Calmante diplomatice

Ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, a declarat că nu a auzit că regimul liberalizat de vize pentru Moldova ar fi în pericol. Anterior, unele partide de opoziție, ONG-uri și surse media au interpretat un raport al Comisiei Europene în sensul că Moldova riscă să piardă regimul liberalizat de vize cu UE. Replica diplomatului pare să dezmintă aceste temeri, cel puțin pe termen scurt.

Referendum la Bălți

Consilierii municipali din Bălți au decis organizarea referendumului de demitere a primarului în exil Renato Usatîi pe 4 martie. Plebiscitul a fost propus chiar de Usatîi, care vrea să demonstreze că încă se bucură de sprijinul bălțenilor. Totodată, doi consilieri ai Partidului Nostru și-au depus mandatul, iar alți doi au părăsit facțiunea. Fiul unei foste consiliere a fost arestat, iar PN acuză organele de drept de hărțuire politică.

Demisie la primărie

Pretorul sectorului Centru Oleg Poiată a anunțat că-și dă demisia fiindcă nu poate reprezenta „un primar nelegitim”. Poiată era unul din oamenii de încredere ai primarului suspendat Dorin Chirtoacă, dar a intrat conflict cu primărița interimară Silvia Radu, care l-a dat afară de la o ședință, apoi l-a demis de la șefia direcției transport.

Șor amînat

Doi din cei trei judecători care urmau să examineze dosarul lui Ilan Șor la Curtea de Apel și-au luat abținere. Judecătorul-raportor Xenofon Ulianovschi spune că fratele său e avocatul lui Chiril Lucinschi, dosarul căruia are alegătură cu al lui Șor, iar judecătoarea Silvia Vrabii spune că a participat deja la examinarea solicitărilor de arest preventiv împotriva lui Șor. Dosarul primarului de Orhei a ajuns abia săptămîna aceasta la Curtea de Apel, după ce sentința anterioară a fost tradusă jumătate de an.

Cumătrism tehnocratic

Ziarul de Gardă scrie despre relațiile familiale ale noilor miniștri „tehnocrați” propuși de PDM. Fiul noului ministru al agriculturii este membru PCRM și cumătru cu fostul comunist Sergiu Sîrbu, în prezent vicepreședinte PDM. Verișoara noului ministru de externe e o apropiată a lui Vlad Plahotniuc, iar tatăl său fost vicepreședinte al Curții de Apel Chișinău. Mai multe detalii găsiți în investigația integrală.

Nemulțumirea lui Dodon

Președintele Igor Dodon spune că a fost suspendat în mod ilegal de Curtea Constituțională în cazul legii împotriva propagandei ruse. Potrivit lui Dodon, cînd CC l-a suspendat, iar Candu a promulgat legea în locul lui, cele 14 zile pe care le avea președintele la dispoziție să se răzgîndească încă nu expiraseră. Mai mult, CC încă nu-i răspunsese la sesizarea sa: pe 4 ianuarie, Dodon îi ceruse Curții să verifice constituționalitatea acelei legi.