Primul candidat

Expertul în energetică și activistul civic Sergiu Tofilat a anunțat că va candida independent pentru funcția de primar dacă Dorin Chirtoacă va fi demis în urma referendumului. El a spus că dacă referendumul nu trece, orașul va fi controlat de PD prin intermediul Silviei Radu. Totodată, Tofilat spune că se va retrage dacă vor fi candidați pe care să-i considere „mai potriviți”.

Sugrumarea referendumului

De cealaltă parte, organizația „Unirea-ODIP” afirmă că referendumul este „o acțiune orientată spre a înăbuși suflarea românească” și „a sugruma cea de-a doua inimă românească, orașul Chișinău”. Activiștii unioniști îndeamnă locuitorii capitalei: „Dacă ești patriot, nu ieși la vot”.

Și fostul președinte român Traian Băsescu, a încurajat boicotul, în calitate de președinte de onoare al PUN în Moldova: „îndemnul meu, pentru cei care cred în mine, este să nu meargă la acest referendum”.

O simplă promisiune

Vicepreședintele Parlamentului Iurie Leancă a declarat că Moldova trebuie să îndeplinească 10 condiții pentru a primi prima tranșă din ajutorul macro-financiar de la UE. Potrivit lui, aceste condiții vor fi îndeplinite pînă la sfîrșitul lui noiembrie. Mai mult decît atît, Leancă spune că pe lîngă cele 100 de milioane de euro se mai discută despre alte aproape 50 de milioane de euro ca sprijin bugetar pentru alte domenii.

Transfer de competențe

Ministerul Justiției va transmite către Agenția Servicii Publice competența de înregistrare și monitorizarea a organizațiilor necomerciale. Astfel, ASP va fi instituția care va înregistra partidele politice, publicațiile periodice, agențiile de presă, asociațiile obștești, fundațiile, patronatele, sindicatele, organizațiile de mediere, cultele religioase și părțile lor componente. Pe de altă parte, Ministerul rămîne cel care va avertiza aceste organizații atunci cînd ele vor devia de la statut și va sesiza curtea pentru suspendarea sau încheierea activității lor cînd vor încălca legea.

CSI Chișinău

În Moldova va fi creat Laboratorul de analiză genetică moleculară și baza de date genetice computerizată, după ce Parlamentul a adoptat o lege propusă de MAI. Probele genetice vor fi folosite atît pentru identificarea persoanelor dispărute, cît și pentru combaterea diferitor crime. Crearea laboratorului va costa 3,5 milioane de euro.

Ardealu-i fruncea

Banca Națională a Moldovei a eliberat permisiunea oficială pentru ca Banca Transilvania să cumpere un pachet de acțiuni la Victoriabank, a treia cea mai mare bancă din Moldova. Astfel, BT și BERD au undă verde să achiziționeze întregul pachet de acțiuni (100%) emis de Victoriabank.

Teoria Științelor Politice a lui Iurie Ciocan

Șeful comisiei pentru crearea circumscrițiilor electorale, Iurie Ciocan, a declarat săptămîna aceasta că deputatul reprezintă teritoriul care l-a ales și nu oamenii, iar aceste principii sunt în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția și „teoria științelor politice”.

sic! a verificat aceste afirmații și a descoperit că experții de la Veneția recomandă exact opusul a ceea ce spune domnul Ciocan: de fapt, circumscripțiile ar trebui să ia în calcul numărul populației, dar și al alegătorilor care chiar merg la vot. Nici „teoria științelor politice” nu confirmă declarațiile fostului șef CEC: anume reprezentativitatea demografică garantează unul din cele mai importante principii ale democrației parlamentare – egalitatea votului.