Conducta de răgaz

Guvernul anunță că lucrările de construcție a gazoductului Ungheni-Chișinău vor începe cel tîrziu în septembrie 2018. După cum remarcă Moldstreet, anterior s-a vorbit de luna martie, apoi de luna iunie. Potrivit unui comunicat al Guvernului, proiectul se află abia la prima etapă din patru, cea a implementării „condițiilor suspensive” din contractul de privatizare (orice ar însemna asta, dar probabil are legătură cu procesul prin care Transgaz-ul românesc devine în cele din urmă operatorul viitoarei conducte). A patra etapă din patru indicată de Guvern este abia „demararea lucrărilor”. Recent, Filip a estimat că flacăra de la capătul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău se va ivi la mijlocul lui 2019.

Vedeți la temă: Flacăra de la capătul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău

Subiectul gazoductului s-a discutat la o întrevedere la Chișinău între premierul moldovean Pavel Filip și ministrul român al economiei Dănuț Andrușca. S-a mai discutat despre interconexiunea sistemelor electroenergetice (Transelectrica românească intenționează să cumpere Moldelectrica), eliminarea tarifelor de roaming, construcția unei autostrăzi, precum și a infrastructurii feroviare între cele două state.

CEC this out

CEC îndeamnă alegătorii care vor vota pe 20 mai să se verifice înlistele electorale. Asta se poate face la secțiile de votare și, cu ceva noroc, online. Să nu vă speriați dacă nu vă reușește din prima. Pe lîngă IDNP, sistemul vă va avertiza că trebuie să introduceți și o captcha. Care lipsește! Am sunat la linia fierbinte (022 880101) și operatorul Alexandru ne-a spus că soluția este să dăm clic pe butonul „caută” de mai multe ori. „Suntem la curent cu chestia asta. Poate și o să apară în timp, dar nu pot să fiu sigur”.

12 negri mititei

Curtea Supremă de Justiție a exclus-o definitiv pe Reghina Apostolova din cursa electorală pentru fotoliul de primar al Chișinăului. Candidata din partea Partidului Șor fusese pîrîtă pentru utilizarea în campanie a unor fonduri provenite din afara țării.

Totodată, CEC Chișinău astăzi a respins drept neîntemeiate mai multe solicitări de descalificare: din partea PUN împotriva socialistului Ion Ceban, pentru presupuse fonduri nedeclarate; din partea PSRM împotriva candidatului PDA Andrei Năstase, pentru că ar fi beneficiat de promovare din partea unui oficial străin; și încă una împotriva lui Ceban, pentru motive similare.

Beți ceai

În replică la replica democraților și Parlamentului că Igor Dodon ar fi acționat în afara competențelor sale de președinte cînd a obținut pentru Moldova statutul de observator al Uniunii Eurasiatice, Dodon a argumentat că, potrivit Constituței și Convenției de la Viena (privind relațiile diplomatice), șeful statului poate participa la negocieri și încheia tratate internaționale în numele RM. Argumentul că Parlamentul este cel care decide asupra aderării la organizații internaționale a rămas neacoperit de Igor Dodon. Președintele i-a mai avertizat pe guvernanții actuali că după alegerile din toamnă ei vor fi cei cu statut de observator pe lîngă guvernare.

Alo, pojar

Cea mai probabilă cauză a incendiului care, la 20 aprilie, a devastat partea superioară a Blocului de Biologie al Academiei de Științe, este un scurtcircuit la un echipament de telefonie mobilă instalat pe acoperiș. În consecință, compania respectivă de telefonie ar putea fi obligată să plătească pîrleala, cam 7 milioane de lei.

Administrator cu experiență

Guvernul l-a numit pe Vladimir Baldovici în calitate de director general al Agenției Proprietății Publice. Fost ministru în guvernele Greceanîi, Baldovici se pare că a favorizat în diferite tranzacții și tendere o firmă pe care a fondat-o în 1994.

Babysitting național

De 1 iunie, o zi de vineri, bugetarii nu vor merge la muncă pentru a putea sărbători împreună cu copiii ziua lor. Deși ziua fusese declarată nelucrătoare de către Parlament în 2016, de atunci nu s-au făcut modificările respective în legislație. De aceea ziua de lucru pierdută se va recupera într-o sîmbătă, pe 23 iunie.