Eurovision-ul lui Candu

Andrian Candu a anunțat un nou plan grandios al guvernării - Arena Chișinău, un complex care va fi construit la Stăuceni pentru a găzdui diverse evenimente. Vicepreședintele PDM a sugerat chiar că Moldova ar putea găzdui Eurovision-ul acolo. Candu spune că Arena va avea 3000-5000 de locuri și o suprafață de 10 hectare.

Trădătorul de țară

Fostul deputat democrat Iurie Bolboceanu a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru trădare de țară. El a fost arestat pentru că ar fi cules și oferit informații de interes național atașatului militar de la Ambasada Rusiei. Acesta din urmă e unul din cei 5 diplomați ruși care au fost apoi declarați persona non grata în Moldova. Avocatul lui Bolboceanu neagă acuzațiile, spune că nu a fost audiat niciun martor, iar sentința a fost enunțată în absența sa.

Sondaj democrat

PDM a publicat un nou sondaj realizat de IMAS în februarie. Potrivit rezultatelor prezentate, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate, 31.6% din totalul respondenților ar vota cu PSRM, 13.4% cu PAS, 13.2% cu PDM, 6.5% cu PCRM și 5.9% cu Platforma DA. Cît privește politica externă, dacă ar avea de ales între UE și Uniunea Economică Eurasiatică, 51% din respondenți ar alege UE și doar 38% UEE.

Urmașa lui Tănase

Tot azi, democrații au anunțat că o vor înainta pe Victoria Iftodi pentru funcția de ministru al justiției, după demisia lui Alexandru Tănase. Doar un an în urmă, Iftodi îl înlocuia pe același Tănase în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Victoria Iftodi a mai condus ministerul justiției pe timpul guvernării comuniste.

Mustrare pentru CEC

Asociația Promo-LEX și-a exprimat dezacordul cu decizia de ieri a Comisiei Electorale Centrale, care a refuzat înregistrarea grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului #numixt. Juriștii sunt îngrijorați că decizia CEC, alături de unele hotărîri ale CC, exprimă o tendință de a îngrădi drepturile democratice ale cetățenilor, încălcînd astfel spiritul legii. Totodată, Promo-LEX amintește că problemele identificate în sistemul mixt rămîn nerezolvate. La ședința de ieri a CEC, unii membri ai comisiei i-au cerut părerea directorului Promo-LEX, Pavel Postică, însă ceilalți membri au refuzat să-i ofere cuvîntul.

Alocări băștinașe

Potrivit Mold-Street, topul raioanelor care vor primi bani pentru reparația drumurilor în cadrul proiectului anunțat de Vlad Plahotniuc e condus de Ungheni (88 milioane de lei), Anenii Noi (82 milioane) și Hâncești (80 milioane). Alocările arată niște disproporții interesante. Raionul de baștină a lui Plahotniuc, Nisporeni, unde sunt ~200 km de drumuri, va primi de peste două ori mai mulți bani decît Briceni, unde sunt 320 km de drumuri, sau Găgăuzia, care are ~400 km. Explicația oficială e că din aceste zone nu au venit cereri de finanțare.