Poloniu democratic

Șeful senatului polonez efectuează o vizită în Moldova, în perioada 4-6 octombrie 2018, la invitația speakerului Andrian Candu. Stanislaw Karczewski a declarat că Polonia va contiua să susțină eforturile de integrare ale Moldovei în UE. Candu a mulțumit pentru proiectele implementate în țara noastră cu sprijin polonez și a amintit că Polonia ne-a ajutat în vremuri de criză pentru exporturile moldovenești.

Karczewski reprezintă partidul de guvernămînt Lege și Justiție (PiS), care a atras sancțiuni UE asupra Poloniei din cauza derapajelor antidemocratice. PiS, o formațiune populistă de dreapta și moderat eurosceptică, e criticată între altele pentru că vrea să pună pe brînci justiția și să închidă gura societății civile. În mod curios, Karczewski vine la Chișinău în ziua în care Parlamentul a inițiat o comisie de anchetă împotriva Fundației Otwarty Dialog de la Varșovia și presupusa imixtiune a acesteia în afacerile interne ale Moldovei. Recent pe sic.md am publicat un articol în care analizăm circumstanțele în care e creată această comisie de anchetă, compusă din trei democrați, un popular-european și doi socialiști. „Dincolo de cine e într-adevăr Ludmila Kozlovska, potențiala anchetă e cu bătaie electorală, îndreptată împotriva PDA și PAS.” Citiți mai multe: PDM vs Kozlovska. Care e miza?

Fără obed

Tot în legislativ, majoritatea parlamentară și-a menținut votul pentru mai multe inițiative legislative respinse de președintele Igor Dodon. Acestea includ sărbătorirea Zilei Europei odată cu Ziua Victoriei pe 9 mai (modificări la Codul Muncii), transmiterea terenului care a găzduit defunctul Stadion Republican autorităților americani pentru o nouă ambasadă, dar și sancțiuni speciale pentru reflectarea alegerilor (modificări la Codul Audiovizualului). Votarea a fost posibilă doar datorită faptului că speakerul Candu a dispus blocarea ieșirilor și închiderea cantinei Parlamentului. Ședința risca să se întrerupă din lipsă de cvorum, după ce sala a fost părăsită de fracțiunile PLDM și PSRM.

(Fără) multe întrebări

În ce-i privește pe deputații PSRM, aceștia au avut mai multe motive de supărare. Ei ceruseră excluderea subiectului cu Stadionul, dar și audierea miniștrilor privind o potențială catastrofă ecologică pe Nistru (vedeți pe sic.md mai multe la subiect: De ce guvernul a luat apă în gură privind problema Nistrului? și De ce Guvernul s-a descotorosit de cel mai vocal avocat al Nistrului? ). Apoi, socialiștii au fost indignați de amînarea audierilor privind furtul miliardului. Totodată, majoritatea parlamentară a ignorat solicitarea socialiștilor, dar și a comuniștilor și liberal-democraților, de a organiza audieri privind privatizarea Air Moldova, din care în bugetul statului au intrat doar 50 mln de lei.

În ce privește Air Moldova, Expert-Grup a lansat o notă de poziție în care solicită investigarea modului în care transportatorul național s-a împotmolit în datorii înainte de a fi privatizat. „O investigație a instituțiilor competente [...] poate arăta dacă îndatorarea companiei a fost rezultatul unor condiții dificile și a competiției sporite de pe piață sau intenția unor grupuri de interese”. Expert-Grup are șase întrebări, pe care le rezumăm în felul următor: 1. Avînd în vedere importanța economică deosebită a AirMD, de ce n-a fost organizat tender individual cu implicarea unui consultant financiar independent, așa cum o cere legea? 2. Dacă s-a efectuat o evaluare independentă care să justifice prețul, unde-i ea? 3. De ce nu s-a tradus documentația ca să poată participa mai mulți investitori străini și de ce atîta grabă în a desfășura concursul? 4. Ce explică perfomanța financiară slabă a AirMD, în pofida expansiunii economice și cererii din partea consumatorului? 5. De ce AirMD nu și-a publicat rapoartele financiare și de audit în ultimii ani? 6. Unde-s garanțiile că SRL-ul cîștigător, format o lună în urmă, are banii să stingă datoriile AriMD?

Amenzi din buruiene

Pînă în data de 30 mai a fiecărui an, agențiile de mediu, de sănătate publică și de siguranță alimentară (?) vor trebui să identifice toate terenurile pe care crește ambrozia și să monitorizeze distrugerea ei, conform unui regulament aprobat de Guvern. Buruiana, la polenul căreia mulți dezvoltă alergii severe, crește deseori pe terenurile lăsate pîrloagă, iar persoanele (i)responsabile vor lua amenzi de pînă la 1.500 lei. Dacă proprietarii sau gestionarii nu vor putea fi identificați, obligația de a întreține terenul va reveni autorităților publice locale.

Apostol al dramaturgiei la Chișinău

Mai multe teatre din Chișinău vor găzdui, în perioada 4-14 octombrie, a treia ediție a Festivalul de Teatru „Festis”. Din cele 30 de spectacole în program, o treime sunt pe piesele dramaturgului Matei Vișniec, un fel de tribut teatrului românesc în anul centenarului. În cadrul festivalului va fi lansat și filmul documentar „Parisul lui Matei”. Renumitul dramaturg va veni personal la Chisinău pentru a susține o prelegere despre tendințele teatrului contemporan. Programul poate fi văzut aici.