Susținerea nepublikă

Democrații nu vor zice în public pe care din cei doi candidați îi va susține în turul doi la municipale. Argumentul, formulat de vicepreședintele PD Vladimir Cebotari, e că ei nu vor spune pe cine, pentru ca alții să nu spună din numele lor într-un mod schimonosit. Totodată, democrații cred că rata de participare slabă la vot la Chișinău, dar și la Bălți, e din vina clasei politice: „Aceasta ne face pe toți cei care reprezentăm partidele politice să ne gîndim încă o dată ceea ce facem, sau, mai bine zis, poate, ceea ce nu facem”.

În cursa prezidențială din 2016, candidatul democrat Marian Lupu s-a retras în favoarea „candidatului proeuropean” (fără a numi un nume), ceea ce nu a încurcat canalelor afiliate democraților să o atace ulterior pe Maia Sandu. Lidera PAS a și numit susținerea declarată „un măr otrăvit”.

Coordonarea apei din sticlă

Adunarea generală a furnizorului Apă-Canal Chișinău a înlocuit-o azi în fotoliul de director general pe Veronica Herța cu Valeriu Meșca, fost director la ÎS „Fabrica de Sticlă”. Herța pleacă cu resentimente, amintind pe contul său de FB că a reușit într-un an să scoată profit din întreprinderea pe care o preluase cu datorii mari în 2016, reușind să deblocheze și proiecte de investiții importante. Fostul primar Dorin Chirtoacă a sugerat că, în pofida faptului că e „un manager recunoscut și respectat de toți”, liberala Herța a fost impusă să plece pentru a fi înlocuită cu un pedist.

Plafonul din mijloc

PAS a depus o contestație în care cere anularea rezultatelor alegerilor din comuna Jora de Mijloc, Orhei. Formațiunea acuză „încălcări grave ale legislației electorale”, în particular depășirea plafonului de cheltuieli electorale permise cu peste 200 de mii de lei. Fotoliul de primar din comuna Jora de Mijloc a fost cîștigat din primul tur de vicepreședinta Partidului Șor, Marina Tauber, care figurează în Raportul Kroll.

Cu cît dați votul?

Un infografic publicat deZdG arată că fiecare vot obținut în localele din 20 mai a costat Partidul Șor 865 de lei. Pe locul doi după raportul cheltuieli declarate/voturi obținute se plasează PL, care a cheltuit 203 lei per vot. PSRM a înaintat cei mai mulți candidați în această campanie, 6 la număr, cheltuind aproape 2,5 milioane de lei, sau 25 de lei per vot obținut. PPDA a avut candidați în trei localități și cheltuieli de peste 350 de mii de lei, costul fiecărui vot obținut fiind de 5 lei. Silvia Radu a plătit pentru un vot 7,53 de lei. În total, concurenții electorali au declarat oficial cheltuieli de ~9 mln lei.

Rușinică!

Posturile de televiziune din holdingul pro-guvernamental GMG au scăpat cu o sancțiune sub formă de avertizare publică din partea CCA. Autoritatea din domeniul audiovizualului a constatat că Silvia Radu a fost prezentată într-un context preponderent pozitiv, iar Andrei Năstase a fost pus într-o lumină negativă. Reprezentanții televiziunilor au negat orice vină. „Am arătat ceea ce se întîmplă în cotidian”. Membrul CCA Olga Guțuțui a sugerat că nu-i echitabil ca televiziunile care declaseră onest că reflectă campania să fie sancționate financiar pentru încălcări, iar canalele GMG, care formal n-au reflectat-o, să scape de monitorizare în genere.