lui Plahotniuc, inclusiv hotelul Nobil și firma de pază Argus-S. Anterior, clădirea aparținuse PCRM.

Loteria judecătorilor

A fost anunțat un nou complet de judecată care va examina dosarul lui Ilan Șor la Curtea de Apel: Svetlana Balmuș, Igor Mânăscurta și Oxana Robu. Prima l-a condamnat pe „avocatul-vedetă” Valerian Mînzat, cel de-al doilea și-a luat apartament la preț preferențial și mai vrea unul gratuit, iar Oxana Robu l-a judecat și condamnat pe Veaceslav Platon și trăiește într-o casă nedeclarată.

Războiul parlamentelor

Duma de Stat a Rusiei a adoptat o declarație prin care critică „discriminarea mass-mediei ruse în Republica Moldova”, referindu-se la legea care interzice programele de știri și analiză rusești. Deputații ruși acuză guvernarea de la Chișinău de încălcarea dreptului la libera exprimare și de practici totalitare. Ei mai cer anularea contractului dintre Pervîi Kanal și Vlad Plahotniuc. În mod ironic, Rusia a interzis între timp proiectarea în cinematografe a filmului „The Death of Stalin”, o comedie britanică, pentru că ar conține „elemente de extremism” și că își bate joc de istoria Rusiei.

La Chișinău, în răspuns la declarația Dumei de Stat, deputații au înregistrat un proiect de lege prin care acuză Rusia de amestec abuziv în politica moldovenească.

Aritmetica parlamentară

PLDM spune că Valeriu Ghilețchi de la Grupul PPEM a fost ales ilegal în funcția de vicepremier al Parlamentului. Liberal democrații au prezentat un fragment din înregistrarea video a ședinței care ar dovedi că fostul lor coleg de partid a fost ales cu 34 și nu cu 51 de voturi. Ghilețchi neagă acuzațiile și afirmă că se bucură de sprijinul majorității parlamentare, care a și respins solicitarea PLDM de renumărare a voturilor.