Dați-ne două

PLDM a înregistrat un proiect de lege care prevede introducerea turului doi în circumscripțiile uninominale. Cu un singur tur, cum se planifică pentru următoarele parlamentare, „vom putea vedea deputați aleși cu 2-3 mii de voturi, ceea ce e absolut inadmisibil”, argumentează șeful fracțiunii, Tudor Deliu. Potrivit liberal-democraților, amendamentul e în corespundere cu recomandările Comisiei de la Veneția. O altă modificare propusă de PLDM e ca independenții să poată candida și la nivel național. Precedente de accedere a independenților în Parlament n-au fost pînă acum, dar asta nu înseamnă că acest drept trebuie îngrădit, spun autorii amendamentului.

Ambasadorul SUA James Pettit a declarat miercuri la M1 că „Guvernul trebuie să fie foarte atent atunci cînd ignoră sfaturile diferitor instituții europene” și că „introducerea turului doi ar putea influența foarte pozitiv reflectarea dorinței cetățenilor”. Deși e sceptic că o asemenea modificare se poate accepta într-un an electoral.

Lovitura suburbană

ZdG a publicat un grafic în care arată cum au votat pe 3 iunie alegătorii din suburbiile Chișinăului. Socialistul Ion Ceban a ieșit învingător doar în Vadul lui Vodă (+305 voturi) și la Vatra (+204). Restul localităților suburbane, inclusiv Durleștiul (+2930), Trușeniul (+1533) și Băcioii (+1812), au votat preponderent cu Andrei Năstase. Recent președintele Igor Dodon a declarat că socialiștii se gîndesc să dea o lege și să scoată suburbiile din ecuația alegerii primarului capitalei.

O simplă sugestie

Deputații socialiștii au cerut azi audierea în Parlament a premierului Pavel Filip, acuzîndu-l de imixtiune în activitatea ANRE. După scumpirea carburanților, șeful guvernului a chestionat decizia ANRE, iar agenția a suspendat-o în cîteva ore. Deși comuniștii și peledemiștii au susținut inițiativa PSRM, majoritatea PDM-PPEM a respins-o. Dumitru Diacov a spus că premierul nu a dat indicații către ANRE, ci doar a făcut o simplă sugestie, iar Valeriu Ghilețchi a zis că, dacă Parlamentul îl audiază pe domnul Filip în această chestiune, asta tot ar fi un amestec în activitatea ANRE.

Vajnic și lujnik

Președintele Igor Dodon a anunțat pe FB că a fost invitat de omologul său rus Vladimir Putin să participe la deschiderea Campionatului Mondial, pe 14 iunie, pe stadionul moscovit Lujniki. În cadrul vizitei este preconizată și o întrevedere cu Patriarhul Chiril.

Competența CC

Curtea Constituțională a fost acuzată de depășirea atribuțiilor în cazul hotărîrii recente privind funcționarea limbilor. Argumentele aduse sunt că CC și-a arogat compentența organului legislativ și că CC are dreptul să examineze doar legile apărute după adoptarea Constituției, or legea respectivă a fost adoptată în 1989. Experții IPN examinează circumstanțele în care CC a declarat Legea funcționării limbilor ca fiind căzută în desuetudine. „Principala problemă care pare să-i deranjeze pe concetățenii noștri ruso-lingvi se referă la menținerea obligativității traducerii documentelor oficiale în limba rusă.” Or, odată cu abrogarea efectivă a legii, va fi nevoie de una nouă. „Era bine, în acest sens, ca Hotărârea CC să fie însoțită de o Adresă către Parlament. Asta ar fi contribuit cumva la accelerarea adoptării unei legi noi, îngustând spațiul pentru confruntări propagandistice”. Citiți mai multe aici.