Partidul pro

PD se poziționează, cel puțin pe perioada imediat următoare, drept „pro-Moldova”, a anunțat liderul formațiunii Vlad Plahotniuc. Adică, „pentru toți moldovenii și cu o agendă care are drept prioritate problemele oamenilor”, a precizat politicianul. Această încercare a PD-ului de a se detașa, cel puțin la nivel declarativ, de geopolitică survine pe fundalul tensionării relațiilor cu UE din ultima vreme din cauza derapajelor antidemocratice. Liderul PD a mai declarat, disputabil, că niciun alt partid pînă acum nu s-a mai declarat pro-Moldova. Or, PSRM-ul președintelui Dodon e cunoscut pentru discursul său „statalist”.

Plahotniuc a mai anunțat că Guvernul Filip va suferi anumite remanieri, fără a oferi mai multe detalii. Acestea vor fi discutate la ședința partidului de marțea viitoare.

Congresul pro

Delegați din zeci de state, printre care și reprezentanți ai diferite confesiuni religioase, au venit la Chișinău pentru a participa la Congresul Mondial al Familiilor, ediția a XII-a, care se desfășoară în perioada 14-16 septembrie. Mitropolitul Vladimir n-a putut să vină, dar a transmis că criza familială poate fi depășită prin colaborarea dintre stat și biserică, prin educație corectă și prin asistență socială. Reprezentantul Patriarhului Kiril a spus că „lumea contemporană stă în fața unei alegeri dificile: să fie fidelă înțelegerii tradiționale, corecte, a familiei, construite pe dragostea dintre un bărbat și o femeie, sau să meargă într-o parte, în cădere”.

Vedeți la temă: „Ce (nu) rezolvă Congresul lui Dodon?”

Vizita sultanului

Președintele Turciei va întreprinde o vizită în Moldova pe 17-18 octombrie. Despre asta au anunțat, în mod curios, autoritățile găgăuze, în timp ce președinția și MAEIE tac în această privință, a observat Newsmaker. Se așteaptă ca la Chișinău Recep Tayyip Erdoğan să participe la re-inaugurarea Președinției, reparată cu bani turci.

Sperietoare publikă

Autoritățile germane au dezmințit informațiile apărute în presa afiliată PD precum că misiunea diplomatică moldoveană de la Berlin ar fi fost evacuată pe motive de securitate, a doua zi după expulzarea celor șapte profesori turci. Săptămîna trecută s-au vehiculat chiar zvonuri despre amenințări cu decapitarea copiilor diplomaților moldoveni. „Declarațiile false de acest gen periclitează încrederea cetățenilor Republicii Moldova în informații verificabile și fondate pe dovezi,” a comentat Ambasada Germaniei la Chișinău.

Indezirabili aici, dezirabili acolo

Cum autoritățile (nu) comunică despre „extrădarea” cetățenilor turci regimului Erdogan este titlul unui nou articol pe sic.md. „Președintele, prim-ministrul, speakerul, șefii instituțiilor fie se bîlbîie, fie recurg la manipulări, fie ascund informații, fie de-a dreptul mint. În orice caz răspunsurile la cele mai importante întrebări despre acest caz lipsesc: cum e posibil ca Republica Moldova să răpească și să predea oameni unui regim cunoscut ca fiind certat cu drepturile omului? Ce legătură există între acest caz și prietenia crescîndă dintre Chișinău și Ankara? Dacă tot ai noștri vorbesc despre indezirabilitatea celor șapte pe teritoriul Moldovei, de ce se dovedește că aceștia sunt foarte „dezirabili” de autoritățile turcești, care se laudă cu succesul serviciilor lor secrete în acest caz?”

Maestrul din gară

Compozitorul octogenar Eugen Doga a susținut azi un recital de pian chiar pe peronul gării din capitală. „Locul pentru un asemenea recital a fost ales perfect. Gara este o poartă spre lume. Mă bucur că am ocazia să mă aflu aici”, a menționat Eugen Doga. Maestrul a dăruit companiei Calea Ferată a Moldovei dreptul de a-i utiliza melodiile în gările și trenurile din țară, obținând, în semn de recunoștință, posibilitatea de a circula gratuit cu trenul pe oricare dintre cursele CFM.