Not so fast

Procesul de integrare europeană în Moldova a încetinit în ultima perioadă—crede ambasadorul SUA James Pettit—cel puțin, comparativ cu anul 2016. „Probabil, un motiv este că ne aflăm în timp de campanie electorală”. Ambasadorul consideră că cea mai mare provocare pe calea integrării europene e corupția, care există în toate domeniile. El a evidențiat sectorul justiției ca fiind unul care rămîne în urmă, între altele.

Tipărite la mașina timpului?

Deși pe 7 septembrie, a doua zi după izgonirea din țară a celor șapte profesori turci, șefa Biroului Migrație și Azil declara că instituția n-are nicio treabă, acum apar documente semnate de aceeași Olga Poalelungi datate cu 5 și 6 septembrie. Deci, fie a mințit prima dată, fie deciziile respective au fost antedatate, concluzionează Anticoruptie.md. MAI a comentat că presa a „interpretat greșit”. Așa sau altfel, cel puțin în cazul unuia dintre „indezirabili”, acesta a primit înștiințarea prin poștă că va fi luat pe sus abia la începutul acestei săptămîni, cînd Rıza Doğan deja se afla în Turcia după gratii.

Într-un material amplu la temă, ZdG a constatat că în ultimele 2 săptămîni tocmai 18 cetățeni turci au fost anunțați indezirabili. Pe lîngă fostul director al Orizontului, Turgay Şen, în listă se regăsesc și oameni de afaceri. Toți au în comun faptul că ar fi simpatizanți ai clericului turc Fethullah Gülen. Asta deși speakerul Andrian Candu a declarat sîmbătă că îndepărtarea celor șapte profesori de la Orizont nu are vreo legătură cu vînătoarea regimului Erdoğan împotriva adepților lui Gülen.

Reglementare post-factum

Azi deputații din Comisia juridică au discutat împreună cu reprezentanți CEC, juriști și alți actori cum poate fi îmbunătățită legislația în lumina invalidării alegerilor din Chișinău. Membrul CEC Iurie Ciocan a declarat că trebuie reglementată agitația electorală pe rețelele de socializare. „Nu vorbim despre interdicții, ci despre reglementări clare”, a fost de acord deputatul democrat Sergiu Sîrbu. Acesta a mai spus că „pentru a nu mai fi anulate alegerile, actorii electorali nu trebuie să mai încalce legea”. Indiferent de faptul dacă e nevoie de reguli noi sau nu, Pavel Postică de la Promo-LEX a remarcat că invalidarea a încălcat procedura existentă: în special, instanța nu putea să anuleze alegerile de capul său, adică fără o cerere expresă din partea unui concurent electoral.

Neadmiși

Deși se pare că rujeola a început să bată în retragere, efectele ei sociale continuă. Autoritățile au interzis unui număr de aproape 5 mii de elevi să frecventeze școala din cauză că nu sunt vaccinați. Dintre aceștia, aproape două mii de elevi au fost imunizați recent, însă, trebuie să mai stea acasă 15 zile pînă apar anticorpii. După ce mai mulți ani la rînd în Moldova n-a fost înregistrat niciun caz de rujeolă, sau foarte puține, din 2017 pojarul a început să se răspîndească, în acest an fiind confirmate 241 de cazuri. În 89,3% din cazuri, cei care s-au îmbolnăvit n-au fost vaccinați corespunzător. Majoritatea nu au făcut-o din cauza convingerilor religioase și „personale”.

No comment

Secretarul PSRM Vlad Batrîncea spune că vrea o anchetă amplă, cu implicarea experților internaționali, să verifice dacă accidentul de duminică a fost un atentat împotriva președintelui Dodon, așa cum crede fruntașul socialist. Batrîncea e nemulțumit în special de faptul că șeful Serviciului Protecție și Pază de Stat a anunțat la două zile de la accident că este exclusă varianta atentatului. „De obicei, ancheta adoptă o poziție neutră precum că desfășoară urmăriri, dar nu poate comenta”, spune Batrîncea.