Prima dezbatere

Liderul PAS Maia Sandu și președintele Parlamentului, sau mai exact vicepreședintele PDM, Andrian Candu, s-au întîlnit ieri în cadrul unei dezbateri în premieră.

Oponenții au discutat despre reforma electorală, susținerea financiară din partea UE, eventualele coaliții post-electorale și referendumul anti-Chirtoacă, între altele.

Într-un articol de fact-checking marca sic!, se menționează: „Calitatea dezbaterii publice organizate de Moldova 1 între Andrian Candu și Maia Sandu a fost net superioară dezbaterilor organizate în cadrul alegerilor prezidențiale, unele elemente negative precum sexismul și volumul de informații false prezentate fiind reduse semnificativ. Totodată, dezbaterea nu a fost structurată și nu a avut un format bine-definit, fapt ce nu a permis informarea calitativă a cetățenilor asupra problemelor actuale ale societății.”

Vă invităm să citiți despre „Prima dezbatere Candu vs. Sandu” aici.

De la Primărie mai mult

Primăria Chişinău a anunțat că va finanța toate cele 49 de proiecte eligibile înaintate prin mecanismul bugetării civile în anul 2017. Pentru implementarea proiectelor propuse de cetățeni, municipalitatea va acorda 4,2 milioane lei (cu o cofinanțare de 1,4 mln lei din partea aplicanților), deși inițial pentru mecanism se alocase 1 milion.

O altă știre de la Primărie: toate persoanele interesate sunt invitate să participe, pe 9 octombrie, la dezbateri publice privind implementarea sistemului de taxare electronică în transportul public din capitală.

Vedeți aici mai multe la subiectul „Poftim? Care sistem de tichetare electronic?” (VIDEO)

Deputat de Taraclia

Cu un număr de alegători de circa 20 de mii, raionul Taraclia va avea o circumscripție separată, iar bulgarii vor avea reprezentantul lor în Parlament. Promisiunea (paywall) a fost făcută de președintele Igor Dodon, într-o conferință de presă susținută ieri împreună cu vicepreședinta Bulgariei Iliana Iotova.

Deși președintele nu are competențe de stabilire a circumscripțiilor, iar o circumscripție uninominală urmează să aibă 55-60 de mii de alegători, Igor Dodon a invocat o modificare la Codul Electoral care ar spune că raioanele în care locuiesc reprezentanții unei etnii au dreptul de reprezentativitate în Parlament indiferent de numărul de alegători.

Cu pîine și sare

Prim-ministrul Ucrainei Volodimir Groisman e așteptat mîine la Chișinău. Șeful executivului de la Kiev va avea întrevederi cu premierul Filip și speakerul Candu. Puteți vedea aici agenda vizitei.

Informare corectă

Comitetul de Asociere Republica Moldova-UE urmează să se întrunească pe 19 octombrie la Chişinău. Cu această ocazie, premierul Filip a solicitat autorităților să se pregătească pentru a asigura „informarea corectă” a partenerilor europeni despre progresele înregistrate în implementarea Acordului de Asociere. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Pavel Filip a spus că deputații europeni au remarcat, în cadrul recentelor dezbateri de la Parlamentul European, că „starea de lucruri din Moldova s-a îmbunătățit”.

Jos boicotul

Potrivit unei declarații difuzate de PSRM, chemările unor partide de a nu participa la referendumul de demitere a primarului Chirtoacă sunt „încercări de a păstra starea de incertitudine și haos în capitală”. Socialiștii afirmă că marea majoritate a cetățenilor, cu care PSRM s-ar afla „în contact direct și permanent”, doresc demiterea primarului liberal, iar boicotarea referendumului ar fi „o crimă [...] și un afront direct adus locuitorilor capitalei”.