Marșul ignorat

De Ziua mondială a libertății presei, jurnaliștii moldoveni au participat la tradiționalul Marș al Solidarității, protestînd împotriva subordonării politice a unor instituții media și cerînd acces mai facil la informații, în corespundere cu ritmul erei digitale. Moldova.org scrie că, deși „participanții la acțiune au scandat în fața mai multor instituții de stat, niciun reprezentat al acestora nu s-a arătat interesat și deschis spre discuții cu presa.”

Botnari, Vasile Botnari

Astăzi Parlamentul l-a numit șef la SIS pe Vasile Botnari, o persoană „din prima linie de încredere” a lui Vlad Plahotniuc. Spune că nu mai e membru PD și că salariul mai mic la SIS față de ce a ridicat la postul precendent (ca șef al bordului MoldovaGaz) nu-l interesează. Întrebat în plenul legislativului cum va rezolva anumite probleme concrete—de exemplu, interceptările ilegale sau utilizarea SIS drept bîtă politică—acesta s-a limitat prin a răspunde că va activa „în cadrul legal”. Botnari a fost propus abia ieri, fiind avizat de comisiile parlamentare în aceeași zi. Demnitarul locuiește într-o casă înregistrată pe socri, învecinată cu alte două case, deținute tot de socrii săi pensionari.

Botnari pleacă de la MoldovaGaz într-o perioadă în care se află că monopolistul evită să recalculeze facturile pentru agenții economici (deși a făcut-o deja în cazul consumatorilor cu drept de vot casnici) după micșorarea de tarife aprobată de ANRE.

Druță să ne judece

Prin votul majorității parlamentare, judecătorul Ion Druță a fost confirmat drept președinte al Curții Supreme de Justiție, după ce a cîștigat un concurs fără contracandidați. Opoziția l-a criticat pentru deciziile controversate, în particular una prin care a obligat statul să-i plătească 14 milioane de lei unei firme de construcții, și l-a întrebat de unde are casă de milioane cu salariu de judecător.

Două condiții nevenețiene

Comisarul european pentru extindere Johannes Hahn a declarat, după o ședință a Consiliului de Asociere UE-Moldova, la Bruxelles, că țara noastră mai are două condiții de îndeplinit pentru a primi tranșa întîi din asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro: ANI să devină pe deplin funcțională și bugetul instituțiilor anticorupție să fie suplimentat. Plus o evaluare favorabilă din partea FMI. În cel mai bun caz, plata va fi efectuată în iulie; altminteri, se va amîna pînă la toamnă. Demnitarul european a mai spus că nu va veni la Chișinău prea curînd, pentru că el vizitează cu precădere țările care au „probleme mari”
.

Tot la Bruxelles, premierul Pavel Filip a declarat, în cadrul unei întrevederi cu șefa diplomației UE Federica Mogherini, că în acest an electoral Moldova trebuie să fie foarte vigilentă „la orice posibile tentative de influențare și implicare din exterior”.

Cheltuieli electorale pitite

Promo-LEX a constatat că 8 concurenți electorali au evitat sa arate integral cheltuielile din primele două săptămîni de campanie electorală. Suma totală a cheltuielilor neraportate a fost estimată la 672 de mii de lei. De asemenea, PSRM a transferat de pe contul său curent aproape 1 milion de lei în fondul său electoral, deși după lege unei persoane juridice i se permite să transfere nu mai mult de 615 mii de lei. Printre cei care au abuzat de resursele administrative în campanie se nominalizează independenta și neafiliata Silvia Radu, dar și președintele Igor Dodon în favoarea candidatului socialist.