Aprecieri în avans

Președintele Igor Dodon a declarat în cadrul unei întrevederi cu omologul său rus Vladimir Putin că mizează „în continuare pe sprijinul Rusiei în promovarea procesului de reglementare a diferendului transnistrean.”

Totodată, președintele moldovean a promis că nu va promulga nicio lege „antirusească”, chiar dacă majoritatea parlamentară, „controlată de țările din Occident”, o va vota repetat. E vorba inclusiv de proiectul de lege menit să lupte împotriva propagandei rusești.

La rîndul său, Putin a apreciat eforturile lui Dodon de normalizare a relațiilor moldo-ruse. „Acest lucru a fost făcut nu atît în avans, ci cu scopul susținerii eforturilor dumneavoastră [...] Sperăm că lumea va vedea acest lucru și va susține acele forțe în țară care și-au pus drept scop îmbunătățirea și edificarea colaborării noastre”.

Supraviețuire ca stat

În contextul vizitei sale în Rusia, Igor Dodon a scris pe pagina sa de FB: „Pentru noi, existența CSI şi a UEEA este fără echivoc o chestiune de supraviețuire ca stat.” În postare, președintele mai vorbește despre familie și valorile tradiționale, despre Marele Război, lupta împotriva corupției și terorismului și altele.

Minus €28 milioane

Uniunea Europeană anunță că nu va mai transfera 28 de milioane de euro pentru bugetul de stat al Republicii Moldova pentru a susține reformele în sectorul justiției. UE a constat că progresul în domeniu în anii 2014 și 2015 a fost insuficient.

UE a pus în așteptare plățile pentru suportul bugetar și din alte patru sectoare.

„Analizăm acum modul în care am putea să ajutăm cetățenii în anii care vin. Noi dorim să oferim prioritate proiectelor care îmbunătățesc direct viața moldovenilor”, a declarat șeful Delegației UE Peter Michalko.

Jumătate din condiții

Prim-ministrul Pavel Filip a declarat că jumătate din condiționalități au fost îndeplinite pentru obținerea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii Europene. „Suntem absolut în termen și nu există nicio problemă în legătură cu aceasta”, a spus premierul, adăugînd că „la sigur” banii vor veni la anul.

Plus 30 de zile

Mandatul de arest la domiciliu al primarului Dorin Chirtoacă a fost prelungit cu încă 30 de zile. Totodată, instanţa a respins cererea avocaților de a suspenda examinarea dosarului pînă după referendumul din 19 noiembrie și eliberarea edilului pentru a-i permite să se pregătească de plebiscit. Chirtoacă a calificat decizia drept „absurdă”, iar referendumul „un moft”.

Suspendată din funcție

Guvernul a suspendat-o pe Maria Cărăuș din funcția de viceministru al finanțelor, la solicitarea Procuraturii Generale. Maria Cărăuș se află în arest preventiv, fiind bănuită de solicitarea comisioanelor ilegale pentru alocarea unor sume către Spitalul Republican.

Pensii mai mari

Etapa a doua de valorizare a pensiilor va începe la 1 noiembrie 2017, nu la 1 aprilie 2018 cum era prevăzut inițial, Guvernul a decis astăzi. Valorizarea se face mai devreme grație acumulărilor peste așteptări la buget. În consecință, pensiile pentru limita de vîrstă vor crește în medie cu 266 de lei, iar cele pentru dizabilitate cu 274 de lei.

Valorizarea presupune recalcularea pensiilor ținîndu-se cont de devalorizarea banilor în perioada în care veniturile asigurate au fost obținute față de momentul stabilirii pensiei.

Săracul om bogat

În declarația sa de avere, analizată de Newsmaker.md, primarul de Orhei Ilan Șor a indicat un venit de ~45 mii de lei în 2016 și credite în valoare totală de 41 milioane de lei, scadente în 2021. Soția sa, interpreta pop Jasmin, ar fi cîștigat anul trecut ~$15 mii.

Bairam de hram

Pe 14 octombrie, Chișinăul marchează 581 de ani de la prima atestare documentară și își sărbătorește hramul. Programul festiv începe cu tradiționala depunere de flori și liturghie, și va culmina cu un concert ce-l va avea pe interpretul român Ștefan Bănică Jr. drept cap de afiș. Puteți vedea programul detaliat aici.