Tăcerea mieilor

Apelul celor 98 de mame care au povestit problemele și înjosirile prin care au trecut în sistemul medical moldovenesc rămîne fără răspuns din partea premierului Pavel Filip. Petiționarele ceruseră autorităților să investigheze problemele reclamate și să inițieze un control amplu în domeniu. Pînă acum au răspuns doar Oficiul Avocatului Poporului, Centrul Național Anticorupție și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Blocajul lui Dodon

Președintele Igor Dodon a anunțat că va bloca proiectul de introducere a vectorului european în Constituție. El spune că guvernarea nu are suficientă legitimitate pentru a face asta și că proiectul va diviza și mai tare societatea. Nu e clar cum intenționează președintele să blocheze inițiativa. Pînă acum, de fiecare dată cînd a promis că blochează vreo lege sau remaniere guvernamentală, Igor Dodon a fost suspendat temporar, iar în locul său a semnat Andrian Candu. Reacțiile președintelui pînă acum s-au limitat la statusuri pe FB.

Reforme pe jumătate

Guvernul a realizat doar 28 din 51 de acțiuni prevăzute în Foaia de parcurs a reformelor prioritare pentru iulie-decembrie 2017, potrivit unui raport Expert-Grup. Din măsurile aplicate, 10 au fost realizate „cu rezerve”. Cel mai bine au fost implementate reformele în domeniul financiar-bancar, iar cel mai prost în lupta împotriva corupției. Experții spun că foile de parcurs nu sunt eficiente pe termen lung și că guvernul trebuie să reformeze cadrul de planificare strategică.

Moldova hibridă

Starea democrației în Moldova se înrăutățește, potrivit Indicelui Democrației realizat de The Economist. Dacă în 2016 eram o țară cu „democrație defectuoasă”, în 2017 am intrat în categoria „regim hibrid”. Țărilor catalogate astfel le este specific un nivel înalt al corupției, presiunea asupra presei libere, a oponenților politici și a sistemului judiciar, și un stat de drept slab.

Bitcoini transnistreni

Autoritățile separatiste de la Tiraspol au adoptat o lege privind „dezvoltarea tehnologiilor blockchain” în regiune. În practică, asta înseamnă că Transnistria vrea să producă Bitcoin și alte criptovalute și așteaptă deja investiții din Rusia. Liderii de la Tiraspol spun că vor crea zone economice libere speciale și vor asigura investitorii cu energie electrică ieftină. Procesul de „minare” consumă extrem de multă energie. Amintim că gazul folosit de Transnistria pentru producerea electricității se adaugă în contul Moldovei față de Gazprom.