Costul corupției

Economistul Iurie Morcotîlo de la Expert-Grup a estimat că Moldova pierde între 1,6 și 3 miliarde de lei pe an din cauza corupției. Morcotîlo subliniază că, dincolo de costurile financiare directe, corupția cauzează și costuri pe termen lung (întreținerea lucrărilor executate prost), riscuri pentru sănătatea și siguranța oamenilor, reducerea competiției și degradarea mediului de afaceri.

Afganul nostru

Renato Usatîi a publicat un video cu cei doi moldoveni care au fost luați prizonieri în Afghanistan în 2015. Usatîi spune că a încercat să obțină eliberarea lor, însă autoritățile tărăgănează lucrurile intenționat pentru a-i aduce acasă doar în ajunul alegerilor parlamentare și a-și face astfel reclamă electorală. Procuratura asigură, însă, că autoritățile lucrează la acesta caz, iar declarațiile populiste pot pune în pericol întreaga operațiune și viața celor doi moldoveni.

Candidat de rezervă

Tot azi, Usatîi a anunțat că Partidul Nostru va avea doi candidați pentru Primăria Bălți. Din partea partidului va fi înaintat Nicolae Grigorișin, iar, în paralel, a început colectarea semnăturilor pentru Elena Grițco, care se va înregistra cu statut de candidat independent. Usatîi se teme că Vlad Plahotniuc și Igor Dodon vor încerca să-l elimine pe Grigorișin din cursă.

Granița unită

Cu ocazia vizitei premierului Pavel Filip la Kiev, președintele ucrainean Petro Poroșenko a promulgat Legea privind controlul comun la graniță. Primul punct de trecere a frontierei unde a fost introdus controlul comun e cel de la Cuciurgan-Pervomaisk. Filip spune că, după intrarea în vigoare a legii în Ucraina, Moldova va putea să controleze pe deplin granița cu Ucraina, inclusiv pe segmentul transnistrean. De asemenea, demnitarii promit că noul regim va reduce criminalitatea și contrabanda.

99 de procurori

Ziarul de Gardă scrie despre banii cîștigați de procurori la nunți, botezuri și alte evenimente de familie. Campion este Mihail Ivanov de la Procuratura Anticorupție, care declară că a adunat anul trecut ~800,000 de lei din astfel de evenimente. Ivanov spune că are nași și cumnați cu afaceri în Moldova, România și Anglia. Vedeți aici cît au adunat alți procurori de la cumătrii și zile de naștere.

Realism energetic

Într-un interviu pentru Newsmaker, directorul secretariatului Comunității Energetice Europene, Janez Kopač, spune că principala problemă a Moldovei este monopolul Gazpromului în domeniul livrării, transportării și distribuției gazelor. Kopač spune că Moldova s-a angajat să separe aceste servicii și să liberalizeze piața. Chișinăul trebuie să permită accesul altor agenți economici la rețeaua de gazoducte pentru a putea importa gaz din alte părți, în special România.

Flori de milioane

Agenția Spații Verzi a pus în Scuarul Catedralei un covor de flori care a costat orașul ~1,8 milioane de lei. Florile vor sta acolo pînă marți, apoi vor fi sădite prin parcurile și grădinile capitalei. Primărița interimară Silvia Radu speră că acesta va fi începutul unei tradiții municipale și că va atrage mai mulți turiști în oraș.