Munteanu la primărie

Valeriu Munteanu va fi candidatul Partidului Liberal la alegerile locale din Chișinău, care vor avea loc pe 20 mai. Fostul primar liberal Dorin Chirtoacă, care a demisionat acum o lună, spune că PL oricum plănuia să-l înainteze pe Munteanu la primărie, indiferent de data alegerilor. Valeriu Munteanu a mai fost primar în satul Floreni din Anenii Noi, deputat și ministru al mediului.

SOS pentru Nistru

Astăzi, de Ziua Internațională a Rîurilor, un grup de protestatari, inclusiv experți în energie și ecologie, s-au adunat în fața Ambasadei Ucrainei pentru a manifesta împotriva extinderii Complexului Hidroenergetic Nistrean. Protestatarii au mers apoi pînă la clădirea Guvernului. Experții avertizează că ridicarea unor noi hidrocentrale va lăsa Nistrul fără apă, distrugînd ecosistemele de pe rîu și tăind principala sursă de apă potabilă a Moldovei. La sic!, am scris mai detaliat despre pericolul în care se află Nistrul. Vedeți și materialul nostru video la acest subiect:

Decriminalizare revizuită

Proiectul decriminalizării unor infracțiuni economice a fost criticat dur de societatea civilă și opoziție, astfel încît Ministerul Economiei a anunțat un șir de modificări la proiect. Autoritățile spun că au eliminat „prevederile care generau neclarități”, precum modificarea competențelor organelor de drept. Proiectul va păstra penalitățile pentru autoritățile care tergiversează eliberarea unor acte sau care efectuează controale abuzive. Rămîne valabilă prevederea care scutește persoanele de pedeapsa penală pentru un șir de infracțiuni dacă e prima dată cînd o comit și repară prejudiciul cauzat. Printre aceste infracțiuni se numără evaziunea fiscală și practicarea ilegală a activității financiare.

Intrigi bălțene

Ieri, Renato Usatîi a scris pe FB că fostul viceprimar al Bălțiului, Igor Șeremet, a fost arestat fiindcă a refuzat să participe la alegeri ca independent sau din partea PDM. Potrivit lui Usatîi, Șeremet era ținut în izolator pentru a negocia candidatura sa. Astăzi, Șeremet a negat aceste informații și spune că a fost la Procuratura Anticorupție doar pentru audieri. El insistă că nu va reveni în politică și că se va întoarce în avocatură.

Crime spirtoase

Poliția a publicat Harta Consecințelor Consumului de Alcool, unde sunt indicate, pe raioane, crimele comise de oameni în stare de ebrietate. 89% țin de domeniul transportului, în special șofatul în stare de beție. Printre raioanele cu cele mai multe infracțiuni la beție se numără Edineț, Soroca, Florești și Hîncești. De cealaltă parte, Basarabeasca, Taraclia și Rîșcani sunt printre cele mai „pașnice”.