Din cele mai vechi timpuri, politicienii au ținut să apară în ochii oamenilor ca fiind generoși, iar votanții au fost deschiși la pîine și distracții. Și astăzi politicienii din întreaga lume îi dau cu binefacerea: unii angajîndu-se în lupte globale - cu epidemiile, schimbarea climei sau analfabetismul, alții împărțind cadouri și organizînd concerte cu iz electoral.

Politicianul 1:0 viermele

Înainte de a vedea cum e la „noi”, hai să vedem cum e la „alții”.

În țările mai cu principii și valori, pentru a nu fi suspectat de interese meschine, e preferabil, desigur, ca politicianul filantrop să fie un fost. În SUA, de exemplu este o tradiție ca foștii președinți să facă filantropie. Jimmy Carter, al 39-lea președinte al SUA, și-a făcut o întreagă carieră după plecarea din Casa Albă în domeniul activității caritabile. Datorită eforturilor Centrului Carter, care strînge donații din întreaga lume, boala viermelui de Guineea a fost practic eradicată (de la 3,5 milioane cazuri în 1986, la doar 30 în 2017) și poate deveni prima boala parazitară eradicată complet [1]. Carter a primit în 2002 Premiul Nobel pentru Pace pentru activitatea fundației care-i poartă numele.

Așadar, numele unui politician „bun” în denumirea unei fundații filantropice poate aduce donații, iar prin acestea - foloase lumii. (E adevărat, în cazul fundației lui Carter, ca și în privința altora de acest gen, există discuții despre integritatea unora dintre donatori. Dar aceste surse sunt cel puțin cunoscute.)

Același lucru se poate spune și despre Primele Doamne, care tradițional își folosesc poziția și numele pentru a aduna oameni și bani în jurul unor cauze. De exemplu, Barbara Bush, soție și mamă de președinți, e cunoscută pentru sprijinul pe care îl acorda organizațiilor care luptau cu analfabetismul printre copiii și adulții din State[2].

Omul și legea

Legislațiile democrațiilor avansate fac distincție dintre caritatea politică „bună” și cea „rea”. De exemplu, în Marea Britanie, este în regulă ca o fundație de caritate să facă campanie politică sau să desfășoare activități de natură politică, atît timp cît aceasta este necesar pentru avansarea scopului filantropic al organizației. Totuși, nu poate exista doar pentru a promova un scop politic, sau un politician. Activitatea sa politică este un mijloc și nu un scop în sine[3].

Legislația Republicii Moldova, pe de altă parte, nu recunoaște filantropia politică. Legea despre filantropie[4] spune expres că „organizația filantropică nu are dreptul să cheltuiască mijloace și să folosească bunuri ale sale pentru susținerea partidelor politice și altor organizații social-politice”, iar cea despre fundații - că acestea sunt apolitice, „nu acordă asistență politică și nu sprijină niciun partid politic”[5]. Cum este respectată această legislație, e o altă întrebare.

Paradoxul moldovenesc

Paradoxul moldovenesc este că filantropia pentru voturi pare să fie norma nu din cauza că aceasta este permisă, ci în pofida faptului că e interzisă.

La începutul anului, pe 14 ianuarie 2018, la Nisporeni a avut loc un concert organizat de fundația Edelweiss a lui Vlad Plahotniuc. De pe scenă au vorbit prim-ministrul Pavel Filip, ministra Monica Babuc și speakerul Andrian Candu, actuali și foști primari și președinți de raion pediști. Toți au insistat să-l menționeze în lumina cea mai bună pe marele absent (filantropul însuși), iar nisporenenii au avut parte de muzică selectă din partea celor mai mari staruri autohtoni (de pe scenă a răsunat „Ne bucurăm în ciuda lor” al lui Carla’s Dreams).

Într-un spot video al Fundației de Binefacere „Din Suflet” al Primei Doamne, publicat două luni în urmă pe pagina de Facebook al președintelui Dodon, un băiețel povestește despre cum caritatea familiei președintelui i-a îmbunătățit viața. În această poveste, soluția vine „ca în filme”, iar președintele apare în cadru de trei ori. Spotul nu folosește imaginea președintelui pentru a îndemna oamenii să doneze pentru o cauză nobilă, de exemplu cea de a ajuta familiile cu mulți copii - el nu face un astfel de îndemn. În schimb, acest video vrea să creeze o impresie bună despre Igor Dodon - salvatorul copiilor.

Acestea nu sunt cazuri izolate. Un raport recent al Promo-Lex vorbește despre cel puțin 131 acte de caritate ale organizațiilor de caritate asociate cu nume de politicieni în anul 2017 și avertizează despre transferul de imagine de la fundații la partide.

Mai mult, în lipsa transparenței în activitatea fundațiilor și sursele lor de finanțare, acestea pot deveni adevărate spălătorii de bani murdari.

Nici legea nu e perfectă

Un studiu publicat recent de CPR Moldova[6] constată că legislația moldovenească ar putea fi îmbunătățită pentru a nu permite politicienilor să-și facă campanie în afara campaniei, prin caritate. Pentru aceasta legea ar trebui nu doar să afirme că fundațiile sau organizațiile filantropice nu pot face campanie, dar și să prevadă responsabilitatea autorităților de a aplica sancțiuni în caz de abatere. Pe lîngă aceasta, autorul propune și eliminarea, prin lege, a posibilității de a asocia numele politicienilor și a partidelor politice de fundațiile care le-ar aduce beneficii electorale.

De fapt, fracțiunea Partidului Comuniștilor din Parlament a înaintat recent și un proiect de lege la acest subiect[7].

Întrebarea este dacă majoritatea parlamentară și socialiștii, care vin să beneficieze direct de pe urma carității electorale și, respectiv, a scăpărilor legislative care o permit, vor binevoi să voteze această lege.

Concluzii

Politicienilor din Moldova nu le e străină filantropia, iar numele lor apar în denumirile fundațiilor de caritate, fie prin soți și rude, fie în colțul unei flori.

Dacă politicienii din Roma Antică organizau lupte de gladiatori ca să-și predispună cetățenii, Ilan Șor, prin asociațiile și fundațiile sale, construiește un parc de distracții, cu intrare gratuită. Iar dacă în evul mediu cei cu putere patronau artiști, scriitori și filosofi, Fundația lui Vlad Plahotniuc, de exemplu, oferă burse pentru elevi eminenți, premii pentru pedagogi sau actori.

Problema cu binefacerea politicienilor moldoveni este că sursele acesteia sunt netransparente, iar efectul e trișarea regulilor electorale. Cînd are loc sub camerele televiziunilor „prietenoase”, în prezența acelorași politicieni și ai colegilor lor de partid, sub ochii a mii de oameni și în ajunul alegerilor, caritatea devine aceeași agitație electorală. Cu diferența că fondurile pentru campanii electorale se supun unor reguli stricte ce țin inclusiv de verificarea provenienței banilor și raportarea cheltuielilor, iar cele din fundații - nu. Cînd un om acuzat că a furat miliardul, deschide magazine sociale iar apoi scoate lumea la protest împotriva opoziției, ceva nu e ok.

În loc să ajusteze legislația privind fundațiile, politicienii se folosesc de lacunele din lege.

Caritatea și politica nu sunt neapărat incompatibile. Unii își folosesc numele ca să să ajute oamenii (de exemplu, îndeamnă cetățenii de încrederea cărora se bucură să contribuie la educația copiilor dezavantajați).

Mai puțin moral e ca politicienii să facă filantropie ca să-și lustruiască numele și să-și ajute partidele în ajunul alegerilor.


  1. Dracunculiasis, en.wikipedia.org ↩︎

  2. Obituary: Barbara Bush - former US First Lady and literacy campaigner, bbc.com ↩︎

  3. Campaigning and political activity guidance for charities (CC9), assets.publishing.service.gov.uk ↩︎

  4. LEGE Nr. 1420
    din 31.10.2002 cu privire la filantropie și sponsorizare
    , lex.justice.md ↩︎

  5. LEGE Nr. 581 din 30.07.1999 cu privire la fundații, lex.justice.md ↩︎

  6. OrheiLandromat: Caritate politică, cpr.md ↩︎

  7. Propunere îndrăzneață din partea PCRM: Comuniștii vor ca partidele să nu mai poată primi bani de la fundații de caritate, pcrm.md ↩︎