Interceptările telefonice sunt de mai mult timp în vizorul societății civile și a presei din Republica Moldova.[1] Acestea reclamă un număr prea mare de interceptări și lipsa mecanismelor de prevenire a abuzurilor. Recent autoritățile au încercat să ne asigure de contrariul – interceptările nu sunt chiar atât de multe, iar Moldova nu este un stat polițienesc.

Un studiu de CPR Moldova arată că accesul societății la informația despre interceptări rămâne limitat, iar autoritățile raportează datele selectiv, confirmând astfel motivele de îngrijorare.

Felicitări – nu sunteți paranoic!

În toamna anului trecut, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a publicat un studiu, potrivit căruia numărul cererilor de interceptări a convorbirilor telefonice admise de judecători s-a dublat între 2014 și 2016, atingând 11,474, date luate din statisticile Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești (AAIJ), care colectează și sistematizează statisticile de la instanțele din țară. Potrivit acestor date, în prima jumătate a anului 2017 – au fost autorizate 6713 de cereri de interceptare, iar rata de autorizare de către judecători a rămas la un nivel foarte înalt – în jur de 98%.[2]

Calmarea societății

La începutul anului 2018, Procuratura Generală a venit cu un comunicat[3] în care vorbește despre faptul că „în spaţiul mediatic au apărut diverse informaţii precum că […] interceptarea convorbirilor telefonice se utilizează foarte des, fiind aduse şi cifre de ordinul zecilor de mii”. „Aceste informaţii, furnizate de către o organizaţie nonguvernamentală autohtonă, comparate cu starea reală a lucrurilor dovedesc existența unor mari divergențe”. Comunicatul anunță că cifra reală a interceptărilor în 2017 este de 3142.

Procurorul general a reluat criticile la adresa societății civile în mai curent, atunci când își prezenta raportul anual în fața parlamentarilor din două comisii parlamentare. Acesta a spus că ONG-urile raportează despre interceptări „într-o manieră foarte neprofesionistă, neobiectiv și incorect” și le-acuzat de „isterizarea societății”. Asta chiar dacă CRJM și-a bazat constatările pe statisticile oficiale din justiție. Harunjen a explicat diferența prin faptul că statisticile judiciare despre interceptări contabilizează toate cererile din partea procurorilor, inclusiv cele de prelungire, iar datele procuraturii vorbesc doar despre cele noi.[4]

Acesta a asigurat parlamentarii că Moldova nu este un stat polițienesc și că cifrele trebuiesc analizate „prin prizma altor evenimente”: creșterea numărului de investigații pe crimele economice, schemele de evaziune fiscală și combaterea drogurilor.

Avem întrebări

Criticile aduse modului în care ONG-urile raportează informațiile despre interceptări ar trebui să însemne și un interes al statului de a explica ce se întâmplă și a oferi informații publicului despre interceptări.

În cadrul efortului de monitorizare a felului în care instituțiile statului își îndeplinesc obligațiile în domeniul accesului la informații, CPR Moldova a solicitat pe parcursul anului trecut informații de la mai multe autorități cu atribuții în domeniul interceptărilor.

Am întrebat despre statisticile privind numărul de demersuri de interceptare, înaintate și admise, inclusiv datele dezagregate pe categorii de infracțiuni. Ne-a interesat cîte cauze au fost trimise în judecată în urma interceptărilor, cîte interceptări au fost anulate și din care motive, cîte au fost efectuate fără autorizarea judecătorului. Am vrut să cunoaștem și despre felul în care statul își respectă obligațiile față de persoanele ale căror vieți private le urmăresc, de aceea am întrebat câte persoane au fost informate, după finalizarea interceptării, despre măsura specială de investigație aplicată. În sfârșit am întrebat despre numărul de interceptări/înregistrări păstrate, distruse și arhivate.

NȘ/NR

În răspuns la prima solicitare în adresa Procuraturii Generale, aceasta a oferit datele statistice privind numărul interceptărilor admise și respinse și cele efectuate cu autorizarea procurorului, motivînd că referitor la celelalte întrebări „nu poate oferi careva date, pe motivul lipsei unei evidențe la capitolele respective”. După o solicitare repetată, instituția ne-a informat și despre numărul persoanelor interceptate și informate despre măsura specială de investigație aplicată (numărul s-a dovedit a fi foarte mic).

Am transmis solicitări la toate instituțiile relevante. Deși autoritățile sunt obligate prin lege să aibă sistematizate date pentru toate informațiile solicitate, răspunsurile primite de CPR au fost fie refuzuri, fie au fost incomplete.

Serviciul de protecție și pază de stat a răspuns că numărul demersurilor de autorizare a interceptării și înregistrării comunicațiilor nu poate fi divulgat. Serviciul mai face referință la norma din Legea privind activitatea specială de investigații, potrivit căreia „toate datele acumulate în timpul efectuării măsurii speciale de investigații constituie informație oficială cu accesibilitate limitată sau secret de stat”. Însă această normă se referă la conținutul interceptărilor și nu la numărul acestora. Tot cu secretul de stat și-a motivat refuzul și Ministerul Afacerilor Interne, chiar dacă Legea privind secretul de stat exclude din categoria informațiilor pasibile de secretizare „informațiile privind starea reală de lucruri în domeniul [...] ordinii de drept”.

Serviciul Vamal a mers chiar mai departe, susținând: „este cert faptul, că orice evidență a datelor statistice afectează libertățile persoanei”. Serviciul și-a motivat refuzul prin faptul că nu efectuează o evidență a informațiilor solicitate, fiindcă nu este utilă și nu este prevăzută de lege. Centrul Național Anticorupție ne-a referit la Procuratura Anticorupție și la Serviciul de Informații și Securitate, ca „autoritate abilitată prin lege să asigure tehnic interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice”. SIS, la rândul său a tratat (greșit) solicitarea noastră drept petiție (un document cu regim juridic diferit) și a refuzat să ne răspundă, citând Legea cu privire la petiționare.

De ce trebuie să rămânem îngrijorați?

Pe lângă cifrele citate de Procuratură, există altele, care ar trebui să ne îngrijoreze. Faptul că demersurile de dispunere sau prelungire a interceptărilor sunt autorizate de judecători aproape automat (98% în 2017) a fost remarcat de CEDO încă în 2009 ca „neobișnuit de mare”, pentru o măsură excepțională cum este interceptarea. Mai mult, în cazul sediului de la Buiucani a Judecătoriei Chișinău, de exemplu, rata e de 100% (2161 de cereri ale procurorilor și niciun refuz).[5]

Totodată există semnale că nici garanțiile menite să protejeze drepturile celor vizați de interceptări nu funcționează. Ca răspuns la o solicitare repetată adresată Procuraturii Generală am aflat că doar în 4% din cazuri persoanele sunt informate de către procurori că au fost interceptate după ce această măsură încetează (461 de persoane din 11504 demersuri admise), cu toate că aceasta este o cerință expresă din Codul de Procedură Penală. La fel, din interviurile cu judecătorii și avocații, am aflat că, în continuare, procedurile menite să asigure legalitatea interceptărilor adesea sunt ignorate.

În loc de concluzie

Autoritățile se supără pe societatea civilă când aceasta raportează unele cifre și nu altele, dar la rândul său sunt selective în informațiile pe care le oferă publicului. Or, cifrele în sine, fie ele de ordinul miilor sau zecilor de mii, nu vorbesc despre statul polițienesc. Am avea o imagine mult mai bună dacă am ști cum sunt acestea justificate, la ce categorii de crime se referă, cantitatea și felul în care acestea sunt păstrate sau distruse, cum sunt respectate drepturile omului în acest proces.

sic! publică la rubrica Guest Post articole care vin din afara redacției.

Acest articol este elaborat în cadrul proiectului „Transparență, acces la informație și protecția datelor cu caracter personal în Moldova - asigurarea unui echilibru”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Finlandei. Opiniile, constatările și concluziile din articol aparțin autorului și nu le reflectă neapărat pe cele ale Ministerului Afacerilor Externe al Finlandei.


  1. Statul abuzează de mecanismul interceptărilor telefonice?, sic.md ↩︎

  2. Interceptarea convorbirilor telefonice în Republica Moldova, crjm.org ↩︎

  3. Bilanţul activităţii speciale de investigaţii: cifrele anului 2017, procuratura.md ↩︎

  4. Raportul de activitate a Procuraturii Generale pentru 2017..., realitatealive.md ↩︎

  5. Hotărîre cu privire la Nota Informativă a Inspecției judiciare din subordinea CSM..., csm.md ↩︎