Drumul către Arenă

Ziarul de Gardă a scris că cele 200 de milioane de lei alocate de Guvern pentru construcția arenei polivalente la Stăuceni au fost luate din bugetul prevăzut inițial pentru drumuri. De cealaltă parte, ministrul finanțelor Octavian Armașu spune că arena nu va fi construită din banii statului. Potrivit lui, autoritățile vor oferi terenul și o „contribuție la capitalul social” al întreprinderii.

Teocratul Dodon

Președintele Igor Dodon a participat la inaugurarea organizației internaționale „Prietenii Ortodoxiei” pe muntele Athos. Potrivit lui Dodon, scopul organizației e să promoveze valorile ortodoxe într-o lume infectată de „virușii relativismului moral, ateismului și materialismului”. Asta deși, anterior, consilierul prezidențial Ion Ceban și-a cerut scuze pentru o postare pe pagina lui Igor Dodon care descria liberalismul, toleranța și egalitatea de gen „învățături false”. Potrivit lui Ceban, mesajul fusese plasat de administratorul paginii lui Dodon fără a se coordona cu președintele.

Blocaj 5+2

Deputatul PPEM Eugen Carpov, fost vicepremier pentru reintegrarea țării, spune că formatul de negocieri 5+2 pentru rezolvarea conflictului transnistrean nu este funcțional. Carpov se referă la faptul că doi mediatori din acest format sunt în stare de război unul cu altul - Rusia și Ucraina. Pe de altă parte, Carpov crede că nu e posibilă o altă componență a formatului.

Ajun de Centenar

Mai mulți politicieni români vor veni la Chișinău pentru a participa la marșul de sărbătorire a centenarului Unirii Basarabiei cu România. Printre ei se numără fostul președinte român Traian Băsescu și liderul PNL Ludovic Orban. Președintele Igor Dodon a criticat dur evenimentul, însă și-a îndemnat fanii să nu iasă la contramanifestații împotriva unioniștilor pentru a evita eventualele provocări și ciocniri.

Negocieri la pas

Partidul Acțiune și Solidaritate a anunțat că va o lua o decizie despre participarea la alegerile locale din Chișinău doar după finalizarea negocierilor cu Platforma DA privind blocul electoral pentru alegerile parlamentare. PPDA o susținuse pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale din toamnă. Ulterior, cele două partide au semnat un acord de colaborare. După anunțarea localelor anticipate pentru 20 mai, liderul PPDA Andrei Năstase a fost primul politician care și-a înaintat candidatura.

Judecata de apoi

Procuratura Anticorupție a terminat urmărirea penală pe numele viceprimarului Nistor Grozavu și a afaceristului Alexandru Pincevschi și a trimis cauza penală în instanță. Cei doi sunt acuzați în dosarul parcărilor cu plată: Pincevschi că a coordonat și instigat funcționari publici să organizeze o licitație neloială, iar Grozavu că și-a depășit atribuțiile de serviciu și că a contribuit la trucarea licitației. Grovavu e cel care a numit-o pe Silvia Radu primăriță interimară după ce fostul primar Dorin Chirtoacă a fost suspendat în același dosar. Fostul șef al direcției transport, Igor Gamrețki, a fost condamnat cu suspendare, dar fără lipsirea dreptului de a deține funcții publice.