Cinci argumente false

Ieri, președintele Igor Dodon a anunțat promulgarea pachetului de legi privind amnistia fiscală și a capitalului. Am publicat azi pe sic.md un articol în care găsim cel puțin cinci argumente dubioase utilizate de șeful statului pentru a-și justifica sprijinul acordat reformei democraților. „Lucrul probabil cel mai curios pe care îl scrie președintele e că guvernările pro-europene au «renunțat» la reforma economică din 2007 și revin la ea abia acum. Nu e clar ce are în vedere șeful statului. Că amnistia ar trebui să fie continuă? Că toate datoriile și întîrzierile la impozite se iartă cum se acumulează? Că oricine ar trebui să poată legaliza orice capital oricînd? Cine ar mai plăti impozite atunci?” Mai multe, în articolul:

„Cinci argumente false de la președintele Dodon în favoarea reformei fiscale”.

Experții IPN, într-un articol intitulat „Scopul e o scuză, iar scuza e o acuză”, remarcă pe de altă parte cîteva discrepanțe majore cu poziția fracțiunii PSRM la acest subiect. De exemplu, lidera formală a socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a pus la îndoială cel puțin două lucruri: că acea cotă unică de 12% va fi benefică în mod egal și pentru cei cu venituri mici, și pentru cei cu venituri mari; și faptul (evident) că amnistierea capitalurilor de proveniență ilicită n-ar putea cumva avea loc indirect, prin intermediul rudelor și persoanelor afiliate funcționarilor corupți.

Apreciem moneda

Economistul Veaceslav Ioniță a explicat deprecierea din ultimul timp a monedei europene prin trei factori: cel internațional - euro s-a ieftinit ușor pe piețele internaționale; cel sezonier - în august, cînd moldovenii de peste hotare vin acasă în vacanță, se afișează în mod speculativ cursuri mai mici; și cel al excesului de valută - moldovenii au vîndut de la începutul anului cu $650 mln mai mult decît a avut nevoie sectorul real. În viitorul apropiat, Ioniță anticipează apariția altor doi factori: tradițional în preajma alegerilor, unii jucători își retrag valuta de pe piață pentru a crea o cerere ridicată și a devaloriza astfel leul. Totodată, odată cu amnistia capitalului, se așteaptă un influx de valută. Acești doi factori antagoniști se vor compensa unul pe altul și, astfel, perturbații majore nu se așteaptă, prognozează Ioniță. El a mai adăugat că „leul moldovenesc pînă la alegeri va avea o rată stabilă, cu o ușoară înclinație de apreciere față de dolar și euro”.

Focar religios

Premierul Pavel Filip cere Ministerului Sănătății măsuri urgente pentru a lichida focarul de rujeolă confirmat pe teritoriul Moldovei și a evita extinderea bolii. Focarul a fost înregistrat într-o tabără de vară organizată în localitatea Morenii Noi, Ungheni, de către o confesiune religioasă. În total, au fost afectați cel puțin 20 de copii, dintre care doar trei primiseră o singură doză de vaccin, ceea ce este insuficient. Premierul a cerut oferirea asistenței medicale copiilor infectați, precum și investigații ample pentru stabilirea tuturor circumstanțelor izbucnirii focarului.

Risc made in China

Un șir de medicamente chinezești care conțin substanța activă Valsartan, utilizat pentru tratarea unor afecțiuni cardiovasculare, vor fi retrase din farmacii. Agenția Medicamentului a luat această decizie din cauza riscului de cancer asociat cu substanța fabricată în China. Mai exact, e vorba de niște impurități cancerigene depistate în aceste medicamente. Interdicția vizează 22 de produse medicamentoase. Totodată, în farmacii vor rămîne 28 de alte medicamente pe bază de Valsartan de la producători siguri.