Președintele Igor Dodon a declarat că va respinge din nou candidatura lui Eugen Sturza la funcția de ministru al apărării. Deși există o decizie a Curții Constituționale potrivit căreia președintele „poate refuza o singură dată propunerea prim-ministrului de remaniere guvernamentală”1, Igor Dodon se apară cu faptul că nu există o astfel de stipulare directă în însăși Constituția țării.

Deși Igor Dodon e nemulțumit că „decizia CC interpretează unele norme ale Constituției”, punctul b, alineatul 1 din articolul 135 din Constituție, spune clar că una din atribuțiile CC este să... interpreteze Constituția

Ce spune Igor Dodon

Potrivit lui, „Constituția pe care am depus jurămîntul nu specifică că președintele este obligat să accepte propunerea a doua oară. Mergeți și introduceți asta în Constituție și atunci veți spune că am încălcat Constituția”2. Președintele Dodon mai folosește drept argument faptul că „decizia CC interpretează unele norme ale Constituției” și a spus că va cere opinia Comisiei de la Veneția.3

Ce spune Curtea

În ianuarie 2017, Curtea Constituțională a discutat deja acest subiect și a decis că președintele poate respinge o singură dată candidatura unui ministru propus de premier. CC invocă principiul separării puterilor în stat și subliniază că „deoarece Președintele nu poartă nici o responsabilitate politică pentru activitatea Guvernului, rolul acestuia în configurarea componenței Guvernului este unul limitat”4.

Mai mult, magistrații specifică: „respingerea candidaturii pentru funcția vacantă de ministru propusă de Premier poate avea loc o singură dată și trebuie să fie întemeiată pe respectarea cerințelor legale pentru exercitarea funcției de membru al Guvernului”. Cu alte cuvinte, Igor Dodon nu poate respinge un candidat doar pentru că nu-i place, dar trebuie să-și argumenteze legal (juridic) decizia.

Ce spune Constituția

Decizia Curții se bazează pe alineatul 6 al articolului 98 din Constituție: „În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcției, Președintele Republicii Moldova revocă și numește, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului.”5 CC a decis că această prevedere îl obligă pe președinte să accepte a doua candidatură înaintată de premier, chiar dacă e aceeași persoană.

Deși Igor Dodon e nemulțumit că „decizia CC interpretează unele norme ale Constituției”, punctul B, alineatul 1 din articolul 135 din Constituție, spune clar că una din atribuțiile CC este să... interpreteze Constituția,6 iar articolul 28 din Legea cu privire la Curtea Constituțională prevede că actele Curții „sînt acte oficiale și executorii, pe întreg teritoriul țării, pentru toate autoritățile publice și pentru toate persoanele juridice și fizice”7.

Expertul în drept constituțional Nicolae Osmochescu e de părere că președintele Dodon nu are de ales: „Dacă președintele nu respectă această regulă, înseamnă că el conștient încalcă Constituția și hotărârea CC”. Potrivit lui Osmochescu, asta ar putea servi drept temei pentru inițierea impeachment-ului și suspendarea din funcție a șefului statului.8

Concluzie

Nu toate legile pe care trebuie să le respecte președintele sunt scrise în Constituție. Indiferent de opinia lui Igor Dodon, CC rămîne „unica autoritate de jurisdicție constituțională în Republica Moldova”, conform alineatului 1, articolul 134, din aceeași Constituție pe care președintele a depus jurămîntul.

Faptul că Igor Dodon intenționează să apeleze la Comisia de la Veneția, deși recent a jucat cartea „suveranității” în cazul sistemului de vot mixt, denotă o atitudine neclară față de Constituție. Dacă atunci președintele afirma că „nimeni din exterior nu poate să ne indice nouă, unui stat suveran ce să facem”, acum el însuși invită pe „cineva din exterior” să le spună guvernului și Parlamentului ce să facă.

Sic! va reveni cu un articol în care va aborda mai pe larg problema suveranității și cum este ea tratată în mod oportunist și populist de către politicienii moldoveni.

Acest articol poate fi preluat în întregime, cu menționarea sursei, iar în cazul republicării pe web, și cu însoțirea unui link activ spre articolul original.