Președintele rus Vladimir Putin a criticat recent sancțiunile impuse împotriva Moscovei de către UE ca răspuns la acțiunile Rusiei în conflictul din Donbas. Potrivit lui, acestea „sunt o formă ascunsă de protecționism”, adăugînd că „doar relațiile comerciale bazate pe norme și standarde uniforme pot stimula creșterea economiei mondiale și sprijini dezvoltarea progresivă a relațiilor interguvernamentale”.1 Aceste afirmații sunt cel puțin surprizătoare ținînd cont de acțiunile precedente ale Kremlinului.

Întrucît tocmai 66,6% din moldoveni spun că au încredere în Vladimir Putin,2 iar acțiunile lui se răsfrîng adesea și asupra Moldovei, să vedem cum se compară năzuințele sale oficiale cu realitatea.

Embargouri pentru toți

Deși Vladimir Putin deplînge „sancțiunile unilaterale” și cere „norme și standarde uniforme”, de la venirea sa la putere și pînă azi, Moscova nu a ezitat să folosească embargourile comerciale ca o armă diplomatică. Să enumerăm doar cîteva cazuri:

2006, embargoul vinurilor din Moldova și Georgia:

Rusia pedepsește „blocada Transnistriei” de către Kiev și Chișinău, dar și tendințele pro-vestice ale președintelui moldovean de atunci Vladimir Voronin, stopînd importurile de vin din Moldova și insistînd pe dublarea tarifului la gaz.3 Georgia este supusă și ea unui embargou similar, tot în contextul politicii externe pro-vestice.4

2009, „războiul laptelui” cu Belarus:

Liderul belarus Aleksandr Lukașenko e pedepsit și el pentru că nu joacă după cum îi cîntă Moscova. Preșdintele de la Minsk acuza atunci Kremlinul că ar condiționa acordarea unui împrumut de 500 de milioane de dolari cu recunoașterea de către Belarus a independenței Abhaziei și a Osetiei de Sud. După ce Minskul mai respinge avansurile rușilor privind privatizarea unor companii de lactate și pornește negocierea privind certificarea acestor produse pe piața europeană, Rusia blochează importul de produse lactate din Belarus.5

2013, embargoul vinurilor și fructelor din Moldova:

În ajunul semnării de către Chișinău a Acordului de Asociere cu UE și a Acordului de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), Moscova instituie un nou embargou împotriva vinurilor moldovenești. Ulterior, vicepremierul rus Dmitri Rogozin recunoaște deschis caracterul politic, deci arbitrar, al deciziei.6 În 2014, Rusia extinde interdicția și asupra fructelor moldovenești.7 Mai mult decît atît, sunt reintroduse taxele vamale pentru produsele agricole din Moldova,8 în pofida Acordului privind zona de comerţ liber între ţările membre ale CSI, semnat la Sankt-Petersburg în 2011 și ratificat în 2012.9

2013, embargoul lactatelor din Lituania:

Întrucît Lituania deținea președinția UE și era unul din cei mai activi ai Parteneriatului Estic (Acordul de Asociere Moldova-UE a fost semnat la Vilnius), Rusia a instituit și un embargou împotriva lactatelor din Lituania.10

Aceste sunt doar cîteva cazuri în care Putin a uitat de „norme și standarde uniforme” și a folosit comerțul ca pe o armă de politică externă. Duplicitatea standardelor rusești este poate cel mai bine ilustrată de faptul că, în timpul embargoului fructelor și vinurilor moldovenești de după 2013, Rusia a permis totuși importurile din regiunea Transnistreană și UTA Găgăuzia.11

Cine este protecționist?

Totodată, deși Putin acuză UE că ar folosi sancțiunile împotriva Rusiei ca o măsură de „protecționism ascuns” și se declară în favoarea comerțului liber, anterior tot Putin și Medvedev foloseau argumente protecționiste pentru a-și justifica opoziția față de Acordurile de Comerț Liber Aprofundat și Comprehensiv dintre membrii Parteneriatului Estic și UE.

Potrivit Kremlinului, dacă țări precum Moldova sau Georgia semnează acorduri de comerț liber cu UE, atunci vor fi ca niște cai troieni prin care piața rusă va fi invadată de produse europene. Astfel, același protecționism criticat acum de Putin era folosit fățiș ca un pretext pentru embargourile față de aceste țări.12 Că marea piață rusă ar avea nevoie să fie protejată de invaziile produselor din țări atît de mici precum Georgia sau Moldova este ridicol – adevăratele motive sunt politice.

Putin cu două fețe

Deși două treimi din moldoveni au încredere în el, adevărul e că Putin și administrația sa îmbrățișează comerțul liber cu standarde uniforme și transparente doar atunci cînd le convine.

Atît declarațiile anterioare, cît și faptele (embargourile), demonstrează clar că Moscova nu crede în acorduri de liber schimb. Autoritățile de la Kremlin nu se sfiesc să invoce protecționismul pentru a încălca propriile înțelegeri, iar comerțul extern e folosit adesea ca un instrument de șantaj sau pedeapsă față de fostele republici sovietice care încearcă să-i părăsească sfera de influența.

Însă cînd Rusia este ea însăși ținta sancțiunilor, Vladimir Putin se transformă într-un critic aprins al protecționismului. În raport cu UE, liderul rus se preface că nu înțelege motivele reale ale sancțiunilor – implicarea Rusiei în conflictul armat din estul Ucrainei și anexarea Crimeei, cu încălcări grave ale normelor internaționale și ale drepturilor omului. E mai ușor să negocieze în termeni de logică economică, decît să se confrunte cu problema reală - un război cauzat și întreținut de Kremlin.

Acest articol poate fi preluat în întregime, cu menționarea sursei, iar în cazul republicării pe web, și cu însoțirea unui link activ spre articolul original.